Nu-mi convin multe. Nu-mi convine mitocănia pe care sunt forţat să o înghit zilnic. Nu-mi convine nedreptatea pe care o văd în jur. Nu-mi convine prefăcătoria marii majorităţi, atât în mediul online, cât şi în viaţa cotidiană. Lenea. Bătaia de joc. Nu-mi convine nerespectarea cuvântului dat. Nu-mi convine să fiu luat de prost. Nu-mi convine să n-am drumuri ca lumea în oraşul ăsta în care a ajuns o adevărată aventură să intri sau ieşi cu maşina. Nu-mi convine ca semianalfabeţii cu drept de vot să-mi decidă viitorul. Nu-mi convine inversarea scării axiologice. Nu-mi convin exemplele de „succes” promovate pe tot felul de canale media. Nu-mi convine că paralizează totul în ţara asta atunci când se pun 15 centimetri de zăpadă pe şosele. Sau când plouă mai tare şi o iau sate întregi la vale. Sau se rup poduri şi rămân comunităţi izolate. Nu-mi convine să văd şcoli în care copiii învaţă în condiţii mizerabile. Nu-mi convine să văd cum unii elevi trebuie să se bată cu lupii pentru a ajunge la şcoală. Nu-mi convine să văd orfelinate lăsate în paragină. Nu-mi convine să văd areactivitate. Nu-mi convine să accept senin lipsa opiniei publice. Nu-mi convine că trebuie să muncesc pentru 7 asistaţi. Nu-mi convine să fiu minţit. Nu-mi convine să întâlnesc situaţii în care copiii le spun bunicilor mama şi tata. Nu-mi convine lipsa forţei de muncă din ţara asta. Nu-mi convine ca toţi să aibă doar drepturi. Nu-mi convine că unii au furat totul şi alţii mor cu zile prin spitale mizerabile. Nu-mi convine că am colegi puţini, obosiţi şi permanent lipsiţi de protecţie. Nu-mi convine că tot analfabetul, asistatul, agramatul, abrutizatul, incompetentul şi, da!, tot prostul îşi dă cu părerea despre orice, inclusiv despre medicină. Nu-mi convine că interesul pacientului e doar pe hârtie. Nu-mi convine că suntem o ţară de mâna a şaptea în Europa. Nu-mi convine că suntem bogaţi în resurse şi săraci ca oameni. Nu-mi convine că în ţara mea sunt în ţară străină. Nu-mi convine nesimţirea. Nu-mi convine că drumurile sunt lăsate neterminate, dar se lucrează cu sârg la borduri. Nu-mi convine că trebuie să levitez maşina să o pot parca pe strada distrusă din faţa blocului meu. Nu-mi convine să văd firme de căcat care nu sunt în stare să respecte un termen angajat, dar pe care eu şi alţii le plătim ca proştii în continuare. Nu-mi convine mocirla pe care o întreţin autorităţile în tot oraşul ăsta. Nu-mi convine că pe unii, nu numai iarna, dar şi toamna îi ia pe nepregătite. Nu-mi convine că nu contează nici unul dintre noi. Că se găsesc bani pentru tot felul de locaşuri, dar pentru spitale nu. Nu-mi convine că încă trăim în evul mediu. Nu-mi convine că se îmbolnăvesc copii de cancer. Nu-mi convine că se nasc copii doar pentru a muri în câteva ore sau zile. Nu-mi convine că suntem în stare să trimitem sonde pe Pluto dar nu şi să găsim leacul pentru cancer. Nu-mi convine că suntem condamnaţi la emigrare. Nu-mi convine laşitatea. Nu-mi convine că tot ceea ce trăim e din vina noastră. Nu-mi convine că ne adaptăm la mocirlă de mici. Că în situaţii de criză ies la iveală incompetenţă, lipsa de dotare, interes şi pregătire a celor care ar trebui să le rezolve. Nu-mi convine că nu răspunde nimeni pentru nimic în societatea asta. Nu-mi convine relaţia inegală pe care o am eu, cetăţean, cu statul. Nu-mi convine tona de hârtii inutile care-mi îngroapă actul medical. Nu-mi convine generaţia asta debusolată, care nu-mi va da pensie, ci îmi va pregăti coliva.
Mai sunt multe de spus. Noroc că am spaţiu limitat, că altfel aş umple tot ziarul. Bonus câteva alte sute de pagini. Vouă ce nu vă convine?
(14 nov 2015, 12:04:42
=====
pe vremuri, cand medicii erau putini si serviciile lor scumpe , doar cine avea bani si provenea din familii bune aveau acces sa igiena si educatie , chiar daca inteligenta nu tine cont de saracie .geniile se pot naste si in mizeria cea mai teribila.
==
Cum ar fi sa vedem oameni cazuti , morti pe strada , la propriu. Cum ar fi sa vedem oameni care mor zilnic pentru ca ei ....come on ...., nu-si platesc asigurarile sociale ca MINE sau ORICINE altcineva care muncim si ne spetim, si nu avem loc de EI sub soare.
Serios?
Chiar ati vrea ca oamenii astia mai putin norocosi sa nu fie asistati in niciun fel .
====
Vrea cineva sa vada si reversul medaliei ? Sa fie in papucii celor asistati care s-au nascut cu sanse putine la o viata de calitate .