Florin HAIDAMAC

Lumea asta e plină de tot felul de oameni. Cu gânduri, mentalități și percepții diferite. Însă marea majoritate ajunge la un numitor comun când e vorba de credință. Sau credulitate. Cum vreți.

E momentul să fac o precizare. În multe scrieri de ale mele am avut o atitudine oarecum eretică. Vreau să vă mărturisesc că nu sunt ateu. Nu neg existenţa divinității. Dimpotrivă. Cred cu toată fiinţa că după viaţa asta de nimic mai există ceva. Un plan sau o dimensiune pe care nu le putem înțelege. Altminteri am fi o glumă tare proastă a Universului.

Nu cred într-o fiinţă supremă care nu are altceva mai bun de făcut decât să asculte rugăciunile miliardelor de bipede. Să le și mai îndeplinească dorințele. La câtă nedreptate e în lumea asta, mă îndoiesc profund de faptul că Acel care a sacrificat pe unicul său Fiu stă și privește impasibil. Ori a plecat ori e șocat de ceea ce a putut să creeze.

Oamenii sunt însă de un farmec aparte atunci când se apropie de cele sfinte. Atâta evlavie și supuşenie nu vezi decât în situațiile astea. Doar un grup de ființe 'credincioase' puteau păți ce descriu eu mai jos. 

Am un prieten foarte bun. Boem. Un om care se ocupă cu scrisul. Care iubește cărţile și cultura. Mai merge prin tot felul de bodegi, observând oamenii. Căutând inspirație pentru o povestire sau un roman.

Într-o seară se afla într-un stabiliment oarecare din minunata noastră urbe. E un tip înalt. Slab. Poartă barbă. În seara respectivă era îmbrăcat în negru. Avea o cruce de lemn la gât. Stătea la o masă și privea în jur. Alături, câțiva bețivi făceau scandal. Turbați de băutură. Bine că interzicem fumatul în baruri, dar alcoolul nu. Asta e altă discuție.

Barmaniţa, patroana în persoană, îl privea insistent. Un băiat tânăr, tras la faţă, cu barbă, cu cruce la gât. Îmbrăcat în negru. I-a făcut o impresie bună. Nah, femeie credincioasă. Cu frică de Dumnezeu. Își face curaj și îl abordează.

- Părinte, faceți o sfeştanie pentru scandalagiii ăștia. Că se iau la bătaie îndată. Poate pe dumneavoastră vă ascultă.

- Doamnă, dar...

- Părinte, vă rog frumos.

Prietenul meu se ridică de la masă. Merge la bețivii gălăgioși și le spune câteva cuvinte. Apoi face câteva cruci în aer. Atmosfera reintră în normalul pe care aşa o speluncă îl poate oferi. Patroana e fascinată.

- Părinte, aveți har.

- Doamnă, eu nu...

- Vă rog, părinte. Asta e pentru dumneavoastră.

A pus pe masă o sticlă de vin bun, de sub tejghea, și s-a îndepărtat cucerită de harul pe care-l emana prietenul meu în jurul lui. Acesta s-a abținut groaznic să fumeze. A băut o gură de vin și a plecat.

Nebănuite sunt căile Domnului. Slujitorii Lui pot lua diferite înfățișări. Nu trebuie să umble neapărat în Mercedesuri ca să-I poarte cuvântul. Nici să stea în locașuri pline de bogății. Aurul nu poleieşte suflete ci doar clădiri reci.