Florin HAIDAMAC

Acum ceva vreme un prieten de al meu şi-a luat un Trabant. O porcărie de sicriu pe roţi de culoare maro deschis. Cu banii daţi pe el îşi putea cumpăra un telefon mobil, dar omul nu are pasiuni din astea.

A fost tare bucuros în ziua în care a parcat-o în faţa blocului. Atât de bucuros încât a decis imediat să o cosmetizeze un pic. Omul e de origine germană şi are simţul ordinii adânc impregnat în personalitate, aşa că a cumpărat câteva spray-uri de vopsea cu care a încercat să corecteze minusculele zgârieturi de pe caşcarabetă.

Normal că nu a putut sta în banca lui şi a adunat ceva prieteni să îl ajute la vopsit, în speţă, eu şi un tovarăş bun de al nostru, fizician de formaţie.

Deci, într-o sâmbătă dimineaţă ne-am strâns toată această echipa de şoc, plus o ladă de bere, în parcarea unde trona limuzina, strălucitoare în soarele matinal ca o broască proaspăt ieşită la agăţat muşte.

Am început cuminţi să căutăm defecte, să o ştergem de praf, atât în interior cât şi în exterior. Am dat drumul la un casetofon cu baterii şi imediat trupa Slayer a completat o atmosferă de spital de nebuni. Totul a decurs bine până când berile băute pe stomacul gol ne-au dat idei.

- Hai să o vopsim complet. Are prea multe zgârieturi, fac eu gânditor.

Ăştia prind ideea din zbor şi se dau la treabă.

Mulţumiţi de rezultat, am făcut o pauză în care alte beri au fost asasinate.

- Acum, trebuie să curăţăm motorul, zice neamţul cu ochii injectaţi.

Am desfăcut toate şuruburile pe care le-am văzut până când am ajuns la pistoane. Eu, care nici un bec nu sunt în stare să schimb fără să mă rănesc, am luat o cârpă şi am făcut bec cilindrii, după ce am dat jos chiulasa. Tovarăşul meu, fizician cu acte în regulă, a curăţat tot felul de bobine deşi era într-o stare în care-l confunda pe Newton cu Hertz.

Toate piesele, frumos aranjate pe beton, erau impecabile, nici o urmă de praf sau mizerie.

- Acum trebuie doar să le punem la loc, spuse neamţul. Cât de greu poate să fie?

Al naibii de greu. Ne-a rămas o plasă de şuruburi, piuliţe, nituri, fire, iar maşina, din maro cum era, a devenit un fel de muştar, culoare ce nu se potrivea cu ce era scris în certificatul de înmatriculare.

Am pus benzina din canistră, plus un kil de spirt, că aşa am auzit noi că se face aprinderea mai repede, şi l-am urcat pe neamţ la volan. Eu cu fizicianul am avut precauţia de a ne retrage la o distanţă apreciabilă. Ăsta a dat la cheie. S-a auzit un zgomot puternic şi o baltă mare de ulei şi benzină s-a format sub cavoul ăsta muştar.

Neamţul nu s-a supărat, a mai dat câteva beri şi noi i-am făcut cadou un mileu şi un peşte de sticlă pentru că doar de noptieră mai era bună şaica aia de maşină.