Florin HAIDAMAC

Într-o ţară în care avem factori de decizie la nivel înalt, care nu se pot exprima corect în limba română, frica şi lehamitea devin pâinea şi sarea tradiţională. Aceşti oameni, total rupţi de realitate, elaborează proiecte de legi, care mai de care mai fanteziste. Nu bag în seamă vreodată eternul "vom face" cu care se câştigă alegeri. E doar prilej de amuzament să văd cum turma crede aceleaşi aberaţii nefondate. Mai ţineţi minte cum ne explicau unii că benzina nu s-a scumpit? Sau cum explicau alţii că ei nu merg la peco, aşa că habar n-au? Prosteală pe faţă. Circula celebra glumă pe seama ministrului Sănătăţii. "S-au scumpit naşterile, domnule ministru. - Eu nu nasc. N-am de unde să ştiu." Ce au promis şi explicat? Că nu se vor diminua salariile după faimoasa trecere a contribuţiilor pe seama angajatului. Și? Acum dau unora ajutoare de la buget, că, deh, ce să vezi?, le-au scăzut veniturile.

Modul de exprimare al unui om spune multe despre el. Și nu mă refer la limbajul licenţios. De departe prefer o exprimare vulgară corectă gramatical uneia care se vrea academică, dar e plină de "regionalisme". A ajuns  o artă, un mare efort, să potriveşti cuvintele astfel încât la finalul unei fraze să nu te înjuri singur.

De unde pleacă toate astea? De la educaţie. De la şcoală. De la sistemul ăsta atât de reformat cică. Unul dintre foştii miniştri care au păstorit şcoala românească a emis o idee care pe mine m-a lăsat mască. Aceea de a se renunţa la calificativele din învăţământul primar. Sunt curios cum va creşte "nivelul clasei" în condiţiile astea. Nu toţi ne naştem egali. Unii au o capacitate intelectuală mai mare, alţii mai redusă. Nu putem uniformiza copiii chiar din primii ani. Dacă nu le insuflăm de mici motivaţii, dacă nu-i recompensăm cumva pentru munca şi atenţia lor, atunci cum îi vom mai schimba pe măsură ce trece timpul? Nu cumva trebuie umblat la programă?  Nu cumva trebuie să revenim la modul de lucru de mai demult? Cel care a asigurat fondul de pregătire care acum părăseşte România şi e atât de bine apreciat şi plătit în ţări normale.  

Aud tot mai des expresii de genul: " Profesorii sunt slabi. Nu ştiu să predea. Copilul a rămas corigent sau repetent pentru că profesorul nu a fost în stare să-l înveţe." Sigur. Tot timpul altcineva e vinovat. În loc să vezi că progenitura ta are probleme în a acumula, că, na, atât îl duce capul, tu acuzi. Pe ceilalţi, care au trecut clasa, cum a reuşit să-i înveţe?

Când naiba o să pricepem că fiecare merită după cât şi ce ştie să facă? Niciodată. Pentru că nu avem exemplele astea în ţară. Pentru că fiecare lege după care trăim e o perfectă radiografie a societăţii. Haos. Interpretări după cum crede fiecare. Nesiguranţă. Costuri suplimentare. Cozi şi bătăi de cap. Funcţionari care nu mai înţeleg nimic. " Formularele online se depun la etajul 3." Minunat, nu?

Criză de imunoglobulină. Criză de personal în multe spitale. Criză de spitale în unele regiuni. Criză de dispensare. Atunci când ai de mers cu căruţa 20 de kilometri până la cel mai apropiat punct sanitar, în mileniul 3, nu poţi spune că trăieşti civilizat, nu? Criză de toalete. Sunt sute de şcoli şi mii de gospodării care au wc-ul afară. Să mai vorbim de duş sau baie generală? Dar ce? E Paştele?  Criză de autoritate prin lipsa încrederii în autoritate. Dar, na, e democraţie. Fiecare formă de viaţă are dreptul de a spune orice. Păcat că nu e auzită. Ce diferenţă este între vremurile astea, când poţi fi vocal, dar trăieşti de la o rată la alta, şi anumite vremuri în care nu mişcai în front, dar trăiai de la o cotă la alta?

Mai suntem în stare acum să construim o hidrocentrală ca Porţile de Fier? Un baraj ca Vidraru? Un Transfăgărăşan? Un canal Dunăre-Marea Neagră? Sub nicio formă. Sau, ca să fiu academic, "supt nici o formă." Ne scremem să facem un kilometru de autostradă. Ne scremem să facem încă o staţie la un metrou. Ne scremem să plombăm nişte gropi. Ne scremem să facem un metru de canalizare. Știţi ce urmează, nu?