Între lucru și muncă, între ”a fi” și ”a avea”

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

Sunt destui părinți care se arată îngrijorați de ”nivelul învățământului” din România. Lor și altor ”supărați pe sistem” îndrăznesc să le rostesc cele ce urmează, prin care încerc doar un diagnostic etiologic, fără pretenții de tratament curativ… Și o spun și din experiențialul personal...

Anumite ”materii”, da: se fac cu dascălii; la școală sau... la ”meditații”, că azi nu-i de ales, dar altele - comunicarea, limba maternă - și formarea din prunc a viitorului om axat profesional pe vocație, pe ”talent” și nu pe ”ce se cere”, nu pe ”unde se câștigă”, nu pe ”un loc de muncă” se fac în familie.

Aici se face educația morală (sau etică – pentru atei, stoici…!) și tot aici se descoperă vocația, talentele și ”înclinațiile” copilului, care tot în casa părintească se cultivă, cel puțin o vreme.

În școli, din nefericire, sunt destui dascăli proveniți din familii unde aceste ”lucrări” nu s-au făcut la timp. E o constatare, nicidecum acuzare; părinții viitorilor dascăli cu pricina, la vremea copilăriei lor, fiind ”ocupați”: cu câștigul, cu ambițiile, cu vreun loc de muncă prin străinătate, cu amantlâcurile, cu carierele individuale etc... Și copiii aceștia, neglijați - dintre care, unii..., ”au avut de toate”, mai puțin iubitoarea atenție părintească - au ajuns oameni cu diplome de dascăl. Fenomenul este larg și privește toate domeniile…

Așa se face că acești ”prunci invizibili” – termen psihologic – au ajuns medici, judecători, silvicultori etc... Dar nu s-au cantonat în vocație, ci doar ”au dat la facultate”, au urmat o școală oarecare și le-au absolvit. Evident că și refugierea în patronatul unei afaceri doar ”fiindcă se câștigă” ori în politică este tot expresia neiubirii pentru de profesia ”de bază”, aleasă cândva anapoda. Astfel, impostura cu diplome, doctorate și locuri de muncă umplute cu oameni de nimic, este un fenomen uriaș.

Firește însă că sunt și fericite excepții. Și în acești oameni este nădejdea!... Ei sunt ”artiști” în ceea ce fac: la catedră, în sălile de operație, la șevalet, la pupitrul unei orchestre, în grădină, în redacții, pe ogor, în silvicultură sau laboratorul de cofetărie etc.

Ei lucrează, nu doar muncesc... Sunt profesioniștii cu iubire și conștiință!; cei văzuți cândva și încurajați la timp de părinți...

Iar cel care lucrează - artist fiind în ce face - nu ostenește, își iubește meseria și pe beneficiarii acesteia: elevi, pacienți, consumatori de pâine, de prăjituri, de legume, cititori, arbori ai codrului și sălbăticiuni.

Ei - subliniez fiindcă e cheia - lucrează! Ceilalți doar muncesc...

Sintagma juridică ”condamnat la muncă silnică” spune destule. Căci lucru silnic nu există. Asta făcea deosebirea dintre traiul în ” a avea” (bani, posesii, glorie) și traiul în ”a fi”... bun.