Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Despre realitatea neoneurogenezei – formarea de noi neuroni – am mai scris aici, sursele fiind științifice. Practic, este vorba de întinerirea și mărirea creierului, fizic și funcțional sub aspectul cogniției, atenției, emoției bune, memoriei și conștiinței. Trupul - și asta e de reținut! - urmează și el calea revigorării, relația stimulării ”sectoarelor” fiind una permanent reciprocă!...
Noii neuroni se produc prin transformarea celulelor gliale – nevroglia – în celule nervoase, ”motorul” fiind voința.
De la bun început subliniez diferența esențială dintre voință și ambiție!... Confuzia este aproape generală, sistemul de învățământ și educația familială fiind responsabili, de unde și frecventa autodistrugere a ambițioșilor; fie ei politicieni, oameni de afaceri, sportivi de competiție sau... ”oameni obișnuiți”.
Dacă ambiția este generată de scopuri exterioare individului (dorințele: titluri, proprietăți materiale, funcții, poziții de top, bani etc.) - ea generând stres, alergătură...- voința izvorăște din interior, scopul acesteia fiind interiorul: autoconstruirea, ameliorarea continuă a individului, în ”trup și suflet”.
Voința se cere ”folosită” indiferent de profesie, zilnic sau aproape zilnic, în câteva direcți sanogenetice, nu numai ”când ai timp”, ci făcându-ți timp, astfel:
- voința de a învăța ceva constant (un instrument muzical, o limbă străină, o manualitate de precizie etc.).
- voința de a desluși tematici ”greu de înțeles”, cum sunt temele cărților de filozofie, de psihologie recentă, de ”autocunoaștere”, ”spiritualitate”, de ”dezvoltare personală” (nicidecum delectarea cu romane, revistuțe și comode filme telenovelistic-amoroase!...).
- voința de a scrie zilnic, analitic ”inspirat dinăuntru”, cât mai literar, nu preluând idei prefabricate, ”plagiind” prin „copy-paste”...
- voința de a practica repetat, zilnic, ”rutinant”, exerciții fizice solicitante (un sport, un instrument muzical...).
- contemplarea naturii cu eliberarea de gânduri; altcumva zis, plonjarea în ”înfrățirea” cu toate cele ”de la Dumnezeu” aflate acolo.
Și repet: toate astea se cer a fi practicate indiferent de profesiune, în chiar timpul acesteia, nu doar … în concedii sau ”la pensie”!; pentru sine, nu neapărat la nivel de virtuozitate și competiție, asta însemnând și că pe un anumit domeniu omul obișnuit poate atinge performanțe de invidiat, ”de profesionist”!
Practic, este la mijloc ameliorarea individuală continuă.
Confirmând aceste recomandări, studiile de resort au numit o serie practici concrete care generează ”omul interesant și de folos”: interesant pentru sine - căci practicile în cauză îi conferă un stil de viață bun - și de folos bilateral: sieși și ”celuilalt”; membrilor familiei și societății.
Aceste practici (cu riscul unei oarecare redundanțe) sunt: 1. cântatul la un instrument muzical, 2. sportul individual (nu de echipă!) – ”sală”, un sport de contact, tir, natație, canotaj, ciclism – 3. scrisul literar (proză, poezie), 4. fotografia, 5. cititul (lecture dificile: filozofie, neuroștiințe), 6. gătitul (”bucătăreala”…), 7. aplecarea spre ”aventura în natură” (cu contemplare, nu ”sporturi cu motor”), 8. dansul, 9. cultura cinematografică (însemnând altceva decât ”înghițitul” de filme), 10. voluntariatul cu activitățile civice și 11. preocuparea pentru ”dezvoltarea personală”.
Este lesne de înțeles că toate aceste practici individuale se pot trăi și exersa optim în cuplu - și e de voit asta!...- în condițiile în care ambii parteneri, iubindu-se și respectându-se, înțeleg să se ajute și să se stimuleze reciproc, fiecare - ca individ - fiind ”mai bun” pe câte ceva. Căci în iubire rolurile se schimbă mereu: ”Învățătorul și învățăcelul fac împreună învățătura”.
Și o subliniere: a fi bun e cu totul altceva decât a face fapte bune!
Până la urmă, este vorba despre iubire; iubirea de sine - în sensul luminos - cea care, fără frică fiind, permite și iubirea celuilalt, a ”aproapelui”: om, arbore, pasăre... Implicit, fiind la mijloc traiul fericit: cel al bucuriilor neurmate de remușcare, născute din descoperirea și înmulțirea ”talanților” personali.
Rezumând, este vorba despre traiul în paradigma lui ”a fi”, nicidecum în ”a avea”.
În aceste condiții omul, indiferent de vârstă, poate atinge cea mai bună variantă psiho-fizică a sa de până în acel moment!...
De reținut este și faptul că oamenii - în majoritate - după pensionare decad psiho-fizic, nemaicultivându-și aproape deloc creierul/mintea și, deși unii mai au grijă de trup - ”fac sală”, alergare, excursii - tot se prăbușesc mintal, devenind dezagreabili.
Evident că acest ”exercițiu de voință” trebuie început devreme, nu după ce, din cauza unui stil de viață ”pus pe căpătuială” , ambițios sau comod, cimentat, autosuficient, s-au instalat beteșuguri serioase organice; semn că până în acel moment mintea aceluia n-a fost prea vie, mobilă și atentă.
O rostire amuzantă zice: ”Când ești prost de mic, atunci când ești mare numai te joci”… Așa o fi… Cu siguranță însă că și cu lucrurile bune se întâmplă la fel.
Avea părintele Ilie Cleopa o zicere: ”Sfatul dat, dar netrăit, este asemenea izvorului cu apă limpede pictat pe perete”… Eu am îndrăznit acum să vin cu un sfat trăit, legat de unele practici mai înainte enumerate, toate generatoare de bucurie…
Așadar, indiferent de vârstă, trebuie început… Sau continuat.
Spor!
