Florin HAIDAMAC

În lumea asta e foarte multă nedreptate şi cel care a promis acum vreo două mii şi ceva de ani că va veni clipa judecăţii ar trebui să-şi respecte cuvântul cât mai grabnic. Altfel nu sunt sigur că va mai găsi aleşi care să poarte aripi sau care să trăiască nu ştiu câte mii de ani într-un neverosimil rai pe pământ.

Nu vreau să o fac pe filozoful, dar nu pot să nu observ în jurul meu, în viaţa de zi cu zi, în practica medicală, multe aspecte care dau măsura celor spuse mai sus.

Lupta pentru supravieţuire ar fi trebuit să dispară odată cu formarea societăţii moderne, corect? Adică, de ce dracu'se mai fac descoperiri revoluţionare în toate domeniile dacă poate beneficia de ele doar un procent infim din omenire? De ce naiba, de la înălţimea unor catedrale impunătoare sau din maşini de lux extrem de scumpe, mulţi din cei care ar trebui să fie responsabili de păstorirea turmei, de propovăduirea iubirii aproapelui, de caritate şi grijă, se ocupă doar de afacerile şi burţile sfinţiilor lor? De ce există secţie de oncologie pediatrică? Copiii ăia s-au născut cu boli incurabile, nu prin voia lor, ci prin „bunăvoinţa” celui care nu a coborât de prea mult timp să mai vindece bolnavi. De ce unii nu au ce mânca, iar alţii cumpără insule, companii, clădesc imperii financiare? Pentru ce? Că doar atunci când vor da colţul, tot reci vor fi, de la acelaşi infarct, cancer, accident cerebral sau alte chestii din astea drăguţe ce vin dimpreună cu bătrâneţile. De ce mor fiinţe umane atunci când nu au bani să plătească cine ştie ce operaţie? De ce s-a lăsat Iisus omorât? Nu a rezolvat nimic. În zilele noastre, operaţiunea Răstignirea ar fi strâns câteva sute de mii de vizualizări pe YouTube, câteva mii de like-uri pe Facebook, un talk-show, două cu popi pe la canale de nişă şi cam atât. Poate cel mult un imprimeu pe un tricou purtat de cocalari, că, nah, e cool să fii în ton cu ştirile. De ce mor mame la naştere şi mai ales de ce există mame care îşi îngroapă copiii? De ce un animal căruia i-ai dat de mâncare te ţine minte toată viaţa, dar un om care după ce şi-a văzut sacii în căruţă, nici nu mai ştie cum te cheamă?

Hei, tipule care stai printre nori, înconjurat de îngeri luaţi de pe pământ, mai vino naibii şi aici, jos, să vezi ce creaţie deosebită ai!

Nimic nu e corect pe lumea asta. Rasa umană s-a născut cu infernul în oase. Cred că asta rumega Mântuitorul atunci când piroanele îşi făceau loc printre tendoanele sale, iar cuvintele celebre „Eli, Eli” au avut caracterul unui strigăt de resemnare. Cât de degenerată să fie o rasă, dacă până şi Creatorului i-a provocat aşa o reacţie?

În fine, peste tot noianul ăsta de gânduri, mă întâlnesc astăzi în faţa dispensarului cu o bătrână. Îmi întinde bileţelul pe care era trecută programarea şi îmi spune:

- Nu mai intru pentru că nu iau reţeta. Nu am bani, vă rog să nu mă certaţi. Nu îmi mai pot permite medicamente. Mai am o cutie, care trebuie să-mi ajungă două luni. Mai iau, mai nu iau. Cu jumate de pastilă, o dată la câteva zile, pot sta două luni. Am venit să vă spun, să nu vă supăraţi.

M-am uitat la faţa ei arsă de soarele nemilos din câmp, la mâinile ei crăpate de muncă, la părul ei alb împletit în două cozi lipite de cap, la cămaşa de in pe care a îmbrăcat-o din respect faţă de mine, la traista ei goală, lucrată manual în zilele lungi de iarnă. Nu am putut însă să mă uit în ochii ei, aşa că am tras din ţigară, sperând să o fac să creadă că am ochii umezi din cauza fumului. Ştiu că e cardiacă şi, fără tratament, nu trăieşte două luni. N-am stat cu mâinile în buzunare. Am făcut rost de medicamente pentru ea.

Morţii mă-sii de treabă!!! Unii mor pentru că nu au bani, iar alţii plimbă pipiţe sifilitice prin bmw-uri că, deh, îşi permit penicilina pe urmă.

Sper, trebuie să fie ceva după moartea fizică. Dacă nu e, atunci viaţa asta e cea mai proastă glumă a Universului.