Florin HAIDAMAC

Nu e nici o noutate faptul că nu suntem în stare să facem ceva cu adevărat important şi util în ţara asta. Cheltuim o grămadă de bani pentru lucruri lipsite de vreo valoare, dar nu vedem că ne izbim mereu de probleme care ne pun mari dificultăţi în a trăi. La propriu. Spitale supraaglomerate de pacienţi, dar lipsite de medici. Spitale puţine. Tot timpul am susţinut ideea că mai avem nevoie în Suceava de un spital. Pentru că văd în practica zilnică mult mai mulţi bolnavi ca acum ceva vreme. Pacienţii care sunt pe listele mele în oraş îmi întăresc această convingere. Populaţia Sucevei este îmbătrânită. Are numeroase afecţiuni. Din păcate, unele cu multiple acutizări. Şi am avut multe cazuri când pacienţii au refuzat internarea tocmai din motivul că nu au acceptat să stea câte doi într-un pat. Aţi fost vreodată în ambulatoriu? Să vedeţi ce e acolo. Plin de lume. Plin de oameni care vin de departe pentru a sta la coadă să fie consultaţi de un medic specialist. Că nu toţi îşi permit consultaţii în privat. Sunt multe alte aspecte care ar putea fi foarte uşor gestionate dacă am mai avea un spital. Ştiu. Nu sunt bani. Oare aşa să fie?

Sunt foarte multe şcoli în care este frig pentru că nu se face focul sau nu se dă drumul la centrală din motive de economie. Că tot nu sunt bani. Sunt şcoli în aşa-zisa capitală europeană în care cade tavanul. Sunt o mulţime de şcoli care nu au autorizaţie ISU. Unele nu au nici autorizaţie sanitară. Nici toalete în clădire. Sunt şcoli în buricul târgului numit Suceava care nu au medic şcolar. Nu au un loc de parcare abordabil. Nu au o sală de sport ca lumea. Ne mai mirăm ce copii "sănătoşi" avem? Ştiu. Nu sunt bani. Lasă că avem bani pentru camere de supraveghere. Avem bani de la stat pentru a cumpăra 5.000 de ceasuri inteligente cu care să-i dotăm pe copii. Ştiţi sau dacă nu vă spun eu, asta este iniţiativa Primăriei sectorului 5 din Bucureşti. Acolo unde se închid şcolile când bate vântul un pic mai tare sau cad câţiva fulgi. Şobolani şi smartfoane. Asta e marea mahala.   

Nu avem bani pentru lucrurile importante. Sănătatea şi educaţia.

Nu suntem în stare să atragem şi să cheltuim fondurile europene decât într-o proporţie foarte mică şi fără ceva eficient la nivel naţional. Ne dă Europa bani pentru infrastructură. Nu avem capacitatea de a face un proiect care să ne permită să reabilităm căile ferate şi să avem un transport civilizat. Transport feroviar care, dacă ar funcţiona, s-ar mai degreva şoselele astea pe care mai mult te târâi decât te deplasezi. Nu avem capacitatea de a face un proiect prin care să construim autostrăzi care să străbată toată ţara şi să ne lege de lumea civilizată. Asta ne-ar putea aduce investiţii în multe altele. De la turism până la industrie. Că ar veni turistul neamţ în vizită şi l-ai duce să-i arăţi nişte munţi mai ceva ca în Elveţia, dar cu ce naiba să ajungi până acolo? Nu suntem în stare să gândim ceva la nivel mare. Suntem lipsiţi de viziune. Sau de interes. Sau poate ăsta e ordinul pe unitate. Ca în România să nu se facă vreodată ceva. Să rămânem zonă aridă de tampon între două superputeri sau chiar teatru de operaţiuni în războiul altora. Să fim doar masă de consum pentru toate rebuturile occidentale. Rebuturi pentru care plătim preţuri exorbitante. Începând cu sănătatea noastră.

Ţara care poate hrăni 80 de milioane de oameni importă grâu, cartofi, roşii, mere, prune şi, nu-i aşa?, usturoi. Mă mir că încă nu importăm ţuică sau mămăligă, dar mă abţin să spun că e ceva bătut în cuie. Asta ar fi umilinţa supremă. O ţară de mămăligi care să importe, ghici ce?, mămăligă! La caserole. În supermarketurile pe care le îmbogăţim ca proştii şi-i omorâm pe producătorii locali. Ştiţi cât e kilogramul de cartofi luat de la poarta omului de cei care-l comercializează angro? 10 bani. Atât plătesc. Ia vedeţi voi apoi ce preţ e în piaţă şi judecaţi cum ne jăcmănim unii pe alţii.

Naţiune globalizată. Cu telefoane mai deştepte ea, la sute de euro, dar muritoare de foame, bolnavă, needucată, fără absolut nici un viitor. E foarte uşor să distrugi şi să produci anarhie şi învrăjbire. E infinit mai greu să pui ceva la loc. Sau asta este calea pe care ne-au mânat ca pe oi toţi cei care ne-au condus în ultimii 30 de ani? Ăsta este felul nostru de viaţă? Pentru asta au murit eroii istoriei noastre? Care eroi, nu? Câţi dintre noi mai ştiu istoria acestui neam? Că între două şaorme şi trei click-uri nu aveţi timp să învăţaţi ceva. Săriţi ca apucaţii când anumite minorităţi îşi cer anumite drepturi sau când fac gesturi pe care le percepeţi ca sfidări. Ei şi? Li se permite de la nivel înalt. Nivel la care voi aţi adus toate marionetele care nu ştiu să vorbească în limba română.

Înainte de a cere ceva, învăţaţi să oferiţi. Înainte de a urla muţi de beţi pe la meciuri că voi sunteţi patrioţi, întrebaţi-vă ce faceţi zilnic pentru România. Înainte de a vota, căscaţi ochii şi priviţi în jur. După ce votaţi, trageţi-i de mânecă pe "aleşi" când nu au făcut nimic din ce au promis. Nu mai acceptaţi toată bătaia de joc. Toată nesimţirea şi nepăsarea. Nu mai acceptaţi să fiţi sodomizaţi aşa cum faceţi de 30 de ani.