Florin HAIDAMAC

E o mare nemulţumire în toată ţara chiar dacă unii ne spun zilnic pe toate canalele media că o ducem mai bine. Că suntem mai aproape de civilizaţie. Domnii şi doamnele astea nu au absolut nici o legătură cu realitatea. În vremuri demult apuse, când aveam lideri, când disciplina era singura opţiune, domnitorul se îmbrăca în straie obişnuite şi ieşea aşa deghizat prin târg. Să asculte ce spune lumea. Fără să fie recunoscut. Fără SPP şi camere de luat vederi după el. Doar atent la ce era în jurul lui. La felul cum vorbeau oamenii despre viaţa lor. La felul în care îi trăiau supuşii.

Astăzi, în epoca în care imaginea contează mai mult decât trăirile interioare şi valorile în care crezi, câţi dintre decidenţi au curaj să stea la o coadă? Incognito aşa. Pur şi simplu să ia nişte hârtii în mână şi să stea la un ghişeu. Să vadă şi să simtă pe pielea lor cum merg reformele şi cum se aplică tâmpeniile pe care le votează fără să le cunoască. Nu practică nimeni asta. Ba mai mult, cu orice au de rezolvat intră pe uşa pentru vip-uri. Pentru piloşi. Pentru "şefu".

Cu toate măririle de salarii, nivelul de trai nu a crescut prea mult. De ce? Pentru că au crescut preţurile, cum era şi normal. Nu ai cum să ai creştere economică sănătoasă când tu trăieşti din împrumuturi, fără să produci ceva. Acum se măreşte din nou salariul minim. Altă presiune pe angajatori. Alt motiv de scumpiri pentru orice.

Moldova rămâne cea mai săracă şi mai izolată zonă a ţării. E drept că şi oamenii de pe plaiurile astea fug de muncă şi de autoeducaţie. Nu poţi progresa tu ca individ, noi ca societate, decât prin muncă. Şi nu oricum, ci prin creşterea productivităţii muncii. Când tu stai cu mâna întinsă după ajutoare de la stat şi consumi doar din import, nu ai cum să evoluezi. Mare parte din vină pentru tot ceea ce e în jur o purtăm noi. Prin mentalitatea păguboasă. Pe de altă parte, munca în ţara asta e impozitată la fel ca jocurile de noroc. Un angajat presupune multe. Taxe la stat cu duiumul. Fonduri de salarii. Fonduri pentru dezvoltarea lui profesională. Un angajat este o investiţie făcută pentru dezvoltarea afacerii. Asta în condiţiile în care te descurci, tu angajator, patron, cu vânzarea produselor sau serviciilor pe care le produci. E un echilibru foarte fragil. Orice mărire de taxe înseamnă o reducere. Că e a profitului, că e a investiţiilor, nu contează. Eşti forţat să tai de undeva. În condiţiile în care legislaţia, codurile fiscale, îndatoririle faţă de stat se schimbă atât de des, cum să te dezvolţi? Să zici mersi dacă supravieţuieşti.

Sunt de acord că anumite artificii financiare devin necesare. Mai ales atunci când vrei să creşti artificial PIB-ul ca să te poţi împrumuta mai mult de pe pieţele financiare internaţionale. Că doar ai de plătit, tu stat, pensii şi salarii în valoare de 90 de miliarde de lei anual. La anul suma asta va ajunge la 100 de miliarde. Nu ştiu dacă e bine sau rău ce facem. Ştiu însă că în nici un caz nu o vom duce mai bine atât timp cât nu investim în ţara asta. Când tai tocmai de la investiţii, când refuzi fondurile europene, când nu creezi locuri de muncă, mai devreme sau mai târziu te duci în cap. Istoria şi evoluţiile economice sunt ciclice. Convingerea mea profundă este că mai urmează o criză. Suntem oare pregătiţi pentru asta?

Ca frunzele în bătaia vânturilor. Că suflă dinspre Europa, că suflă dinspre America, Rusia sau China, că suflă dinspre capitală, nu contează. Ne vor spulbera oricât de îngrămădiţi unii în alţii am sta. Câţi văd toate astea? Câţi dintre cei cu drept de vot judecă toate astea înainte de a decide viitorul ţării? Câţi simt atât de acut lipsa unui lider? Un lider care să coaguleze toată ţara în jurul lui şi a unei viziuni. Pe de altă parte, mulţi oameni mari, adevăraţi conducători, au murit prin trădarea boierilor. Ţara asta e ca un stârv din care se înfruptă în voie toţi necrofagii. Încă mai are carne pe oase. Oare ce se va întâmpla când se va termina şi asta? Va mai rămâne ceva pentru autopsia României?