Distrugerea Negrei Broștenilor

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

Neagra Broștenilor: azi încă un superb râu de munte… Veneam la el de la Cluj, încă din vremea studenției, atras de întreg ținutul străbătut de unde pure, iar asta se întâmpla cu aproape patruzeci de ani în urmă.

Îi găsisem numele și ”tabloul” în cartea ”Pescuit în ape de munte”, scrisă de corifeul salmoniculturii, regretatul Paul Decei, inginer silvic cu vocația vieții; căci există și astfel de oameni!... Am dat peste cărțile lui întâmplător, în biblioteca unui prieten pasionat de pescuit. Am vrut să împrumut volumul amintit, dar el, simțindu-mi ardoarea, mi l-a dăruit pe loc. Iar cartea avea să devină ghidul ”expedițiilor” mele halieutice an de an, împreună cu altă scriere a aceleiași neostenite mâini: ”Lacuri de munte; drumeție și pescuit”.

Iarna visam cu ochii deschiși la râurile de munte, iar vara puteam urca pe cursul lor cu ochii închiși, fiindcă Paul Decei străbătuse Carpații ca nimeni altul până la el și descria totul: stânci, cascade, bulboane, canioane, borne, distanțe, adăposturi muntene pentru nopți cu stele…

Originar din Luna de Arieș, studiase Politehnica și Silvicultura, înțelegând nevoile Carpaților și, mai cu seamă, bunele posibilități ale acelor vremi…

Nu era un silvicultor „de pantof”, ci unul pentru care bocancii, rucsacul și binoclul păreau să-i fi crescut din trup… E drept că Dumnezeu îl dăruise cu o vigoare puțin comună și cu un farmec ce făcea din el un ”bărbat bine”, imposibil de ignorat; mie – care l-am cunoscut – amintindu-mi de alura unui Pierce Brosnan ardelean.

Prin strădania pe care ți-o poate da iubirea de natură, ajunsese șeful departamentului de salmonicultură din Ministerul Economiei Forestiere și aici vocația sa a găsit „portativul” trebuincios. Înarmat cu un aparat inventat de el – și ajutat de personalul silvic – a călcat malurile tuturor lacurilor alpine, alcătuindu-le schițele batimetrice, studiindu-le chimia, spre a le popula cu păstrăv, uneori prin acțiuni riscante; având parte și de o prăbușire cu elicopterul, din care a scăpat. A umblat, a făcut, a pus pază – primele păstrăvării fiind tot opera sa - și a scris cărți necesare; cele despre creșterea păstrăvului datorându-i se deopotrivă. Dar să mă întorc…

Astăzi, Neagra Broștenilor este încă un cristal alergător, adăpostind în umbroasele sale bulboane păstrăvi ruginiți, lipani cocoșați, zglăvoace asemeni monștrilor pictați pe porțelanurile chinezești, boișteni și - prin câte o enigmatică dornă - chiar pe ”doamna gătită-n mov”: lostrița. Străbătându-i zăvoaiele – cu lanseta mai mult martor decât unealtă – sau umblând cu aparatul foto pe câte un afluent la ceas potrivit, pașii mi s-au împletit cu cei ai urșilor, ai lupilor, cerbilor și râșilor pentru care valea Negrei Broștenilor înseamnă deopotrivă sursă și adăpost.

Până când va mai fi așa, nu pare greu de presupus, fiindcă în România ăstui timp albiile râurilor de munte au devenit teren de ”oportunități”: blestematul termen care, pe zi ce trece, înseamnă tot mai mult ucidere pentru câștig.

În urmă vreo 12 ani puseseră ochii pe râu niște afaceriști ai ”certificatelor verzi”: patronii firmei Tabita Tour (Filadelfia Group), inși, cu totul întâmplător, de confesiune penticostală; fapt legat de proveniența sumelor menite investiției. Nu erau originali, fiindcă în România ultimilor 20 de ani sute de râuri de munte au dispărut în conductele MHC-urilor private, vărsând bani în buzunarele unor călăi ai naturii, în lipsa unei legislații firești.

Pe vreo 30 de kilometri râul trebuia să dispară, fiind captat îndărătul unor mărunte baraje între care conductele ”de cădere” urmau să proiecteze apa în turbinele a patru microhidrocentrale private. Culmea trădării o întrupase primarul de atunci al Broștenilor, introdus și el în afacerea ce urma să confiște râul chiar ținutului său!

Nu conta că apa aceea pură însemna viață – viață în sine! – nu conta că ea înviora zăvoaiele cu arini și sălcii, nici că la malul ei își astâmpărau setea cerbii, bursucii, urșii și vitele localnicilor, că fântânile ulițelor își trăgeau răcoarea tot din ea!… Bani să iasă!...

Scriam pe atunci la Jurnalul Național și la Kamikaze. Și, nu tocmai liniștit, m-am pus pe drumurile Negrei și pe scris. Am chemat o televiziune…Paznicii barajului betonat de sub confluența Negrei cu Dârmoxa au sărit cu toporul, amenințând… Și altele… Întâmplări banale și anapoda.

Campania de presă susținută a fost urmată de sesizarea prefectului județului, Sorin Arcadie Popescu – alt silvicultor cu vocație – care a înțeles și s-a implicat eficient. Iar râul a scăpat; de subliniat: el, Sorin Arcadie Popescu, cred că e singurul silvicultor care, după o carieră politică deschisă, s-a întors la meserie, fiind azi șef de ocol la Frasin!

Au fost de ajuns câțiva ani pentru ca apele Negrei Broștenilor, ajutate de iernile aspre, de îngheț și dezgheț, să șteargă cu totul urmele bazinelor și ale primului baraj de beton. Iar păstrăvii și lipanii și-au văzut de viață, fără să știe pe lângă ce trecuseră…

Începând cu vara lui 2022, blestemul betonului a ajuns iar pe râu… Neagra a devenit din nou ”oportunitate de afaceri”.

Malurile – acoperite de veacuri cu sălcii și arini, copleșite ici colo de brusturi cât roata carului - sunt defrișate. Diguri cenușii și trepte din ciment iau locul verdelui, al căsoaielor din lemn și al bătrânelor cascade podite: adevărate lucrări de artă a lemnului, rod al iubirii unor silvicultorilor din vechime.

Aflu că beneficiarul atentatului de mediu plătit din banii publici este e o firmă din Satu Mare, rămasă pesemne fără lucru. Pretextul?... „Regularizarea apei”, ca și când veacuri de-a rândul rădăcinile bătrânilor arbori întărind malul nu au însemnat regulă; dumnezeiască regulă…

Se defrișează la greu malurile, se îndiguiesc prin betonări nesfârșite, iar peisajul se urâțește...

Prin apă, în totala puturoșenie a Agenției de Mediu și a Gărzii de Mediude la Suceava, lamele buldozerelor și cupele excavatoarele fac legea. Iar peștii hăituiți sunt braconați la lumina zilei de lacomi pescari neciopliți, care pescuiesc cu râmă – metodă interzisă!- nestingheriți de vreo pază autoritară.

În vremea veche și a răpostului M.E.F.M.C. – al cărui departament salmonicol era condus de Paul Decei - râurile asemeni Negrei Broștenilor erau declarate ”fond rezervat de interes republican, destinat reproducerii păstrăvului”. Și erau păzite și păstrate cu bătrânul lor chip, mereu întinerit sub anotimpuri. Astăzi însă…