Florin HAIDAMAC

Am adaptat citatul la situaţia de fapt de pe meleagurile astea. Am auzit foarte des pe stradă şi în mediul on-line oameni care se întrebau: "de ce mai stau eu în ţara asta?". Şi apoi tot ei îşi răspundeau: "de idiot ce sunt". Mulţi au dreptate. Foarte mulţi dintre noi părem în ochii noştri şi ai altora nişte idioţi notorii din cauză că preferăm să ne zbatem într-un surogat de existenţă la limita absurdului. Sunt sigur că toţi avem anumite motive să ne flagelăm. Suferinţa cărnii e pasageră şi necesară într-o viaţă dată cică pentru asta. Suferinţa spiritului reprezintă adevărata penitenţă.

Am spus de multe ori că mi se pare foarte trist faptul că orice legumă are drept de vot. Continui să cred asta. Însă mi-am dat seama că există o tristeţe mai mare. Anume aceea că oricine poate candida. Oameni fără şcoală. Oameni care nu cunosc limba română, care nu cunosc istoria acestei ţări. Ba chiar unii care declară că ziua naţională a României e una de doliu. Tot felul de fiinţe puse doar pe căpătuială. Şi asta nu e ceva ce dobândesc pe măsură ce se plimbă în limuzine şi mulg spornic din ugerul plin de bani publici. E ceva ce face parte adânc din fibra lor. Nu generalizez, sunt şi excepţii pe care le cunosc personal. Dar din păcate turma stabileşte percepţia. Deciziile proaste afectează viaţa tuturor.

Ştiu foarte bine că astea sunt drepturi garantate prin Constituţie şi că sunt la baza democraţiei. Toţi facem mare caz de asta. Însă uităm cu desăvârşire că democraţia se trăieşte şi foloseşte cu uneltele potrivite. Altfel rişti să te răneşti. Nu se poate democraţie fără opinie publică. Nu se poate democraţie fără educaţie. Nu se poate democraţie fără patriotism. Nu se poate democraţie fără încredere în stat. Nu se poate democraţie fără responsabilitate. Nu se poate democraţie fără controlul poporului asupra puterii concentrate în mâinile a trei sute de oameni. Avem noi ceva din toate astea? Nu! Avem din belşug doar areactivitate. Să dai ştampila de vot unui popor nepregătit e ca şi cum ai da unui copil o mitralieră cu piedica trasă.

Mârâim pe la colţuri că nu ne convine una sau alta. Cu toate astea ieşim la vot în proporţie de 30%. Ne lamentăm de zeci de ani că avem de ales între două rele şi, nu-i aşa?, alegem răul cel mai mic. E o utopie posibilitatea garantată că oricine poate candida. Poţi face asta fără forţă financiară? În niciun caz. Şi uite inegalitatea chiar din startul ecuaţiei. Ce ne-au adus 30 de ani de democraţie şi deschidere către "lumea civilizată"? Transformarea într-o societate de consum care importă toate rebuturile. Câmpuri în paragină. Agricultură zero. Industrie zero. Cel mai mare exod pe timp de pace. Slujitori la alţii pentru "un trai decent ". De ce nu putem avea traiul ăsta în ţara noastră? Mentalitatea de argat înseamnă viaţă de argat. Că suntem ceea ce gândim.

Ne uităm în curtea vecinilor, dar ştiţi ceva?, capra lor nu e moartă. Doar a noastră e. Nu ne văd vreun viitor. Ne chinuim de zeci de ani să realizăm o infrastructură civilizată. Rămâne doar pe hârtie. Din păcate viitorul e doar în alte ţări. Alea care îşi respectă cetăţenii. În care relaţia dintre stat şi oameni se apropie cât de cât de egalitate. România e fascinantă doar la nivel emoţional. Prin doza ei de arhaism şi de timp îngheţat. Prin frumuseţea vieţii rudimentare. Căruţa şi fibra optică într-o simbioză atât de interesantă. Democraţia şi neoliticul. Discursurile "europene" şi WC-urile din fundul curţii. Conturile pe diferite reţele şi foametea zilnică.

Sigur, Europa are şi ea ghetourile ei mizerabile, dar farmecul României e unic. Am spus şi am scris asta de multe ori. Mulţi dintre voi mă percep veşnic nemulţumit şi prea cârcotaş pentru cineva care nu are forţa de a schimba ceva. Sunt nemulţumit tocmai pentru că îmi pasă prea mult de tot ceea ce e în jurul meu. Şi nimic nu mi se pare prea mult pentru ţara mea. Cât despre schimbare, ce pot să vă spun? Scriu de ani de zile în spaţiul public, că a fost vorba de ziare, blog sau cărţi. Îmi place să cred că dacă am reuşit să ajung în inima şi conştiinţa unui singur om, atunci tot efortul şi toată expunerea au meritat.

Voi aduna textele pe care le-am publicat aici, în Monitorul de Suceava, într-un volum. Voi fi mai mult decât onorat să vi-l dăruiesc cât mai curând.