Mintea de curvă

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

Sintagma din titlu – născocită de înțelepciunea poporului – nu e specifică persoanelor de sex feminin… Nicidecum!... O poartă cu aceeași inconștientă și falimentară fală și sexul ”tare”.

Ea face ca, printre manifestările comportamentale vizibile ale insului în cauză, să se afle și ușurința schimbării partenerilor sexuali (sau a partenerilor concomitent-multipli), fenomen care, sărind în ochii societății ”morale”, a generat rostirii redusa coloratură pomenită.

Fenomenul – limitat la viața erotică – aduce cu sine și ”palmaresul” (”lista”) și ierarhizarea ”victimelor”: după potență, mărimea organului, frumusețea fizică, bani, cadouri, deopotrivă după generozitatea ”decolteului”, bombarea fesieră, intensitatea și numărul orgasmelor, imaginația prestată ”la pat” și câte altele…

Dar  ”mintea de curvă” – cuprinde un evantai mult mai larg comportamental non-etic (sau imoral – pentru creștinii autentici); în evantaiul răului intrând minciuna, lăcomia, setea de imagine (mândria), lipsa respectului și a demnității, lipsa triadei ”adevăr-bine-frumos” (concomitent trăite! – voi reveni la urmă cu lămurirea), lipsa iertării, caracterul răzbunător, ”ținerea minte a răului”, lipsa încrederii, lipsa răbdării, a nădejdii, a curajului, ambițiile nemăsurate, în dauna voinței de autocunoaștere și transformare/devenire spirituală etc. – într-un cuvânt, lipsa Iubirii – pentru sine și ceilalți. Păcatele așadar, cum ar zice creștinii (sau nonvirtuțile, cum ar rosti budiștii). Doar că…

”Mintea de curvă” îi rămâne acelui om și după ce îi mai scad calitățile fizico-sexuale atractive ochilor altora (pe care mizează cu… mintea sa, mintea pomenită…).

Atunci îi încep ridicolele sforțări la vedere: machiajele stridente, corsajele, hainele moderne (blugii rupți…), implanturile, ”botoxările”, operațiile estetice, mersul brusc ”la sală”, te miri ce achiziții scumpe și stridente… Unii din afară, lucizi, văzându-i iute vechea bazare a individului pe ”carcasă”, pe podoabele acestuia, pe unele abilități, nicidecum pe cuget, nicidecum pe scara valorilor reale etic-morale.

Și astfel, deși insul poate exersa încă binișor diverse profesii – medic, actor, jurist, vidanjor, profesor, manichiuristă, grădinar, cofetar etc. - deși a rărit-o în ”sex cu tot ce prinde” sau chiar s-a oprit, nimeni nu îl vrea durabil ”în casă”, fiindcă i-a rămas caracterul, lipsa valorilor fiindu-i aceeași: cea pe care și-o permitea discreționar zilnic, făcând orice; câtă vreme era ”tare” (și fizic-sexual), adică ”pe cai mari”: ”om de succes”…

La acea vreme își permitea precum un ”nemuritor” abuzuri, ofense, părăsiri, ”noi cuceriri”, învinuirea celorlalți, lăcomie, ”yoyo afectiv”, cumpărarea adevărului, răzbunări și pedepsiri, abandonuri (de familie și prunci…), trăirea ”adevărului și binelui”; al celor din mintea sa, dar pe care nu le putea rosti deschis niciunde în vreo ”agora” (semn că nu însemnau și frumos totodată – am lămurit, cum promisesem).

Și astfel, de la un anume moment al vieții sale – care moment nu are nimic cu bătrânețea în ani!... – rămâne doar omul real, cel care, mereu ”cu mintea de curvă” fiind, ajunge nefericit și bolnav… Și fizic bolnav, beteșugurile trupului – majoritatea – urmând beteșugului minții.

Pentru oamenii ”citiți”, pentru snobi, sintagma ”minte de curvă” se poate înlocui cu mai delicata ”minte de amant/ă”…

Este mintea celor care rămân toată viața în stadiul de mascul-femelă, neevoluând spre cel de femeie-bărbat (când formează un cuplu durabil, fiind ”pereche”) și, în final, spre cel de OM. Căci, în ultimul stadiu, toate celelalte bucurii se regăsesc viu, manifestându-se ”după caz și situație” înăuntrul valorilor etic-morale, născătoare și de sănătate în trup.

”Mens sana in corpore sano” asta înseamnă.

Toate simptomele enumerate au la ora actuală un nume general: tulburări de personalitate: o întreagă listă de diagnostice psiho-psihiatrice, adesea intricate. Sunt oamenii care nu își pun problema că ”au o problemă”… De aceea nu se prezintă la vreun terapeut, trimițându-i acolo doar pe alții!

Deopotrivă, la ora actuală, știința a decelat și dovedit cauzele care stau îndărătul acestor comportamente, venind cu mijloacele sale în întâmpinarea rostirii christice ”Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”. Acești oameni chiar nu știu… Și, de fapt, deși societatea îi judecă și acuză că nu vor ceva bun, etic, generos, ei nu pot!… Întrucât – spun spre a fi înțeles – au „un picior mai scurt” în creier…

De aici ar porni alte subiecte: cel al etiologiei handicapului care este cu dublă origine: genetică și epigenetică (din creșterea casei părintești adică) și cel al exploziei acestor maladii în societatea modernă actuală.