Florin HAIDAMAC

Am obosit să vă tot scriu despre nedreptăţi. Despre nemulţumirile pe care le avem toţi. Despre speranţele pe care le cărăm cu noi mereu, chiar dacă nu recunoaştem. Nu mai pot cu astea. O să vă spun de acum că totul e bine şi frumos. Că avem tot ce ne trebuie. Că statul are grijă de noi ca de ochii din cap.

Au fost examene luna asta. Tânăra generaţie ne-a dat măsura pregătirii ei. Nu comentez rezultatele. Că astea sunt la fel an de an. Sunt mândru de copiii ăştia. Au luat capacitatea. Au luat bac-ul. De acum drumurile le sunt deschise. Facultăţile îi aşteaptă pe unii cu porţile deschise. Ahh!, şi ce şcoală vor face ei... Se vor pregăti temeinic. Vor fi vârfuri de lance. Au condiţii. Au tot ce le trebuie. Părinţii trimit de acasă cu miile de lei lunar. Dar nu contează. Să aibă progenitura facultate. Sau liceu. După caz. Vă daţi seama că imediat ce termină formele astea de învăţământ viitorul le e asigurat.

Ce onoare să fii medic. Oooo! Ce onoare să fii profesor. Ce onoare să fii specialist în orice domeniu. Şi ce onoare să munceşti pentru câteva sute de lei aruncate în batjocură. Dar nu-i problemă. Nu-ţi convine? Nu-i nimic. Eşti liber să te duci încotro vezi cu ochii. Minunate politici. Minunat stat.

Dar ştiţi ceva? E un mare noroc ăsta. Pe afară, ca să ajungi specialist în ceva, ai de cheltuit o grămadă. De multe ori, din motive financiare, că nu-şi pot plăti studiile, unii cu adevărat dotaţi se pierd. La noi e o mare bucurie. Şcolarizare gratuită pentru cel care e inclus în schema de învăţământ. El nu plăteşte nimic. Însă pentru el plătim toţi. Vă daţi seama ce noroc are? El nu trebuie decât să înveţe. Să fie un bun specialist. Statul, noi toţi, ne ocupăm ca el să dispună de logistica necesară. Apoi tot statul, tot noi toţi, prin nepăsarea noastră, îi pregătim viitorul în străinătate. Pe bani serioşi şi condiţii decente de viaţă şi muncă. Cât de norocos să fii? Cum să mai spui că nu are societatea grijă de tine? Aşa-i că e totul bine şi frumos?

În sănătate e şi mai ca lumea. Să spunem că munceşti la negru. Sau nu munceşti în ţară. Sau pur şi simplu nu te-a durut capul până acum. Ai trăit doar la pont şi la combinaţii. Nah, ai oarece probleme. Ai nevoie de spitalizare. Nu-i problemă. Te asiguri cu câteva, nu multe, sute de lei. Şi cheltuieşti, frate, din sistem cu zecile de mii. Că tu ai dreptul la orice. La tomograf, la rmn, la operaţii, analize, proteze, orteze, transplanturi. Orice. Totul pe câteva sute de lei. Cei care au afaceri cu conturile la vedere achită pentru tine. Nu-i aşa că societatea te ţine în braţe? Cum să fii nemulţumit?

Ţara tuturor posibilităţilor. Cum eşti un pic mai bolnăvior sau, deh, aşa rezultă din hârtii, cum poţi beneficia de o pensioară. Alături de asta vin şi tot felul de gratuităţi pe la spitale, tot felul de reduceri pe la medicamente. Plus drepturi. Nicio problemă. Pentru tot ce ţi se oferă ţie cu titlul de gratuitate plătesc proştii care muncesc. Proştii care au ghinionul de a nu se mai bucura de pensie. Asta pentru că până ajung ei să încaseze va fi prăbuşit sistemul.

Dar totul e minunat. Societatea ne ţine în braţe. Suntem fericiţi. Să trăim bine. Să ne fie de bine. V-aţi săturat? Beţi apă!