Florin HAIDAMAC

A venit peste ţară şi în special peste această urbe un simulacru de iarnă. Un pic de frig. Un pic de zăpadă. Un pic de viscol. Multă prostie iese la iveală în trafic. Nu ştiu cine a fost atât de inconştient încât să le dea permis de conducere unora. Dacă vezi că e ceaţă de-ţi bagi degetele în ochi, tu tot cu o sută pe oră mergi? Tot la un metru distanţă de cel din faţă? Şi pe urmă ragi că ai rămas schilod. Sau că ai omorât pe altul. Urli că autorităţile sunt iresponsabile. Că nu ţi-au pus ţie avertizări de ceaţă. Băh, de soare nu vreţi avertizări? La fel când e polei. Merg tot felul de debili cu viteză, fără să-i intereseze ce se întâmplă în jurul lor. Şi pe urmă zâmbesc din pom. Şi tot autorităţile sunt vinovate. Că nu le-au spus că e polei.

Mă mir că nu au ieşit tinerii frumoşi şi liberi în strada. Să schimbe guvernul. Să urle că-i ucide corupţia pe ei. Nu ştiu cum se face că pe ăştia îi ucide orice. Ceaţa, poleiul, zăpada, ploaia, soarele, aerul, luna, insectele, praful şi, în general, orice există în lumea reală. Tot ce depăşeşte online-ul e ameninţător de viaţă. Te mai poţi mira? Când vezi o generaţie de bărbaţi care nu mai dă cu pumnul în masă de teamă să nu-şi strice manichiura, ce să mai spui? Nu corupţia ci prostia ucide, dragi urlători filiformi. Să vă intre bine în capul ăla plin doar de pixeli şi giga sau tera.

Nu ştiu cum poţi asista impasibil văzând ce vrăjeală ţi se serveşte zilnic. Odată cu venirea iernii de câteva zile, ce credeţi că a apărut pe trotuare? Gheaţa. Dar nu aşa, oricum. Sticlă. Limpede. Frumoasă. Nepătată de vreun material antiderapant. Nah, materialele astea nu au venit la pachet cu bordurile de un metru înălţime. Sau cu pavelele. Printre blocuri a fost dezastru. Invitaţie la fracturi. La entorse. La capete sparte. Pentru persoanele în vârstă asemenea chestii pot aduce chiar trecerea în lumea aia care cică e mai bună. După unii. 

Munca mea de medic de linia întâi nu se încheie odată cu programul de cabinet. Nu. Seara fac consultaţii la domiciliul pacienţilor din oraş. Şi merg în tot felul de locuri. De multe ori zilele astea am cumpărat eu tratamentul prescris. Pentru că mi s-au plâns bătrânii că nu au curaj să meargă la farmacie. Un tablou superb pe unele străzi. Întuneric. Gheaţă. Hoarde de câini. Minunat, nu?

Nu ştiu de ce naiba se uită mereu că şi ăsta e domeniu public. Dacă pun un stâlp pe trotuar, imediat vin autorităţile competente şi mă amendează. Că e spaţiu public. Nu pot pune ce vreau eu acolo. În schimb, când e aşa o gheaţă, unde naiba sunt? Prin birouri la căldurică, nu? Făcând strategii pentru la vară. Pentru alte borduri, panseluţe şi pavele. Superb. Şi alte importuri de câini. Prinşi în Areni şi eliberaţi în George Enescu. Că asta e tactica. Pe bune că am să vopsesc câteva javre. Măcar aşa le pot urmări.

Dacă dau eu cu nisip pe domeniul public, ca să nu-mi rup gâtul, oare tot amendă iau? Sau atunci sunt luat de prost, nu? Că îmi pasă. Că îmi bat capul. Că am respect faţă de cei din jur. Faţă de bătrânii care au construit România de acum. A ajuns o aventură curată să mergi prin oraşul ăsta seara. Dacă nu te atacă aşa numiţii căţei comunitari, atunci sigur ajungi pe la Urgenţe cu vreo fractură. Asta în cazul în care scapi de pneumonie. Că, deh, pensia nu-ţi ajunge pentru toate. Ori mâncare ori medicamente ori căldură. Hotărăşte-te! Ţara îţi mulţumeşte pentru că ai muncit la jug pentru ea. Societatea îţi este recunoscătoare. Tu, bătrânule, eşti prioritatea tuturor. Prioritate de a te scoate din sistem.

Lasă că vin alţi proşti din urmă. Care cotizează la toate ghişeele şi chiar se îmbulzesc să plătească. Pentru nimic. Pentru acelaşi şpiţ în cur la bătrâneţe. Când, ştiţi ceva?, nu manichiura vă va împiedica să daţi cu pumnul în masă ci neputinţa. Dar, sigur, corupţia ucide. Deschideţi dracului odată ochii şi uitaţi-vă în jur. Singuri vă omorâţi. Statul doar vă asistă. Aşa cum ştie el mai bine. Impasibil.