UNDE DAI ȘI UNDE CRAPĂ...

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

Motto: “Több is veszett Mohácsnál!”

Zicala din titlu concentrează înțelesul noțiunii de ”analfabetism funcțional”: boala unei substanțiale mase de indivizi care nu sunt în stare să înțeleagă o rostire sau un text scris ceva mai …lunguț; așadar, un conținut format din câteva fraze interdependente. Betegii cu pricina își aud doar propriile obsesii și gânduri, sugerate de te miri ce noțiune auzită sau citită; ultima fiind dovada alfabetizării lor fără rost. Dar să intru în subiect…

În urmă cu ceva vreme publicasem în Monitorul de Suceava textul intitulat ”Sincere gânduri de la Budapesta”. Postasem textul și pe pagina mea de facebook, de îndată el fiind redistribuit de aproape 1.000 de ori.

Textul trata o eco-realitate ce nu pare întâmplătoare: aceea că recordul mondial la trofeul ”urs brun” (specia Ursus Arctos Arctos) a fost obținut legal de un cetățean maghiar (budapestan), în județul Harghita, pe fondul de vânătoare nr. 37 Varsag, Zetelaka Es Tarsai; context în care firma de vânătoare comercială a lui Arpad Sarkany conduce, după 1989, în topul asasinării urșilor carpatini, pentru bani!...

Spre buna mea surprindere, câțiva etnici maghiari – iubitori ai vieții! – au avut spontan bunăvoința de a distribui în pagina lor de facebook acest text, el beneficiind chiar și de o traducere în ungurește. Sunt oameni care au înțeles ceea ce și eu scriu de ani și ani: că banul n-are miros și că lăcomia, mândria, setea de posesii, de imagine și alte ”păcate” nu au etnie; deopotrivă aceștia înțelegând că, oriunde în lume, uciderea cu urma a exemplarelor viguroase ale unei specii înseamnă atentat la biodiversitate, implicit la genofondul valoros al acesteia, reprezentat de genitorii puternici.

Dar!... ”Unde dai și unde crapă?”…

Pe unele pagini, alți etnici maghiari au înțeles altceva și, nici mai mult nici mai puțin, drept comentariu la această eco-povestire au postat o hartă a Europei (una ce se vrea istorică), unde – printre alte contururi – figurează și cel al ”Ungariei mari” cuprinzând Ardealul…

E lesne de conchis că, pe lumea asta, chiar sunt oameni cu probleme!… Bieții!... Oameni care trăiesc greu: ei cu ei înșiși, ei în ei înșiși… Sunt ”babele pieptănătoare” ale contemporaneității… Care babe, și ele, nu cunosc etnie…

Sunt ”babe” ce visează la România mare, altele la o Rusie imperială, la o Americă ”jandarm mondial”. Visează la astea, în vreme ce încălzirea climei este în curs, în vreme ce marile migrații de criză ecologică invadează nordul Terrei, în vreme ce criza hranei și cea a apei bat sonor la ușă, în vreme ce ”a 6-a extincție” este în curs… Terra arde și ”babele” analfabete funcțional se piaptănă…

Dar apropo de tema abordată, aflu din sursă sigură - și din chiar buricul Budapestei - că pe-acolo încă sunt destui inși care, dacă se împiedică și cad lovindu-se la cot, exclamă: “Több is veszett Mohácsnál!” (”La Mohacs am pierdut mai mult!”), în loc să recunoască neglijența la vreo piatră din drum sau un pahar în plus…; semn de uriașă frustrare colectivă…

Cert este că, în ziua de azi, a mai revendica vremelnice frontiere istorice, teritorii și resurse, ori salvarea unei etnii cu prețul asupririi sau uciderii alteia, prin uzul modernelor arme care ucid totul, înseamnă crimă; crimă însemnând până și gândul la astfel de himere…