Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Dinaintea mea, bolnava, trecută binişor de tinereţe, se îmbracă încet, cu mişcări stăpânite, oarecum stângace. Din când în când priveşte pe geam, cu aer absent, de om aflat singur în încăpere... Are o grămadă de haine subţiri, nepotrivite cu vremea, pe care le-a luat una peste alta, să ţină cald. Nu pare să aibă vreo consideraţie pentru estetica siluetei şi nu cred să-şi fi făcut vreodată probleme din această cauză. Mâinile, de altfel, mi-o arată din plin: mâini mari, spălate bine, cu unghii tăiate scurt până în carne, dar aspre, păstrând în crăpăturile pielii pământul din „ţar’nă”, acel pământ pe care coada sapei ori coarnele plugului îl încrustează ireversibil în bătături. Sunt mâini cu atingere caldă şi uscată. Poţi lua îmbucătura din ele fără greaţă. Mâini muncite. Le-am văzut de atâtea ori…
– Mătuşă… Uite, eu vă scriu limpede ce luați, cum luați, când luați… Vă scriu clar, cu litere de tipar, … ca să nu vă-ncurce. Dimineaţa, la prânz şi seara… Cu tiparul, cu litere mari… Uitați…
Şi-i explic cu răbdare savantul conţinut al receptei, mai mult desenat pe o coală, ca pentru ea.
Îmi mulţumeşte şi caută ceva într-o sacoşă de plastic de pe care râd colorat Olivia Newton John şi John Travolta. Iarăşi, îmi spun, va scoate de acolo nelipsitele ouă, nelipsita smântână. Iarăşi…
Mă înşel însă. Pare-se că vrea să-mi dea bani. Ţine între degete un portofel vechi, mare, cu fermoare multe, cusut trainic cu sfoară, pe ici, pe colo. Trage un fermoar şi caută… Se văd câteva bancnote mototolite. Le frunzăreşte, le îndeasă la loc, bombănind:
– Unde l-oi fi pus?… O fi dincoace…
Caută într-alt buzunar. Calmă: alţi bani mototoliţi.
– Nu-i! Da’ nu se poate, că aici o fost!
Alt fermoar. De data asta hârtii, chitanţe,… o iconiţă.
– Nu-i nici aici, da’ undeva trebuie să fie… Că-l am de mult. Îl am de când am fost la băi şi-l tot ţin. Mi l-o dat o doamnă. O zis ca să văd şi eu cum îs ăştia, că eu n-am avut niciodată. Şi m-am gândit să vi-l dau dumneavoastră, că eu n-am ce face cu el.
A mai rămas un buzunar cu capse. „Clic” şi faţa i se luminează:
– Uite-l! Ştiam eu că nu l-am prăpădit. Luaţi-l!
Ţine între degete o bancnotă de un dolar. Nouă, strălucitoare. Pluteşte bancnota maiestuos spre tăblia mesei, pe care femeia o aşază cu o mândrie calmă, suverană. Citesc în ochii ei: „Vezi, doctore? Nu te-ai ostenit degeaba!...”
Cum sunt la curent cu relaţia leu-dolar, nu fără oarecare ironie, replic:
– Păi mătuşă, ştiți că dolarul ăsta face bani mulţi… Face aproape nouă mii şi cinci sute de lei!
– Aşa-i, dom’ doctor. Ştiu. Eu l-am socotit la zece mii, da’ cu timpu’ mai creşte el!
Că mătuşica nu se înşela, aveau să mi-o arate din plin anii care au urmat. Iar pentru cei care doresc o consultaţie financiară pentru viitor, am o adresă: satul Corlata. Parcă… Dar nu sunt sigur şi nici nu e important. Numele?… Nu-l mai ştiu, dar nici el nu are însemnătate. Pe mătuşa-analist economic o identifici uşor după mâini: mâini mari, aspre, păstrând în crăpăturile pielii pământul din „ţar’nă”, acel pământ pe care sapa ori coarnele plugului îl încrustează ireversibil în bătături.
