Florin HAIDAMAC

Se spune că scriitorii trăiesc în lumea lor. Că nu sunt foarte conectaţi la realitate. Nimic mai fals. Tocmai realitatea e cea mai bună şi mai serioasă sursă de inspiraţie. Scrisul e un mod de viaţă.

Un cuvânt, o idee, o stare, o imagine. Toate astea sunt suficiente pentru a declanşa mecanismul interior care umple foi albe. Scriitorul nu-şi aparţine. Aşa după cum nici lucrările lui nu-i aparţin. Scriitorul e al cititorilor.

Ţin minte că atunci când scriam „Invazia zombi” făceam tot felul de experimente. Mă puneam în tot felul de situaţii lugubre. Totul pentru a fi cât mai aproape de adevăr. Nu-ţi poţi minţi cititorii. Imaginaţia nu e de ajuns. La „Copiii din tren coboară la prima” am lucrat îmbrăţişând suferinţa şi speranţa. Chiar cu riscul de a rămâne blocat emoţional într-un vid. Atât de tare m-am transpus în pielea personajului crescut în orfelinate încât mă culcam seara cu gândul la cum voi face rost de mâncare a doua zi.

„Dispensarul SF” nu e nimic altceva decât realitate pură. Trecută printr-o empatie enormă. Absolut necesară profesiei mele.

„Adnana” e un vis. Imaginaţie debordantă. Dorinţa chinuitoare de a călători în Univers. Curiozitatea fiinţei umane care doreşte să devină spaţială. O soluţie chiar pentru vremurile care vor urma. Vremuri în care resursele Terrei se vor consuma. Atunci vom fi nevoiţi să ne îndreptăm atenţia spre alte planete. Ăla exod.

„Jack Vindecătorul”? Un exerciţiu. Un alt stil. Alte subiecte. Arme, crime, spionaj şi un erou narcisist dar simpatic.

„România ca un drog”. O colecţie de eseuri şi poveşti de pe blog. Dură. Cu un limbaj mult peste admisibil. Dar tocmai pentru că viaţa nu e deloc academică în ţara asta. Realitatea bate educaţia. De multe ori. E foarte uşor să fii indignat atunci când ai iluzia că trăieşti numai în limba română. În România însă nu ai cum să fii doar intelectual.

Cuvântul scris dă dependenţă. Scriitorul e unul dintre cei mai curajoşi oameni. Se disecă în toate modurile posibile şi se expune. În văzul lumii. Pentru toţi cei care-l citesc. Unii ar spune că e masochism. Alţii că e lipsă de ocupaţie. Nimic din astea. E doar o dorinţă arzătoare. De a crea. Lumi. Stări. Emoţii.

Totul se învârte în jurul cuvintelor. Şi cât efort, câte sacrificii, cât consum pentru o poveste. Pentru o lume. Pentru speranţe. Încercând să împartă cu alţii gândurile sale. De multe ori însă aprecierea vine foarte greu. De multe ori vizibilitatea se obţine cu mult chin. Scriitorul nu are în spate o maşină de promovare. Tocmai din faptul că vânzările de carte sunt foarte slabe. Nu contează asta. Scriitorul creează şi dacă are un singur cititor.

Nu mai treceţi nepăsători pe lângă cărţi. Vă spun cu mâna pe inimă că au multe în spate. Încurajaţi copiii să citească. Doar aşa îi putem educa. Doar aşa le deschidem mintea. Poate într-o zi ei vor crea o altă lume. Mult mai bună decât cea pe care le-o lăsăm noi moştenire.