Florin HAIDAMAC

Relaţia inegală cu statul e regulă în societatea noastră așa-zis democratică. Niciodată nu vei reuşi, tu cetăţean, să schimbi asta. Oricât te-ai chinui. Pe de altă parte, trebuie să recunosc faptul că statul, atunci când are vreun interes, face multe compromisuri.

Victimele de la Colectiv, asigurate sau nu, au fost tratate în străinătate, pe banii noştri, ai tuturor. Într-o ţară mai democratică, facturile ar fi fost trimise la domiciliul pacientului neasigurat. În ţările în care sănătatea e pe bani. În ţările în care s-au tratat respectivii. Acuma nu le e suficient. Mai dau şi statul în judecată. Da!, statul ăla care i-a vindecat. Pe motiv că e responsabil de incendiul din speluncă. Alte daune morale de sute de mii de euro. Pe care noi toţi o să le plătim.

Nu v-a omorât sau schilodit statul. Am toată compasiunea pentru ceea ce aţi păţit. Doar că nu e numai vina statului. Nu statul a dat cu artificii de exterior în interior. Nu statul v-a pus să vă înghesuiţi cu sutele într-o bombă. Statul, alături de voi, trebuia să caşte ochii. Să vedeţi că nu există ieşiri de urgenţă. Să vă învețe să reclamaţi. Să nu mai intraţi acolo. Asta fac nişte cetăţeni responsabili, cărora, nu-i aşa?, le pasă de viitorul lor. Eu nu vreau să plătesc pentru că unii s-au dus să se distreze, fără să aibă instinct de conservare. Fiecare îşi asumă ceea ce face.

Sunt tare curios dacă şi părinţii bebeluşilor morţi vor da statul în judecată. Medicul răspunde pentru ceea ce face. În nume propriu. Dacă greşeşte îşi pierde cariera, banii, statutul. Statul când greşeşte, ce păţeşte? Nimic. Doar mai pune biruri pe cei care muncesc. Să aibă de unde scoate bani pentru prostiile pe care le-a făcut prin reprezentanţii lui. Numiţi acolo democratic, nu? Pe competenţe.

Omul nepotrivit la locul nepotrivit. De aici pleacă tot. De la mulţi neica nimeni numiţi în funcţii pe criterii politice. De la nepăsare. De la nesimţire. În Colectiv au murit oameni. A căzut un guvern. Au ieşit în stradă tot felul de debusolaţi. Că, deh, îi ucide pe ei corupţia. Acum au murit copii. Cine a mai ieşit în stradă? Ce guvern a mai căzut?

Nu mai ucide corupţia? Nu ne interesează ce mâncăm? Nu ne interesează cine şi cum produce, transportă şi vinde? Sau astea nu sunt importante? Important e să ne simţim siguri în speluncile în care mergem să cheltuim suta de euro trimisă de mama din Italia, nu?

Că tot vă plac ţările civilizate, ia întrebaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi murit copiii acolo. Ar fi fost un pic de circ, nu? Ar fi luat atitudine opinia publică, nu? S-ar fi lăsat cu demiteri şi demisii. La noi ce s-a întâmplat? Absolut nimic.

Şi vă mai miraţi că muriţi cu zile. Vă mai  miraţi că trăiţi într-o totală nesiguranţă. Vă mai miraţi că nu vă bagă nimeni în seamă. Că nu dă nimeni doi bani pe vieţile voastre şi ale copiilor voştri. De ce atâta isterie pentru o speluncă, dar pentru copii nici o reacţie?

Și atunci, dragi tineri, să nu mai aud că vă plângeţi. Staţi cu ochii în telefoane, vă daţi cu gel şi umblaţi cu beemveul și urlaţi pentru te miri ce. Dar pentru lucruri importante niciodată. Voi sunteţi cei care vin din urmă? Voi sunteţi viitorul României? Treziţi-vă naibii odată! Învăţaţi să treceţi strada. Învăţaţi să scrieţi şi vorbiţi în limba română. Învăţaţi să spuneţi te rog şi mulţumesc. Învăţaţi că nimic nu e gratis. Că nimic nu vi se cuvine. Că totul are un preţ. Chiar preţul ignoranţei voastre se măsoară în drame şi uneori, de prea multe ori, în vieţi.

Știu că nu voi vă condamnaţi la pribegie. Că nu voi v-aţi alungat părinţii din ţară, nu voi aţi făcut ţara praf şi pulbere și nu voi v-aţi zugrumat viitorul. De toate astea suntem noi responsabili. Noi, cei care am tăcut şi ne-am complăcut în ceea ce am învăţat în comunism: să răbdăm de toate şi să ne „descurcăm”.

Dar voi ce vreţi? Să continuaţi tâmpeniile noastre? Să vă resemnaţi în mocirla pe care v-o lăsăm moştenire? Să asistaţi la eutanasia României sau să participaţi la reanimarea ei?