Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Undeva în furnicarul Budapestei, într-o vilă cu piscină, dinaintea unui șemineu, zace blana unui urs uriaș, trăit în munții mei… Și, într-o noapte, ucis aici contra cost. …
Este cel mai mare urs vânat vreodată în Carpați… Dacă prin sihăstriile Carpaților va mai fi vreunul la fel, nu se știe… Dar, dacă se va afla, el va împărtăși aceeași soartă, fiindcă mândria și lăcomia sunt surori banului care nu are etnie și nici patrie…
Se zice că ”Banii n-au miros”, dar nu e așa. Au miros fetid, dar oamenii își dau seama de asta mult prea târziu, când nu mai e nimic de făcut.
Focul în șemineul cu urs rareori e aprins… Când însă vin musafiri la vilă, șemineul prinde viață și flăcările aruncă umbre vii peste moarte: cu fălcile deschise, capul ursului ”naturalizat” rânjind oaspeților…
Iar aceștia își închipuie… Despre Carpați au auzit… Tenebre, sihle de nepătruns, nopți când fantomele prin viață, văi prăpăstioase și piscuri înzăpezite sfidând soarele, vuiet de cascade prin steiuri aspre, poteci umede și-ncâlcite, umbre mai negre ca noaptea și… Și fiare!... Fiare stăpânind necuprinsul!...
Și totuși… Oaspeții au dinaintea lor dovada că se poate…
Generoasa lor gazdă - care tocmai le toarnă în pahare - este cea care a înfruntat vitregiile naturii și, dând piept cu fiara, după zile de pericole și trudă, a ucis-o…
În fața exclamațiilor și laudelor, gazda mormăie ceva nedeslușit, semănând a modestie… Și zâmbește plecând ochii… Nu încurajează, dar nici nu neagă isprava, lăsând să zburde imaginația nou-veniților… Apoi, după o scurtă tăcere, când admirația umple încăperea, duce vorba la altele: că doar pentru afaceri s-au întâlnit ”la un coniac și-o cafea”!…
Un oaspete observă însă medalia de aur ce atârnă de colțul șemineului… Deasupra ei, diploma ultimei expoziții cinegetice de la Budapesta consfințește bravura: ”Record mondial – specia Ursus arctos arctos”…
E momentul de glorie, când mesenii uită de afaceri și, ca oameni hulpavi de recorduri, îl felicită în cor pe vânător… E bine… E chiar mișto!…
Oaspeții au plecat… A murit și focul…
Dinaintea ursului mort, gândurile vânătorului prind însă viață… Sincere… Și își amintește…
Primise câteva telefoane în primăvara aceea. Telefoane din România. Arendașii fondului de vânătoare îl asiguraseră: va avea ursul! Ursul cel mare… Cel mai mare de pe-acolo… A aflat că ursul vine noapte de noapte și asta de ani și ani; că s-a făcut cât un bivol și nu se mai sperie de cei care îi pun mâncarea în troacă; le știe mirosul… Și știe că mirosul lor înseamnă mâncare: mâncare bună, pe săturate, servită seară de seară… Parcă aude vocea din receptor:
”Vine pe la 8, la căderea nopții, cu precizie de ceas!... Nu veți pierde vremea!... Știu că la dumneavoastră ”time is money”… Drumul e bun, vă ducem cu gipanul până-n ușa adăpostului… Adăpost de bârne, trainic, cu ferestruică pentru scos arma… Nuuu!... Nu riscați absolut nimic!… Veniți, vine ursul, trageți… Eventual tragem și noi - careva din personal…- ca să fim siguri… Plătiți, luați trofeul și într-un ceas sunteți la avion”…
……………………………………………………………………..
P.S. Cer iertare cititorilor pentru exercițiul de imaginație la care i-am supus… Dar, știți cum e: ”Viața bate filmul”.
Faptul că ursul ”record mondial” a fost asasinat pe fondul cinegetic nr. 37 Varsag, Zetelaka Es Tarsai din județul Harghita spune multe...
