Florin HAIDAMAC

Dulce ca mierea e senzaţia pe care o ai atunci când eşti nevoit să ajungi din punctul A în punctul B, într-un interval de timp rezonabil, şi drumul cică european pe care te mişti zilnic e blocat. Pe kilometri întregi. Că, nah, a fost un accident. Că s-a găsit un zmeu să zboare prin aer cu tigaia la volanul căreia se crede invincibil. Şi stai în trafic rumegând nervi. Fumând ţigară de la ţigară. Că nu avem o şosea ca lumea. Cu patru benzi. Ca la oameni. În producerea unui accident pe primul loc e prostia unora. Plus aroganţa. Pe al doilea e infrastructura proastă. În secolul vitezei. Când alţii au până şi reţea de încălzire a autostrăzilor. Să nu-i ia iarna pe nepregătite, ca pe minunaţii noştri conducători.

Dulce ca mierea e senzaţia pe care o ai atunci când ai de mers la diverse instituţii. Să duci hârtii. Să aibă unii ce plimba prin birouri. Sau să plăteşti. Să aibă unii ce "administra". Şi nu ai unde parca. Dacă te mai duci şi dimineaţa la prima oră şi nu eşti vreun maestru yoga expert în levitaţie, te-a luat naiba. Consumi un rezervor de motorină plimbându-te în cerc şi vânând un loc în care să-ţi laşi maşina. Cât de cât regulamentar. Că apoi, ca adevăraţi ninja, apărând de prin boscheţi, vin tot felul de oameni ai legii şi te amendează. Când îi întrebi unde să parchezi îţi răspund că nu e treaba lor. Aşa este. Nu e a lor. E a celor care dau legi, dar nu asigură şi condiţiile de aplicare. Dar lasă că vor fi votaţi în continuare. Pe eternul "vom face". Ce bine îmi pare că vă luaţi ţeapă după fiecare vot. Că nu vă învăţaţi minte naibii odată. 

Dulce ca mierea e senzaţia pe care o ai atunci când auzi tot felul de ştiri şi comentarii la radio, în care unii acuză o anumită parte a poliţiei că a ţinut în braţe un pedofil. Că aşa e la noi. Vinde doar senzaţionalul. Şi aşa nici o breaslă nu se bucură de încredere. Cum va fi atunci când fără să judecăm vom pune ştampile care nu se vor mai putea spăla vreodată? Că pare sau nu pare aşa, nu ştiu. Nu sunt suficient de informat ca să-mi dau cu părerea. Doar constat un fapt. Aşa e şi atunci când moare cineva în spital. Medicii devin brusc felceri. Toate formele de viaţă încep să urle că întreg corpul medical e plin de şpăgari şi criminali cu sânge rece. Că atât ştiu să facă. Să generalizeze. Fără să-şi vadă propriile limitări de specialişti în nimic.

Dulce ca mierea e senzaţia pe care o ai atunci când vezi panouri publice antivaccinare. În ciuda morţilor. În ciuda pericolelor reale. În ciuda epidemiilor. La fel. Toate formele de viaţă se prind cu mâinile de buci şi sar în sus. Că ştiu ele mai bine. Precizez că "formă de viaţă" este un termen care nu se vrea jignitor. Nu am timp, nervi şi nici interesul de a polemiza. Îmi e prea lehamite de câtă "dulceaţă" am mestecat până acum. Aşa că luaţi-vă părerile şi îndesaţi-vi-le în ce orificii vreţi. Eu nu dau doi bani pe ele.

Dulce ca mierea e senzaţia pe care o ai atunci când auzi că în "provincie" a fost un miting al şoferilor. Pentru ca autorităţile "competente" să repare un drum plin de gropi. Ce s-a întâmplat? Au fost sfătuiţi să înceteze. În caz contrar, vor intra cu jandarmii în ei. Asta în timp ce în marea capitală europeană au loc mitinguri care blochează drumuri şi pieţe întregi fără ca autorităţile să ia vreo măsură. Şi nici miticii nu au avut autorizaţie. Dar, nah, ei manifestau pentru respectarea legilor. Comic, nu? Ţara celor care au gura mai mare. Pentru nimic. Pentru utopii. Sau pentru suma potrivită.

Dulce ca mierea e senzaţia pe care o ai atunci când vezi medici în stradă. Trăgând semnale de alarmă şi cerând ajutor pentru ca medicina primară să poată supravieţui sub guvernarea asta care a făcut din japca la buzunare singurul mod de a colecta bani la buget. Bani care nu se regăsesc în ceva vreodată. Vă mai aduceţi aminte de taxa de mediu? Ce au făcut cu banii care s-au strâns? Nimic. Apa, aerul şi fraierul. Eterna poveste. Tot felul de forme de viaţă au dreptul de a cere orice. Medicii, atunci când au îndrăznit să mişte în front, ce au primit? Abuzuri de la conducerea centrală. Că aşa s-a decis. Ca de pe o zi pe alta, până la ora 14 să se încheie semnarea actelor adiţionale. Fără să anunţe în prealabil, cum era normal, că doar sunt instituţii ale statului, publice, plătite de contribuabili cu drepturi, un interval decent. Nu. De pe o zi pe alta. Decizii luate, nu-i aşa?, "noaptea ca hoţii". Când o mare parte din corpul medical te anunţă pe cale oficială că are anumite probleme, tu ce faci? Îi bagi pumnul în gură. Ca atunci când am semnalat că nu funcţionează sistemul lor integrat de sute de milioane de euro. Ce au făcut? Au ieşit public şi au anunţat cu nesimţire că sistemul funcţionează cu mici întârzieri. Da. De 24-48 de ore. Mai rău ca la cfr. Dar asta e soluţia. Şpiţul în bot ca la ultimul câine vagabond care îndrăzneşte să latre un pic. Pe de altă parte, câinele e costeliv, lipsit de testosteron şi nu are dinţi să muşte. Şi mai ales, e singur. Ia să fie o haită turbată, flămândă şi unită. Să vezi atunci dacă mai merge cu şpiţul abuziv.

Dulce ca mierea e senzaţia pe care o ai atunci când vorbeşti cu tinerii. Studenţi sau nu. Inteligenţi sau nu. Când toţi îţi spun că îşi văd viitorul peste hotare. Şi bine fac. Pentru că e singura lor şansă de a trăi. De a se dezvolta. De a se bucura de viaţă şi de a fi plătiţi corect. De a nu fi mulşi zilnic de te miri ce norme de aplicare ale unui cod fiscal care bucură doar asistaţii. Că tot se dau unele forme de viaţă inteligente şi patrioate în mediul online, căutând proiecte de ţară, le propun eu unul. Un proiect care să oprească exodul viitorului. Exodul tinerilor. Nu vă mai daţi naibii afară copiii din ţară!

Dulce ca mierea e senzaţia pe care o ai atunci când auzi ambiţii de genul "să construim cea mai mare catedrală din Europa". Mujici cu ifose. De ce naiba nu vreţi să construiţi cea mai mare clinică medicală din Europa? Să nu mai muriţi cu zile ca vitele la jug. Nu. Nu vă place. Atunci să nu vă mai aud. Să mergeţi acolo să vă trataţi. Prin exorcizare. De infarcte. De epilepsie. De tuberculoză. De cancer. De râie. De paralizie. Şi să vedem apoi câţi dintre voi îşi vor lua patul şi vor umbla şi câţi îşi vor lua o frumoasă masă de necropsie. Trăiţi, băh! Nu mai pupaţi moaşte. "Să nu îţi faci chip cioplit". Sună cunoscut?

Dulce ca mierea e senzaţia pe care o ai când te uiţi în jur. În minunata societate care din păcate locuieşte plaiurile astea atât de frumoase. Nemeritându-le. Superstiţii. Speculă. Ţepe. Trăit la pont. Mâna întinsă. Drepturi şi pretenţii. Acceptarea senină a oricărui abuz. Educaţie nu. Sănătate nu. Infrastructură nu. Viitor nu. Un continuu ritual al burţilor goale şi capetelor seci. Manipulabili. Abuzabili. Amendabili. Oricând şi de către oricine.

Cu adevărat dulce ca mierea e glonţul patriei!