Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
O spun fără echivoc: Emil Cioran a fost doar depresiv talentat; literar vorbind, dăruit, dar care și-a batjocorit darul de la Dumnezeu...
Darul - ”talantul” biblic - îi este dat omului spre a-l ”înmulți” și spre a zidi prin el: pe sine și pe alții... Nu spre a devaloriza și lovi.
Când iubești nu pleci, am tot spus-o: nu pleci din familia ta, din casa si țara ta. Nici la figurat, nici la propriu. Întrucât, dacă pleci, le lași pe mâna altora și nu e cum ca la o eventuală reîntoarcere să le găsești mai bine...
Plus că, esențial, ca urme de moralitate (sau de etică - în cazul ateilor), dacă pleci, măcar nu le bârfești, nu le desființezi.
Așadar, acest negăsit a plecat în Franța, dar nu s-a găsit nici acolo, căci se dusese pe el, cel ”ruginit” de tânăr... Trebuindu-i - se vede treaba... - o altă planetă, unde va fi acum, pesemne... Mai poți știi?... Azi, mâine vom auzi că, molipsiți, iau și diavolii antidepresive...
De scris, Cioran a scris, abil... Și a scos producție literară: o producție inutilă, având un oarecare farmec artistic, însă un farmec fără de folos și fără învățături.
A fost, bietul, doar un individ care nu a știut ce este iubirea, netrăind-o ca dăruire, ca generozitate, ci ca eternă așteptare; un ins autocentrat, ostil multora și ostil... țării, crezând mereu că trebuie să primească de la alții - de la prieteni, de la țară - elogii etc. Elogii pentru ce?... Pentru negativismul său profund?... Culmea este că le-a și primit... De la alții asemenea lui. Iar spre a le primi, a scris în franceză, părăsind limba maternă: semn clar de neiubire...
El cu siguranță nu a înțeles rostirea lui J.F. Kennedy: ”Nu vă întrebați ce poate face țara pentru voi, ci ce puteți face voi pentru țară”...
De altfel, dincolo de scriitură, fizionomia sa chircită, obosită și întreaga ținută anostă îi trădau înfrângerea... Una din naștere și din educație... Trist... Viață degeaba...
Am scris aceste rânduri ca urmare postării ”pe rețele” a unor citate din interviurile și scriitura lui Emil Cioran, datate după 1989. Iată câteva:
”Ţara asta, România, e ceva de neînchipuit! Este eşecul permanent (...) Este ţara eşecului, este specialitatea românească (...) Cu țăranii nu putem intra decât prin poarta de din dos a istoriei (...) Toată România miroase a pământ. Unii spun că e sănătate; ca şi cum aceasta ar fi un elogiu! (...) M-am născut într-un popor de sclavi; aşa se explică incredibila teamă pe care-o am în fața autorității, a autorității de orice fel. De îndată ce văd un ins în uniformă sau în spatele unui ghişeu, un slujbaș al statului, mă blochez." etc., etc.
Nicidecum!... Afirmarea artistică e una, și ține de talent sau chiar de bani... Lipsa eticii și a iubirii înseamnă altceva, și ele țin de caracter... E plină lumea de artiști mari, care sunt oameni de nimic...
La Emil Cioran caracterul a fost defect; defectat în casa părintească, el rămânând așadar un inconștient inocent.
Criticile - când e să le faci, notoriu fiind - nu se aduc țării și nici poporului!... Poporul e altceva...
Criticile se aduc unor apucături ale unei părți din populația pluri-etnică a acelui moment sau interval istoric.
Altfel, este doar o ieftină generalizare ”de bodegă”, o rostire pripită, ”superioară” și separatistă, asemeni multora, unde intră și cei demni, cei drepți, cei merituoși care trăiesc luminos, neavând vreun eșec pe vreun plan și ”sfințind locul”...
Și mai e ceva, tot esențial: criticile astea ”bulevardiere” nu servesc la nimic... La nimic!... Nu aduc nicio schimbare - subliniez asta!... Denigrând țara, poporul, îți renegi părinții, neamurile, pe cei buni din neam, ceea ce de regulă - psihologic vorbind - este apanajul tuturor celor cu mari probleme psihice...
Așadar, aceşti indivizi, dacă ei înșiși sunt fricoși și se simt ratați - cazul lui Cioran (!), a se revedea citatul cu blocarea lui căcănărească dinaintea oficialilor - acești indivizi ”plecați” nu văd meritele reale ale contemporanilor, nici implicarea acestora în binele ținutului și al întregii populații rămase ”pe metereze”... Autocentrarea, autovictimizarea și văicăreala fiind starea lor permanentă de nefericiți...
