Ajung la dispensar. Spre surprinderea mea e linişte. Doar câţiva pacienţi stau de vorbă în sala de aşteptare. Îi salut şi intru în cabinet. Oamenii ştiu că durează cam 20 minute până se deschide calculatorul şi se lansează aplicaţia cu care le tipăresc celebrele reţete electronice, mândria CNAS-ului.
Trece timpul. Consult. Mai dau reţete. Mai văd sugari. Mai văd şi două gravide. Şi uite că s-a terminat ziua de azi. Când să plec, apare un băieţel. Îl ştiu. E cioban. La 14 ani are grijă de o sută de capre. E spirt copilul. Ager.
- Ce-i cu tine, Mihăiţă?
- Am venit să-mi daţi adeverinţă pentru înscriere la liceu.
- Bravo. Mergi la liceu? Ce notă ai luat la capacitate?
- 8.60. Dar nu am învăţat deloc, domn doctor.
- Cum aşa?
- Păi, nu am timp să învăţ. Şi la cât îmi bat capul cu şcoala...
- Măi Mihăiţă, şcoala te face om.
- Păi ce? Acum nu sunt om? Mi-e bine la stână. Dar vreau să mai merg şi eu pe la oraş. Să mai scap de treabă. Să văd cum e.
- Vezi că la liceu e greu. Trebuie să înveţi. Ştiu că nu eşti prost. Poate ajungi şi la facultate.
- Am o soră care a făcut facultate, domn doctor. Şi acum îngrijeşte o babă în Italia. La ce i-a ajutat?
Mi-a închis gura. Ce să-i spun? Să înveţe? Pentru ce? Să moară de foame? Să se condamne la emigrare? E cioban. Şi din ceea ce ştiu e unul al naibii de priceput. Măcar are o meserie. De la 14 ani. Însă eu văd în el. Îi văd nemulţumirea. Îi văd dorinţa de a fi altcineva. Îi văd ochii ăia negri. Ochi umezi. Aşa cum numai oamenii inteligenţi au. Mă uit la el şi mă întreb când anume va începe să-l chinuie mintea sclipitoare pe care o are. Cu dorinţe. Cu visuri. Cu revelaţia că poate fi mai mult decât este. Cu lupta împotriva resemnării. Un copil e ca o carte. Şi primele rânduri sunt scrise chiar de el.
Off,România! De ce ne dai afară pe toţi? De ce schilodeşti visurile copiilor? De ce nu poţi să fii şi tu normală? De ce ne creşti doar pentru a fi slugi la alţii? Altceva nu ştii? Mă rog, tu ai fost slugă de când te-ai născut. Şi aşa vei muri.