Florin HAIDAMAC

A fost o vreme când, dornic de senzaţii tari, am acceptat un program de gărzi la o unitate medico-socială dintr-o comună. Acolo funcţiona o şcoală specială pentru copii cu dizabilităţi, adică debili mintal.

Unitatea asta avea pretenţii de spital. O fundaţie olandeză a băgat ceva bănuţi şi a refăcut oarecum clădirea. Nu neg, a fost o perioadă în care eu, ca medic, am învăţat multe. Mi-am testat capacitatea de a reacţiona în faţa urgenţelor, trezit din somn şi fără o dotare ca lumea.

Au fost momente când am intrat în gardă vineri seara la ora 18 şi am ieşit luni dimineaţa la ora 8. Am înlocuit nişte colegi. A fost un weekend deosebit. În ciuda impresiei generale, nu se întâmpla mare lucru acolo. Urgenţele nu erau chiar aşa dese, motiv pentru mine de a mă deda la porcăriile pe care le fac de obicei ca să treacă timpul.

Am cunoscut acolo un bătrân, cu o vitalitate extraordinară. La 70 de ani avea toţi dinţii în gură, era lucid, iar în fiecare dimineaţă la ora 5 cosea iarba din livadă. Cu el mă plimbam prin comună. Cumpăram îngheţată pentru asistente şi cola pentru mine.

Sâmbătă seara, de obicei era discotecă la săteni şi fiii satului se mai băteau cu tot felul de răngi. Apoi se cărau unii pe alţii la spital. Într-o seară mi-a fost adus unul inconştient. Plin de sânge. L-am băgat în salon şi gaşca lui mi-a spus că ăia care l-au bătut vin să-i mai tragă vreo două. Nu m-am intimidat. Am deschis uşile spitalului şi am aşteptat în faţă, fumând. Au venit vreo patru, ţepeni de beţi. S-au uitat la mine, apoi au vrut să intre.

-  Băh, băieţi. Ăl pe care vreţi să-l chisaţi e lat deja în primul salon. Dacă îi mai daţi la temelie, vă rog să mă anunţaţi când terminaţi. Am doar un singur rând de pansamente şi nu vreau să-l stric până când nu vă potoliţi voi.

Ăştia s-au blocat. S-au uitat unul la altul şi au plecat.

Asta e viaţa în gardă. Fără pază, fără dotare. La mila tuturor.

* * *

I-am frecat la cap pe ăia din Olanda până ce mi-au trimis un sac de box umplut cu zegras. Ce mândru am fost când l-am primit. Am vorbit cu directorul. Mi-a pus la dispoziţie şura în care stăteau nişte găini, care la primii pumni au zburat afară.

Duminică dimineaţă mă trezesc pe la 9, beau o cafea, îmi iau echipamentul şi plec la antrenament. Bat în sac o oră şi mă întorc în spital.

În faţa camerei de gardă era o femeie cu un moşuc.

- Ce e cu voi?

Eu eram la bustul gol, transpirat, desfigurat de efort. Purtam nişte bermude verzi. Eram ras în cap cu briciul.

- Îl aşteptăm pe domn doctor. Asistentele ne-au spus că e la sală. Durează mult operaţia?

Izbucnesc într-un râs nebun.

- Eu sunt doctorul. Nu am fost la sala de operaţii, ci la cea de box. Mă duc la duş, mă schimb şi vă consult imediat.

Asta rămâne mască.

Am stat sub duş cinci minute şi când m-am întors nu mai era nimeni acolo. Bună impresie am mai făcut.

Cu oameni ca mine să tot faci reformă în sistemul sanitar…