Florin HAIDAMAC

Am aflat zilele astea o chestie care m-a pus pe gânduri. De fapt, ce vorbesc eu aici? M-a şocat de am rămas fără cuvinte. Şi nu pentru că aş fi eu uşor de impresionat. M-a uluit prin implicaţiile pe care le poate declanşa şi prin perspectivele pe care le deschide. În două cuvinte: Dumnezeul digital. La propriu. Într-o biserică din Hamburg slujba a fost ţinută de un soft. O tabletă cu un senzor. În faţa ei s-au rugat credincioşii. De la ea au primit binecuvântarea la sfârşit. Nu ştiu ce credeţi voi despre asta, dar pentru mine poate fi subiect de roman SF. Ţineţi cont însă că multe din cele ce au părut SF-uri în anumite vremuri au ajuns banalităţi obişnuite în altele.

Să gândim mai departe. Cum ar fi în medicină? Să presupunem că eu aş vrea să implementez aşa ceva. Cum aş proceda? Mai întâi aş pune un robot la uşă. Aşa cum sunt pe la bănci roboţei de plătit facturi. Ai ajuns acolo. Bagi cardul de sănătate. În caz că funcţionează şi sistemul te recunoaşte ca asigurat ţi se deschide uşa cabinetului. În cazul în care nu funcţionează, scoţi frumos cardul bancar, plăteşti consultaţia şi intri. Simplu şi eficient. Şi recuperează-ţi tu banii apoi de la Casa de Asigurări de Sănătate. Totul clar până aici? Lăsăm gluma la o parte şi continuăm cu prezentarea Dispensarului SF.

Ai intrat. Pe un imens monitor vezi moaca subsemnatului. Live. Te întreb ce anume te supără. Stăm de vorbă cât este necesar. Dacă doreşti doar o reţetă compensată, te îndrum spre un alt roboţel. Bagi cardul. Sistemul te recunoaşte şi îţi eliberează imediat tratamentul cronic. Fără să ai de mers la farmacie. Totul într-un singur loc. 3 in 1, că tot bem porcării din astea zilnic, nu?

În cazul în care doreşti consultaţie, te invit în faţa altui aparat. Sunt desenate două tălpi pe jos. Te rog să stai pe ele. Eşti scanat. Bagi mâna într-un orificiu şi ţi se ia tensiunea şi o picătură de sânge. Alte sonde îţi intră prin alte locuri, gingaşe de obicei, şi recoltează produse biologice. Procesul durează câteva minute. Eu primesc toate datele. Ajutat, bineînţeles, de un soft şi de o bază de date imensă, îţi stabilesc un diagnostic şi decid dacă te trimit mai departe sau te pot trata la domiciliu. În cazul în care este nevoie de o intervenţie, te îndrum spre altă cameră unde un robot specializat în chirurgie, instantaneu încărcat cu toate datele tale medicale, te poate opera cu precizie de laser. Dar ce vorbesc eu aici? Ce operaţie? Robotul va programa alţi roboţi mai mici, nanoroboţi, pe care ţi-i va injecta în corp, iar ei îşi vor face treaba cât tu bei o cafea sau conversezi pe chat. Sau poţi să te rogi la Dumnezeul digital, indiferent de religia ta, pentru că vor fi softuri pentru orice credincios practicant. Nu vei mai avea nevoie de moaşte pe care să le pupi, implorând să îţi dea sănătate. Nanoroboţii te fac bine în câteva minute. Fără greşeală.

Un act medical din care lipseşte factorul uman. Empatia. Compasiunea. Flerul medicului. Experienţa lui clinică. Un act medical foarte posibil în viitorul nu prea îndepărtat. Ce spuneţi de astea? V-ar plăcea? V-aţi simţi mai în siguranţă? Mai bine trataţi? Sau poate în locul moacei mele veţi avea de a face cu o hologramă, cu o inteligenţă artificială. La alegere. Absolut nici o interacţiune umană. Absolut nici o atingere. Absolut nici o privire. Spre asta ne îndreptăm. Spre viaţa pe net. Totul va fi digital.

Şi dacă la fiecare domiciliu ar fi asemenea tehnologie? Dotată cu imprimante 3d în care ai putea să îţi construieşti propriile organe? Ai nevoie de o inimă nouă? O mostră de ADN, o apăsare pe buton şi roboţi specializaţi te rezolvă şi cu transplantul. Sau poate nanoroboţii ţi-o pot face să crească din interior. Fără să fie nevoie să fii deschis. Posibilităţile sunt infinite.

Pe lângă toate astea însă, ce vor face oamenii? Când totul va fi robotizat şi digitalizat, şi cred cu tărie că până şi reproducerea va fi aşa, ce vom face noi? Unde va mai fi locul fiinţei umane? În ce lume ne-am mai încadra noi în peisaj? Să muncim nu va mai fi nevoie. Să gândim, la fel. Singura noastră preocupare va fi să apăsăm pe butoanele potrivite. Sau să ne dorim doar ceva. Cipurile implantate în creier vor face restul. Şi atunci? Ce va mai rămâne din noi? Citisem undeva că rasa umană, după decenii de muncă, a creat cel mai puternic computer din lume. Dotat cu inteligenţă artificială. Momentul pornirii a sosit. Toţi savanţii s-au adunat. Prima întrebare pe care i-au adresat-o: Există Dumnezeu? Răspunsul: Acum există!

Învăţaţi limbi străine? Degeaba. Viitorul presupune o singură limbă: a lui 0 şi 1. E limba universală. E limba Dumnezeului digital care nu s-a inventat pe sine însuşi din nimic, ci din nimic şi ceva. Ghiciţi? Aveţi dreptate. Nimic şi ceva, adică exact 0 şi 1. Binecuvântează, Doamne, pe robul tău. Nu-l duce la Recycle Bin. Lasă-l în carantină o vreme până se devirusează. Amin! Sau, deh, admin.  

Mult succes, omenire!