Florin HAIDAMAC

Viaţa în timpurile astea cică moderne e într-o continuă schimbare. Nicio zi nu seamănă cu alta. Şi parcă trec naibii prea repede. Diferenţa dintre luni şi vineri nu se mai simte aproape deloc. Mergem ca roboţii pe stradă. Preocupaţi doar de gândurile noaste. Nu mai ştim să privim cerul. Cerurile însă, da. Le privim şi ne crucim ori de câte ori trecem pe lângă un locaş sfânt. Mai invocăm cerurile şi atunci când suntem în trafic. Pentru bucuriile pe care ni le-au dăruit în viaţa pe pământul ăsta. E o atât de mare nervozitate încât am auzit şi învăţat înjurături noi. Da, nici eu nu credeam că mai e posibil. Toţi sunt nişte domni, ce mai! Nu ştiu să fie politicoşi, nu ştiu ce înseamnă culoarea verde intermitent la dreapta la semafor, dar ei au drept de vot. Au gura mare să fie plătiţi ca în Europa. Au pretenţii să fie respectaţi. Aşa cred unii că li se cuvine orice. Doar pentru că sunt animale bipede într-o grădină zoologică numită societate.

Sunt câteva zile libere de sărbători. Traficul e din nou sufocant. Minte creaţă a mai avut cel care a acceptat construirea de centre comerciale în inima oraşului. Dacă ai alte treburi eşti pur şi simplu forţat să levitezi hârbul cu care te deplasezi. Că poate are naibii nevoie un bolnav de tine. Ca să nu mai spun de mintea găurită a celui care a imaginat bordurile imense. Mi-am paradit maşina de câteva ori încercând să fac curbe la dreapta. Să ajung între blocuri. Că acolo am eu treabă. La domiciliile pacienţilor. Lasă că vom fi toţi mai buni, nu? Da, ştiu. Ne trece în două zile. Chiar nu mai pot cu traficul ăsta. Cu locurile de parcare inexistente. Cu faptul că trebuie să parchez maşina undeva şi apoi să iau autobuzul până unde am de ajuns. Nu mai pot nici cu ţăranii de oraş. Meltenii care îşi suflă mucii între degete dar vorbesc cu accente de ţări vecine şi prietene. Ştiţi voi, ăia de care te izbeşti la tot pasul. Ăia care au crescut cu supă de ovăz şi acum au impresii de lorzi. Că, deh, au incredibila sumă de o sută de euro în buzunar. Ce naiba? Nu le stă nimeni în faţă. Mai ales când se dau cu gel şi calcă acceleraţia. Ăştia donatori de organe.

Aţi aflat, nu? Au mai murit câţiva copii de rujeolă. Boala aia care poate fi contracarată prin vaccinare. Ăştia deştepţi care refuzaţi vaccinarea, ştiţi ce sunteţi, da? Complici la crimă. Cu premeditare. Luaţi-vă de mână cu pseudovedetele ratate şi trăiţi naibii în rezervaţii. În lumea civilizată există medicină. Pentru voi există evul mediu şi amuletele. Poate vă aduce Moş Crăciun câţiva neuroni. Să veniţi pe la mine să vă arăt cum se folosesc. Ca ăla singur pe care-l aveţi doar vă ţine urechile lipite de craniu.

S-a finalizat procesul electoral şi vom avea încă un guvern pe un an. Că aşa merge totul în ţara asta. Pe termen scurt. Am văzut pe net plângăcioşi de genul „nu aţi ieşit la vot, vă meritaţi soarta”. Sincer să fiu, mă bucur că nu au ieşit toţi cei cu drept de vot. Să fi văzut atunci haos. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi. Cu ce vi se dă. Cu ce credeţi voi că vi se cuvine. Sunt copii care mor de foame în alte colţuri ale lumii. Sunt oameni ucişi. Sunt atentate. Sunt crime împotriva umanităţii. La noi totul e bine şi frumos. Mioriţa anemică îşi vede de fatalismul ei. Pe acordurile nemuritorilor AC/DC: Highway to hell. Doar că zilele astea e Highway to ler. Crăciun fericit tuturor!