Florin HAIDAMAC

Trăim într-o ţară paradoxală. Într-o societate doar de consum, care se vrea capitalistă. În care pătura de mijloc abia de se vede. Încercăm să mai acoperim mizeria prin urlete. Că vrem. Că să ni se dea.

Vă dau un exemplu din medicină. Câți plătesc asigurările de sănătate? Puţini. Câți beneficiază de servicii medicale? Toți. Şi totuși sistemul încă stă în picioare. Aşa social cum e. Un factor important îl reprezintă dedicarea medicilor. Dar asta nu se observă. Ne bulucim la Urgenţe și mai facem și scandal.

"Nu fac nimic. Leafa merge și ei stau la cafele". "Poți să mori, că nu te bagă nimeni în seamă". "Noi vă plătim salariile".  „Avem drepturi”.

Sună cunoscut? Tupeu cât Casa Poporului. Respect și înțelegere pentru oameni obosiți, suprasolicitaţi și puţini, foarte rar. Vă mai mirați că sunt spitale fără medici? Vă mai mirați că tinerii rezidenți aleg străinătatea? Nu numai din cauza banilor, deși ăsta e motivul principal, ci și din cauza modului în care sunt tratați.

Nu v-aţi pus niciodată întrebarea de unde să tot fie bani, aşa e? Voi aflați de la televizor că aveți numai drepturi. Şi vi se pare normal să plătiți 2 lei sau nimic la sănătate dar să beneficiați de servicii de ultimă generație. Gratis. Când vreți voi. Pentru orice. Amețim un pic? Nu-i problemă. Mergem la spital și ragem noi sau aparținătorii, școliți pe net sau pe la coada vacii, că trebuie tomograf și rmn. Şi medic la dispoziție permanent. Şi internare. Şi toate analizele. Şi ferească Sfântul să nu-i asculți. Asta apropo de lucrat sub presiunea străzii.

Ia să avem fiecare câte un contract individual de sănătate, să vedem atunci cum va fi. Eu unul m-am săturat să tot plătesc în fiecare zi. Să vă spun cum e? Vă spun. Că nu mint. Am un venit de cabinet, da? 16% impozit. 5% sănătate. 22% contribuții la pensii. Salarii pentru personal. Curent, internet, chirie, navetă. Softurile de cabinet. Reparații în caz că se strică ceva. Formulare tipizate sau nu. Becuri, detergenți, dezinfectanţi, contracte de mentenanță la aparatură. Mai primești și ceva amenzi, că, deh, asta e viaţa. Tragi linia și îți rămân 2 lei. Şi pe ăia îi dai când se strică mașina cu care faci naveta.

Ei? Cum e? Minunat, nu? Pe fondul ăsta veniți voi și faceți scandal că vi se cuvine totul. În fața unor oameni care sunt de o mie de ori mai frustraţi ca voi. Că au în spate zeci de ani de şcoală și ajung să facă managementul sărăciei. Că au fost transformați în scribi. Forţați să folosească un sistem care doar întârzie actul medical. Sau uneori îl face imposibil. Când nu ai curent sau internet sau îi doare-n șpiț pe ăia care sunt responsabili cu funcționarea sistemului informatic.

Despre asta e vorba în medicina de linia întâi. Colegii mei care au plecat în Franța câştigă mii de euro lunar. De ce mai rămânem unii dintre noi? Asta mă întreb de ceva ani.  E o doză mare de masochism în a iubi pe cei care fac tot posibilul să te dea afară din ţară. Nu vom avea nimic niciodată. Nu ne putem compara cu alte ţări. Atât se poate. Atât merităm. Asta e consecinţa faptului că am distrus tot. Industrie, agricultură, învăţământ, sănătate. Şi acceptăm să trăim într-o nesiguranţă cronică.

Abia când ne vom trezi şi ne vom da seama că am distrus şi viitorul copiilor noştri vom realiza care ne e locul cu adevărat. La periferia civilizaţiei.