Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Sunt zeci de ani de când în cărțile de zoologie, în cele specializate pe etologie sau în capitolele privind ”comportamentul vânatului” din tipăriturile cu profil cinegetic, apare sintagma ”animal nocturn” sau animal cu ”activitate preponderent nocturnă”. Și lupul, ursul, râsul, cerbul, vulpea și alte câteva sălbăticiuni bine-cunoscute sunt prezentate drept ”fii ai întunericului”.
Bineînțeles că tot aici intră mulțimea speciilor de bufnițe despre care circulă ideea că ”ele văd mai bine noaptea”; ideea de care, în concepția majoritar publică, nu sunt prea despărțite nici patrupedele precedent enumerate.
În câteva drumuri de vară nordic-scandinave însă, până dincolo de Cercul Polar, am băgat de seamă că sălbăticiunile pomenite umblă ”bine merci” ziua. Ziua, întrucât din sfârșitul lui mai până spre octombrie lumina își face de cap în ”vara polară”, piscul însorit fiind mai îndelungat, în funcție de latitudine.
Cert este că ”în nord”, în ceasurile firești de somn ale omului - corespunzând ”nopții temperate” - sălbăticiunile se bucură de lumină și toate, fără excepție, par să... să vadă mai bine ziua. Așadar, nu se dovedesc deloc a fi ”animale nocturne”. Iar concluzia e simplă: ”la noi” și în întreaga lume ”civilizată” - europeană și nu numai! - unde neastâmpărul prea lacomului om a ocupat spațiile sălbatice (prin drumuri, amenajări de găzduire turistică, pârtii de schi, exploatări forestiere intempestive, vânătoare sau sporturi motorizate etc.), bietele sălbăticiuni - locuitorii de drept ai codrilor - doar spre a evita omul diurn s-au retras mereu și, dovedind bunul-simț ”de la Dumnezeu”, au devenit ”animale nocturne”; spre bucuria oamenilor de știință care au mai făcut o ”descoperire”.
A fost de ajuns însă ca autoizolarea la domiciliu în vremea pandemiei să golească străzile de oameni, așezămintele turistice de clienți și în timpul zilei au apărut sălbăticiunile în zonele cucerite de ”civilizație și progres”. Cerbii, urșii, otariile, cangurii, pinguinii, urșii spălători și altele s-au simțit vremelnic în largul lor, grație lui SarsCov2 și grație fricii omului; frică pe care, față de patrupedele ”periculoase”, omul nu o mai asumă, dacă este apărat cu pușca de autorități sau dacă el însuși posedă o armă de foc.
Și iată cum un nimic invizibil, față de care glonțul e neputincios, le-a dat curaj exact celor pentru care omul și glonțul înseamnă moarte: ”animalelor nocturne”.
