Florin HAIDAMAC

Precizări:

În general, chiar şi în colonel, subsemnatul nu scrie pentru domnişoare/domnişori de pension, fete mari, anemici, distrofici, ofticaţi, indignaţi.

Pe cale de consecinţă, nu doresc să fiu judecat sau denigrat de către florile ofilite ale intelectualităţii de aici sau de aiurea. Prin aici sau aiurea ţin să pun în evidenţă faptul că nu pot da detalii despre locurile în care s-au întâmplat cele ce urmează deoarece acestea sunt trecute în dosar la rubrica Strict Secret. 

Ca să respect şi eu anumite norme impuse de marii scriitori subscriu la următoarele: personajele acestei lucrări sunt fictive şi orice asemănare cu anumite fiinţe umane ce au trăit, trăiesc sau vor trăi (asta este pentru cititorii mei postapocaliptici care vor găsi aceste pagini genial) este pur şi simplu întâmplătoare. Clar?

Capitolul unu: O dimineaţă ciudată.

Pe bune, nu simţiţi uneori că anumite zile încep ciudat? În special cele de luni. Nu ştiu ce dracu'se întâmplă, dar eu nu am chef azi să mă dau jos din pat. Mă simt ca naiba. Mă doare capul îngrozitor şi am un sictir faţă de tot ceea ce înseamnă realitate.

Ca să vă scutesc de mofturile mele promit că îmi bag capul sub pernă şi trag cortina o vreme. Ce spuneţi? Că un autor nu poate să lase paginile albe pe motiv că doarme? Eu am să vă demonstrez contrariul. Nu acum. Atunci când voi ajunge mare scriitor. Când voi fi un brand internaţional, iar editurile şi sponsorii se vor împuşca pentru un text semnat de mine. Atunci, dragii mei, voi pune între două coperţi trei sute de foi albe.

Nu vă aud. Ce aţi şoptit acolo? Că asta nu se va întâmpla niciodată? Vă referiţi la partea cu mare scriitor, nu? Cel care a îndrăznit să pună la îndoială talentul subsemnatului să facă un pas în faţă. Haideţi să spunem că suntem chit la răutăţi şi să ne vedem de ale noastre. Mai ales că mi-a sărit somnul.

Partea urâtă a muncii mele este asta: nu ştiu niciodată când se termină ziua, mai ales dacă este o afacere complexă care trebuie soluţionată urgent. Este ora 8 când intru în biroul meu de la Poliţia judiciară, secţia Omucideri. Atmosfera e sumbră, aerul închis, draperiile trase. Miroase a mucegai combinat cu tutun ieftin. Sunt cam sensibil în ultima vreme, deşi unul ca mine, la câte porcării a văzut, ar trebui să fie de fier. Deschid fereastra şi aştept calm să se aerisească. Cum nu vreau să stric însă complet farmecul încăperii, aprind o ţigară.  

Primesc un apel. Mă uit pe ecran şi constat cu surprindere că sunt căutat chiar de marele şef, eminenţa cenuşie a Ministerului de Interne.

- Vă rog să vă prezentaţi cât mai urgent la mine, spune el şi închide brusc.

Sting ţigara, îmi aranjez costumul şi urc la superiorul meu. Bat la uşă încet şi apăs pe clanţă. În biroul şefului există o masă imensă din stejar în jurul căreia sunt câteva scaune căptuşite cu catifea roşie. Pe un perete întreg se întinde o bibliotecă mare plină cu cărţi deosebite, ediţii limitate. Mai există în acest sanctuar un minibar într-un colţ, folosit doar pentru protocol, deoarece şeful suprem urăşte alcoolul. Un calculator, un televizor modern, un dvd şi un aparat de aer condiţionat completează peisajul.

- Bună dimineaţa, mă adresez eu politicos atât chestorului, cât şi tipului care stă ca el acasă pe un scaun.  

- Bună dimineaţa, domnule comisar. Domnul aici de faţă este un coleg din Rusia, membru al Serviciilor secrete. Veţi lucra împreună la un caz mai special.

Mă uit la rusul care stătea impasibil şi am decis imediat că nu-l plac. Avea un corp de halterofil, o chelie lucioasă, un nas mare, ochi albaştri, două palme late şi o pereche de urechi mici. Era îmbrăcat într-un costum negru, cămaşă roşie şi cravată albă.

- Anatol Serafimovici, spuse el scurt, întinzând-mi mâna dreaptă.

Mă prezint şi eu politicos, strâng puternic falangele slavului şi aştept explicaţiile şefului. Acestea nu se lasă mult timp aşteptate.

- Domnule comisar, nu cred că sunteţi la curent, dar unul din dosarele la care se lucrează acum are ca personaj principal un criminal în serie. Cu toate forţele pe care le-am desfăşurat nu am reuşit să facem progrese majore. Acest element are la activ cinci crime. Vă spun că primele patru crime urmează acelaşi tipar, au acelaşi mod de operare şi poartă chiar şi aceeaşi semnătură deoarece jigodia asta a prins de fiecare dată în părul victimelor o bucată de catifea albastră. Veţi avea detalii în dosar. Crima cea mai recentă este mai specială din câteva motive. În primul rând avem doi decedaţi, şi anume doi oameni cu rang foarte înalt în diplomaţia Rusiei. În al doilea rând avem un supravieţuitor. O fetiţă. Din păcate şocul pe care l-a suferit a marcat-o atât de profund încât este internată acum şi cei mai buni medici se ocupă de ea. În al treilea rând, când am găsit-o avea în păr acceaşi bucată de catifea. Situaţia este delicată pentru relaţiile dintre ţările noastre, de aceea vă cer maximă operativitate şi colaborare deplină cu agenţii conduşi de domnul Serafimovici. Domnule comisar, sunteţi însărcinat cu acest caz şi vă solicit disponibilitate totală. De asemenea, aveţi resurse nelimitate, umane şi financiare, pentru rezolvarea cât mai rapidă a situaţiei. Îmi veţi da raport zilnic despre mersul anchetei. Aţi înţeles?

- Vă asigur că din acest moment biroul devine casa mea. Domnul Serafimovici îmi este superior sau camarad? întreb eu privind sever către rus.

Înainte ca şeful să poată face ceva rusul vine la mine, îmi ia capul în mâini şi îşi înfige privirea de gheaţă în ochii mei.

- Suntem camarazi, dragul meu. Eu dau ordine agenţilor mei, tu agenţilor tăi. Cu toate astea nu am de gând să tolerez nicio abatere din partea nimănui. La Moscova deja e deranj mare şi nu cred că vrei să îţi explic ce se poate întâmpla dacă situaţia asta nu primeşte o rezolvare rapidă şi corectă.

-  Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi? Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acum a ta cale, să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale, murmur eu încet.

Chestorul şi-a stăpânit un zâmbet.

- Nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea, în flori, în ochi, pe buze ori morminte, răspunde Anatol cu o voce domoală.

Vă daţi seama? Un agent rus care cunoaşte la perfecţie limba română, ba mai şi recită din Blaga, încercând să ne arate că ştie să se adapteze oricărei situaţii. Chiar e o dimineaţă ciudată, nu?