Florin HAIDAMAC

De ani de zile aud în toată media acelaşi refren de la guvernanţi: trebuie să adunăm cât mai mulţi bani la bugetul de stat. Total de acord. Din bugetul ăsta de stat se plăteşte absolut totul. Că vorbim de pensii, salarii, infrastructură, ajutoare sociale şi altele absolut necesare traiului unei populaţii. Ca să poţi plăti, normal, trebuie să strângi. Să colectezi. Abia apoi împarţi. Mă enervează de mor fenomenul pe care-l văd permanent. Toţi dau năvală la primit. La cotizat nu vezi cozi infernale.

Se vorbeşte de obligaţia tuturor de a contribui la asigurările de sănătate. Această contribuţie este percepută ca un altfel de bir, de impozit. Sunt unele voci care afirmă că ar trebui să fie opţional. Aveţi grijă ce vă doriţi, dragi capete seci. O să devină opţional şi tratamentul pentru bolile voastre, dacă o luaţi pe panta asta. Nu se poate să nu plăteşti nimic niciodată şi când te îmbolnăveşti să ai pretenţii la manevre medicale. Astea costă.  Nici sănătatea, nici învăţământul nu sunt gratuite. Plătim toţi pentru ele prin taxele şi impozitele obligatorii.

Sincer să fiu, mă mai enervează ceva. Categoria asta de aşa-zişi asistaţi care se declară fără venituri, dar stau la bloc, conduc maşini şi, ce să vezi?, te calcă pe picioare în magazine. Normal, primesc ajutoare la încălzire şi au tot felul de gratuităţi. Că ei sunt necăjiţi. Săracii. Unul care munceşte la negru câştigă mai bine decât unul care munceşte legal. Fie şi prin prisma faptului că nu plăteşte impozite şi taxe. E ca şi cum tu ai mânca în oraş ;i i-ai arăta musafirului frigiderul gol. Pe ăştia nu-i întreabă nimeni nimic. Nu apar în nici o bază de date. Asta în timp ce unul care are afacerile la vedere apare pe oriunde. Dacă, ferească Sfântul, are datorii de un leu, să vezi atunci vânătoare pe capul lui.

Toţi se dau necăjiţi. Toţi îl iau pe ”nu am” în braţe, ca la poliţie. Nu se poate aşa ceva. Mie nu-mi mai convine să car în spate alţi şapte. Doar pe motivul că sunt necăjiţi. Nimic nu e drept în lumea asta. Nu toţi suntem egali. Nu toţi putem avea aceleaşi pretenţii de la viaţă. Cum îndrăzneşte unul să pună punctul pe i şi să arunce adevărul, cum îşi aprinde paie în cap. Vă convine sau nu, ne furăm zilnic unii pe alţii, dar vrem sănătate şi învăţământ gratuit.  Pe banii proştilor care plătesc, normal.

România asigură servicii, aşa cum le asigură, de câţi bani îi daţi. Vreţi spitale ca-n America? Ia plătiţi câte o mie de dolari lunar la asigurările de sănătate. Vreţi şcoală ca-n Suedia? Ia plătiţi şi până la 60 % impozit pe ceea ce câştigaţi. Aşa-i că nu se poate? Aşa-i că nivelul de trai nu permite? De ce oare? Nu cumva din cauza noastră, a tuturor?

Termenul de sărac a ajuns, ca totul în vremurile astea, să aibă semnificaţie inversă. Sunt sărac dar îmi merge bine. Am numai gratuităţi şi toată lumea munceşte pentru mine. Nah, că-mi permit şi mofturi. Că sunt cetăţean european şi am drepturi. Obligaţii? Ce-s alea? Mie doar să mi se dea.