Florin HAIDAMAC

Sunt meserii extrem de grele pe lumea asta. Sunt meserii care necesită pregătire continuă, necesită sacrificiu, necesită mult altruism. Sunt meserii care îţi cer să-ţi depăşeşti limitele fizice şi mentale. Sunt meserii care îţi impun să li te dăruieşti total. Trup şi suflet. Sunt meserii pe care nu le poate practica oricine. Medicina e una dintre ele.

A fi medic nu e la îndemâna oricui. Spun asta pentru toţi cei care se grăbesc să judece personalul medical. Se grăbesc să afirme că medicii sunt slab pregătiţi. Se grăbesc să expună anumite teorii sau studii citite pe net, în baza cărora iau anumite decizii referitoare la acceptarea sau nu a unui act medical. Sunt curios dacă şi în domeniul aeronauticii se găsesc asemenea persoane, care învaţă să piloteze avioane de pe net.

Sunt multe persoane care ar putea absolvi Facultatea de Medicină, dar nu toţi dintre aceştia vor şi putea practica medicina. De ce? Pentru că medicina nu e doar un exerciţiu de memorie sau de sinteză a unor pagini de manual. Pentru medicină îţi trebuie chemare. Îţi trebuie fler clinic. Îţi trebuie talent. Îţi trebuie curaj. Îţi trebuie capacitate de a lua decizii importante. Îţi trebuie un anumit mod de judecată, un anumit mod de a privi fiinţa umană. Îţi trebuie stăpânire de sine. Îţi trebuie o structură interioară specială.  

A afirma despre un tratament că e greşit presupune o foarte mare responsabilitate. De aceea în toate cazurile de malpraxis se face apel la o comisie de medici, care să judece strategia terapeutică reclamată. Chiar şi între medici părerile diferă de la un caz la altul. Fiecare are judecata lui, experienţa lui, cimitirul lui. Însă cu tot noianul de opinii divergente, există în medicină un consens asupra lucrurilor de bază. Există principii, teorii, atitudini terapeutice asupra cărora majoritatea covârşitoare a lumii medicale nu pune semne de îndoială. De ce? Pentru că sunt confirmate de cercetări serioase, în laboratoare serioase, de către personal cu înaltă calificare.

Nu pot eu, medic de linia întâi, să fac cercetare în imunologie, oncologie, genetică şi alte asemenea discipline, pentru că nu am competenţa necesară. Eu pot studia rezultatele publicate, le pot înţelege şi le pot aplica. Asta pentru că eu ştiu alfabetul în care sunt scrise. Alfabet pe care profanii nu-l cunosc, dar au pretenţia nu numai de a citi, ci de a explica şi altora despre ce e vorba.

Din păcate, trăim vremuri guvernate de o mare neîncredere. Nu mai avem încredere în instituţiile statului, în specialişti din orice domeniu, în profesori, în copiii noştri. Uneori nu mai avem încredere nici în noi înşine. Nu mai avem încredere în ştiinţă. Acum toţi suntem spirituali. Toţi suntem nu ştiu ce filozofi, autodidacţi, auto”orice”. Acum punem totul pe seama lui Dumnezeu. Acum vorbim numai de suflet, de energii interioare, ba chiar construim diete şi moduri de viaţă pe aceste principii. Ba mai avem curajul să punem la îndoială ceea ce se predă la Facultatea de Medicină, fără ca măcar sa frecventăm vreun curs. Totul a devenit o mare teorie a conspiraţiei, în care corporaţii obscure vor să facă experimente pe oameni. Vor să vândă nu ştiu ce medicamente sau vaccinuri, doar pentru a îmbolnăvi sau decima populaţia planetei şi a se îmbogăţi. Nu vedem însă că noi, ca popor, suntem înrobiţi de mult. Nu doreşte nimeni să ne extermine pentru că niciun stăpân normal la cap nu-şi ucide sclavii.

Eu sunt analfabet în matematică şi nu am curaj să-mi dau cu părerea despre nu ştiu ce teoremă. Alţii sunt analfabeţi în medicină, dar îndrăznesc să afirme că nu ştiu care medic e prost, că nu ştiu ce medicament nu e bun, că nu ştiu ce vaccin e cauza unor boli severe. Când oare o să ne vedem lungul nasului şi nu o să ne mai dăm aşa experţi în toate? Toţi se pricep la politică, nu? Şi votează după aroma micilor electorali sau culoarea găleţilor. Votează eternul “vom face”. Votează şi apoi stau şi se plâng pe la colţuri cu voce şoptită că iar se scumpeşte benzina, curentul, gazul.

Alţii se duc pe la tot felul de vraci sau popi vindecători (nicio legătură cu subsemnatul), care cică pun oase la loc, vindecă leucemii şi desfundă artere coronare. Chiar aşa o fascinaţie mai există în poporul ăsta pentru evul mediu? Uneori stai şi te întrebi dacă merită, cu şi pentru asemenea oameni, să mai faci educație. Să mai fii, așa cum te percep unii, un formator de opinie. Pe naiba!

E atâta dezinformare, atâta lipsă de educaţie şi de decenţă în societatea asta, încât este imposibil să speri la un viitor mai bun pentru cei care vin din urmă. Departe de mine să fiu fatalist. Departe de mine starea de nepăsare sau de resemnare în fața unui implacabil dezastru. Scriu şi vă prezint doar realitatea. Vă place? Vă regăsiți în ea?

Soluții? Nu am eu. Că nu sunt un lider. Tot ceea ce vă pot spune e că vindecarea vine din noi. Din câtă încredere dăruim unul altuia.