Florin HAIDAMAC

Am să încerc să fac o rubrică, poate lunară, încă nu m-am hotărât, despre anumite boli. Boli care aduc mulţi pacienţi la cabinetele medicale. Boli care sunt tratate de multe ori aiurea, atât prin automedicaţie, cât şi prin atitudinea unor colegi. Astăzi mă voi ocupa de bronşita acută, exemplu major de antibioticoterapie inutilă. Această boală, prin simptomatologia ei, este supărătoare pentru pacient. Dacă vorbim despre copii, vă daţi seama de îngrijorarea mamelor când odrasla nu se mai opreşte din tuşit sau febră. Şi atunci ce se întâmplă? Rup uşile cabinetelor medicale. Întâi la medicul de familie. Apoi, pacientul nemulţumit că în 5 zile nu i-a trecut, rupe uşa medicului specialist. După două săptămâni, revine furios la medicul de familie. Că tot nu i-a trecut. Şi încep poveştile. Că medicii sunt proşti. Că odrasla are „imunitatea scăzută” şi vânzătoarea de medicamente de la farmacie i-a dat ceva, dar tot nu ajută. Bătăi cu pumnul în masă. Că pacientul doreşte radiografie, „toate analizele”, tomograf, eventual bilet de trimitere la clinica Mayo. Că doar ce? El plăteşte şi are dreptul şi la trei reţete compensate pe lună, dacă e bolnav. Dacă îi spui unui asemenea pacient că ai terminat 20 de consultaţii zilnice, atât cât îţi decontează casa de asigurări, şi că îl programezi peste câteva zile, începe să ragă. Că îl laşi să moară. Că îţi face reclamaţie. Că te dă în judecată. Că el a citit pe internet că medicii au mulţi bani şi de asta trebuie să-şi asume toate problemele pacienţilor. Medicul trebuie să fie servil şi disciplinat. Pacientul poate să i se şi cace în cap, că e dreptul lui. În fine. Dar lasă că e bine. Pe hârtie reforma e făcută.

***

Să vă spun ce este bronşita acută pe înţelesul tuturor, adică şi al academicianului şi al alăluia care se blochează la citit cuvinte mai lungi de şapte litere. Este o inflamaţie a căilor aeriene pe acolo pe unde intră şi iese aerul cu care trăim, de obicei în continuarea unei infecţii de tract respirator superior, respectiv de la nas, partea aia de corp cu două găuri care este amplasată în mijlocul feţei. Simptomul cel mai frecevent este tusea, cu sau fără febră şi/sau expectoraţie. Bronşita acută apare în contextul unor infecţii acute de căi respiratorii superioare determinate de cele mai multe ori de virusuri. Virusurile sunt organisme mici, mici pe care oricât vă căzniţi nu le vedeţi cu ochiul liber.

Simptomul central este tusea. Sputa, adică expectoraţia, adică ce vă apare în batistă când tuşiţi, poate fi mucoasă, purulentă sau ocazional cu striuri de sânge.

Diagnosticul se bazează pe semnele clinice. Radiografia toracică este necesară doar dacă febra, dificultatea la respiraţie sau alte semne sugerează pneumonia. Examenul sputei nu joacă nici un rol.

Tratamentul este suportiv. Adică doar paracetamol şi hidratare. Antitusivele sunt necesare doar pentru a facilita somnul. Tusea dispare în două, trei săptămâni, la aproximativ 75% dintre pacienţi. Pacienţii cu tuse persistentă necesită evaluare pentru pertusis (tuse convulsivă), adică microbul ăla pentru care mulţi refuzaţi vaccinarea odraslei, că ştiţi voi mai bine. De asemenea, tusea persistentă poate fi asociată cu cauze neinfecţioase, cum ar fi sindromul de rinoree posterioară, rinita alergică şi astmul tusigen.

Prognosticul este excelent la pacienţii fără boli pulmonare cronice.

***

Ce concluzii desprindem noi din cele de mai sus? Că diagnosticul de bronşită acută este clinic, fără să necesite explorări costisitoare. Că tusea este simptomul central. Că sunt şi alte boli care pot avea printre simptome tusea şi de aceea trebuie să mergem la medic. Nu să cumpărăm aiurea de la farmacie orice ce ne bagă pe gât tot felul de tute, care nu ştiu cum le cheamă cu buletinul în mână. Că bronşita acută apare de obicei după o infecţie virală de tract respirator superior. Asta înseamnă că antibioticele nu sunt necesare. Aşa că nu mai beliţi ochii atunci când medicul vă recomandă doar paracetamol şi cel mult antitusive. Mai sunt colegi care administrează antibiotice. De cele mai multe ori aceştia practică medicina defensivă. Adică: vă văd în fiecare lună sau chiar de două ori pe lună cu copilul la cabinet. Cu aceeaşi problemă. Că tuşeşte şi-i curg mucii. Voi veniţi chitiţi că îi trebuie antibiotic. Ca să nu se certe cu voi, ca să nu vă mutaţi la altul, ca să scape repede sau poate din lehamite, unii colegi vă eliberează o reţetă, normal electronică şi compensată, cu antibiotice. Deşi ştiu foarte clar că în două săptămâni sunteţi iar peste el.

Ce mai învăţăm din cele de mai sus? Că aşa e evoluţia naturală a bolii. Cu tuse care persistă două, trei săptămâni. Deci nu are odrasla probleme cu imunitatea, medicii nu sunt toţi proşti şi, cel mai important, că nu există tratament care să o vindece în 5 zile.

Că vă convine sau nu, copiii şi adulţii se îmbolnăvesc. Înainte de a judeca tratamentele şi medicii, gândiţi-vă dacă aveţi grijă corect de ei. Eu când văd un copil care îmi stă săptămână de săptămână la uşă la cabinet încep să îmi pun probleme despre nivelul de inteligenţă al mamei. Şi vreau să ştiu ce mănâncă acel copil, în ce condiţii stă, dacă nu e prea cald sau prea frig, dacă doarme suficient, dacă este supravegheat, dacă are o igienă corespunzătoare, dacă face mişcare şi multe altele. De asemenea, recomand cel puţin o dată pe an un examen complet paraclinic, adică de sânge, urină şi scaun. La orice pacient, simptomatic sau nu. Respirăm un aer poluat. Mâncăm porcării pline de toxice. Băgăm în noi pastile fără indicaţie medicală, exclusiv la sugestia unor fătuci. Trăim în stres continuu. Chiar dacă nu vă decontează asigurările analizele, vă recomand să le faceţi cu plată. Cel puţin o dată pe an. Ca să pot naibii din timp să văd dacă aveţi ceva. Nu să rupeţi inima în mine atunci când vă descopăr cu cancer în ultima fază. Aşa fac eu prevenţie. Pe date obiective. Nu pe hârtii şi riscograme consumatoare de timp şi absolut ineficiente.

Eu pot avea grijă de sănătatea voastră la un nivel profesionist. Voi puteţi avea grijă de sănătatea voastra la un nivel de bun-simţ, dacă respectaţi sfaturile competente. Nu mai aşteptaţi ca milogii să vă deconteze statul orice. Că e posibil să vă deconteze doar costul autopsiei.