Florin HAIDAMAC

Să fii inteligent şi plin de bun-simţ în vremurile astea e o adevărată povară. Atât de grea e povara asta încât devine pe zi ce trece mai greu de dus. Trăim într-o anarhie totală. După părerea unor experţi suntem chiar în plin război. Situaţia în Europa e complicată. Se va complica şi la noi. Asta e însă o altă discuţie la care o să vă invit într-o zi.

Eu sunt fascinat de modul în care unii aleg să piardă timpul. S-a modernizat Unitatea de Primire Urgenţe de la noi de la spital. Au dat buzna tot felul de cetăţeni ca să caşte gura. Pe de altă parte s-a restaurat şi muzeul. Nu a dat buluc nimeni acolo. E mai interesant spitalul. Abia aştept modernizarea serviciului de medicină legală. Să vedem câţi potenţiali clienţi vor merge să viziteze morga. „Dar poftim. Luaţi loc aici. În frigider. Încăpeţi bine? E potrivită temperatura? Avem şi sacul ăsta negru. Ia vedeţi. E confortabil? Cuţitele pentru autopsie sunt curate? E totul aşa cum vă doriţi?”

Bibliotecile sunt goale. Muzeele de istorie şi de ştiinţe naturale la fel. La lansările de carte vin aceiaşi oameni. La concerte de muzică clasică bate vântul. În schimb e plin de gură cască pe la spital, că au treabă sau nu. Sunt pline crâşmele. Magazinele. Alea cu mâncare. Cunosc o droaie de lume care cumpără încălţări ieftine copiilor, că, deh, sunt scumpe alea de calitate, dar au bani de mers în anumite locuri la fast food. Atâta ştiu, din păcate, mulţi aşa-numiţi părinţi.

Prostie şi răutate. Astea sunt cele două dominante în societatea asta. Legea e extrem de protectoare cu toţi semianalfabeţii. Mulţi nu ştiu să completeze o declaraţie, cu buletinul în faţă, pe la casa de asigurări de sănătate, dar imediat găsesc soluţii ca să facă o reclamaţie. Că li se pare lor că nu au fost pupaţi în dos, că doctorul nu şi-a tuns părul din  nas, că statul nu le dă totul gratis. Eu nu sunt de acord ca pe banii mei, ai voştri, să fie puşi pe drumuri angajaţii unor instituţii de control, doar pe baza a ceea ce a vomitat un amărât pe o foaie. Ar trebui să fie un filtru cumva. Să decidă cineva ce reclamaţii sunt fondate şi care nu. De multe ori, de foarte multe ori, sunt nefondate. N-ar trebui ca în condiţiile astea să primească amendă cel care pune oamenii pe drumuri? Să se gândească de două ori înainte de a încerca să scrie. Să nu-şi forţeze neuronul degeaba.

Să spunem că eşti medic. Şi eşti abuzat constant de câte unul. La un moment dat nu mai suporţi şi scapi câteva injurii. Să mă fac bine înţeles. Ca răspuns la ceea ce ţi se spune sau face. Imediat sare în sus respectivul şi pune reclamaţie. Imediat toată lumea ia de bună ceea ce spune. Şi încep controalele. Până explici tu, ţi s-a şi pus ştampila. „Se poate aşa ceva? Limbaj de medic? E posibil?” De ce nu vă întrebaţi şi dacă e posibil ca un om cu părul alb să vorbească într-un anume fel într-o instituţie, în faţa unui halat alb?

Dacă tu, medic, mergi să te plângi pe undeva, imediat ţi se spune „Lăsaţi domn' doctor. Vă puneţi mintea cu ăştia? Sunteţi om inteligent.” Ce să deduc eu de aici? Că mai bine eşti prost şi nesimţit decât inteligent şi cu bun-simţ. Eşti mai apărat de o mare parte a gloatei din care faci parte. Tot neica nimeni are dreptul să acuze. Corect ar fi să şi răspundă în cazul în care acuzaţiile îi sunt aberante.