Îmbolnăvirea prin ”păcat” și vindecarea prin iertare

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

Deși cu nuanțe ușor evlavioase, titlul ascunde o realitate simplă: cel dintâi păcat este cel al neiubirii și al lipsei respectului de sine; el aducându-l pe următorul: lipsa iubirii și respectului pentru ”aproapele”.

Rădăcinile acestui trist trai se află în casa părintească unde copilul, deși poate primi ”de toate” (fapt neobligatoriu...), nu primește iubire și respect - fapt esențial!; el neobservându-le deopotrivă între părinți și de la aceștia spre el. De aceea nici „talanții” copilului nu vor fi descoperiți și cultivați de aceștia, iar adultul de mai apoi nu va trăi în vocație.

Așa se face că pruncul nu se mai bucură de prezența părinților, de ceea ce sunt ei, ci doar de ce-i ”aduc” sau eventual îi dau aceștia - ceva concret: material sau bănesc întru ”distracție” de obicei.

În acest fel, ”aproapele” viitorului adult nu va fi nicidecum ”omul drag” - prin el însuși...- ci numai ”ce-i aduce” acesta; mai apoi, diversele adicții ținându-se scai de el.

Așa se face că, pe nesimțite... și cu inocentă nesimțire, viitorul adult va căuta în viață numai acea ”iubire” cu care a fost imprimat în ”cei șapte ani de acasă” (de fapt, ceva mai mulți decât șapte). El, neființând în iubire, va alerga mereu de la un om (partener) la altul, spre ”a primi”, spre ”a lua”, profita, mutându-se de la o oportunitate la alta; după cum, nefiind în vocație, va umbla de la un ”loc de muncă” la altul, spre a câștiga: bani, ”strânsură”, poziții, ba chiar și imagine: căci aceasta, neconfirmată fiind de părinți, îi va genera o măruntă siguranță de sine, pe măsura unui gigantic și fragil ego...

De aceea el lesne poate fi și „cumpărat” - ”cucerit” – chiar și numai printr-o ieftină flatare de către ”jmekeri”, întrucât alegerile sale sunt deopotrivă neinspirate, pripite și costisitoare: dând peste escroci manipulatori, pe măsura inocentei sale imaturități...

Iar din ce ”va avea”, insațietatea și frustrarea îi vor crește, împingându-l spre alte alergături și căutări... Bolile de stres așa se coc... Prin neiubitoarea de sine cantonare în ”a avea”: ”de toate”; mult,... mult, tot mai mult.

Toate aceste realități neuro-comportametale se datorează imprimării din casa părintească, program depozitat în ceea ce este numit ”subconștient” – zona de spirit care guvernează în timp real toate alegerile și faptele omului. Acolo se află, fixate durabil,  deprinderile parentale: ”cu bune și cu rele”…

Conștiința rațională, deși poate interveni când e vorba despre analize, rostiri logice, expuneri de idei și principii, norme și cuviințe „de bun simț”, nu intervine și în propriile fapte individuale; fiind vorba despre omul care ”una zice, alta face”… Omul lipsit de iubire.

Trezirea la starea de ”a fi” - iubitor, bun, blând, nădăjduitor etc. - unde fericirea e aproape, doar ”cât să-ntinzi mâna”, este foarte rară, deși posibilă.

Iar mijloacele, și ele la îndemâna oricui, extrem de greu sunt accesate, faptul reclamând voință... Voința iubirii necondiționate: de sine și pentru ”aproapele”, cum se cere a fi și iertarea; care presupune rostirea adevărului (neplăcut dinaintea celuilalt, oricine ar fi) și, deopotrivă, neacceptarea inacceptabilului...

Abia de aici începe autovindecarea propusă prin modestele mele rostiri și - culmea! - adevărata fericire promisă de Dumnezeu.