Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
”Dom'le, n-ai cu cine!... ”N-are niciun rost!...”, ”Nu-i nicio speranță!” și ”Cu o rândunică nu se face primăvară” etc..., sunt rostirile directe sau prin ”rețele” (de presă, mesagerii) cu care mă întâmpină ”lucizii”, pragmaticii, cei care ”le știu ei...”, într-un cor monoton prin care își scuză lenea; implicit, invitându-mă la lene: la lene civică și, deopotrivă, la lenea-lene... Este minunata stare a dependentului de televizor, de unele,... de altele, toate comode și plăcute trupului și minții: minții despre care se zice că ”atât îl duce mintea”...
În ultima rostire, cea cu rândunica - ea vrându-se flatantă... - bineînțeles că ”rândunica” cea care nu rezolvă nimic sunt eu...
Acestor ”lucizi” și altor oameni neștiuți le spun mereu că eu mizez pe ceilalți... Pe cei care, înțelegând, se schimbă, devenind ”altcumva”.
Cântarul schimbării (implicit al masei care devine ”altcumva”) este însă direct proporțional cu implicarea civică a ”emițător-receptorului” - a mea în acest caz - proporțional, așadar, cu gradul personal de ”ieșire în lume”, în agora, prin presă, prin ”rețele” electronice, cărți, conferințe etc...
Schimbarea se face încet: om cu om și om de la om, nicidecum brusc și în masă... Dacă s-ar fi putut face așa, ”revoluționar”, Iisus ar fi făcut-o mai demult, printr-o minune... Nu ar fi ieșit în agora, nu ar fi riscat... Și nu ar fi fost nevoie de apostoli...
Numai așa deci, om cu om și om de la om, prin cuvânt... Căci ”La început a fost cuvântul”.
Revoluțiile schimbă doar liderii... Nu schimbă vreodată spiritualitatea unei mase.
Spiritualitatea mulțimii se schimbă treptat, om cu om, astfel crescând numărul ”deveniților” spre masa critică necesară, cea care - tot pe nesimțite - îmbunătățește ”atmosfera” unui loc, teritoriu, țară, continent...
Eu mereu primesc semnale - de pildă - de la necunoscuți care, după un text al meu din presă, din cărți, au abandonat vânătoarea, practicile off road, enduro- moto prin codri... E doar un exemplu.
Cred că totul e să ții linia... Nu o zi, nu două, nu o lună-două, ci ani în șir, zeci!... Și să ții linia, apelând și resorturi emoționale, nu numai la cele raționale!... Și abia atunci unii - ”ceilalți”... - înțeleg, ”se resetează”, vin aproape, tot mai aproape și rândurile ”treziților” cresc....
Părăsind „romanticul” gazetăresc și plonjând în știința unită cu credința, ”resetarea” înseamnă neoneurogeneză: neuroni noi, circuite neuronale noi...; simțire, gândire, apoi și faptă ”cu Dumnezeu”.
Și mai vin cu un argument ... lucid: când ești căzut în ocean și în jur vezi numai apă, apă și nimic mai mult, singura șansă este să înoți. Nu îți poți spune că nu are rost... Că ”n-ai de ce”, că ”n-ai cu cine”...
Abia atunci, după o vreme se naște posibilitatea de a observa pe încă unul care înoată sau chiar vei vedea o barcă ce se apropie...
Găsesc esențială rostirea lui Viktor Frankl: ”Cei care au cedat au fost fie cei care au crezut că nu durează, fie cei care au crezut că nu se termină”; despre lagărele de exterminare fiind vorba, el supraviețuindu-le.
