Florin HAIDAMAC

Istoria e plină de povești frumoase. E plină de speranțe, de idei, dar și de vieți irosite în van. E plină de cuceritori. E plină de stăpâni și de sclavi. Omul, încă de la Creație, a fost strâns legat de pământ. A depins de el. Între om și pământ este o legătură specială. S-au plăcut de când s-au văzut. Și câte pasiuni nu a generat această relație. Câte crime. Câte atrocități. Cât sânge, câte lacrimi, câtă sudoare a strâns pământul ăsta pe care călcăm toți. Vremurile moderne și-au pus însă amprenta atât de adânc asupra ființei umane încât aceasta nu mai are timp, energie și motivație pentru prima ei iubire.

E din ce în ce mai greu să cultivi o bucată de pământ. E din ce în ce mai greu să produci mâncare pentru tine. Nu pentru vânzare, că acolo e o adevărată mafie. Nu. Pentru tine și familia ta. Fără subvenții ca lumea, că astea vin cu întârziere și doar după ce faci mii de dosare. Parcă ai cere uraniu, nu ajutor de la stat. Fără posibilitatea reală de a lucra motorizat. Am văzut câmpuri arate cu plugul cu boi, ca-n evul mediu, de către niște iobagi cică europeni. Iobagi care, ce să vezi?, plătesc taxe și impozite. Care ar avea și ei anumite drepturi. Care ar putea fi și ei considerați cetățeni în marea aglomerație de rechini numită UE. N-ai să vezi. Doar că ăștia nu se revoltă niciodată. Sunt obișnuiți cu lipsurile și sărăcia. Altfel nu știu să trăiască.

Nu se revoltă nici iobagii de la oraș. Ăștia care-și rup mașinile prin gropi. Ăștia care nu au canalizare. Ăștia care abia de primesc apă caldă și căldură. Ăștia care cumpără orice rebut venit de pe afară. Ăștia îndatorați până-n gât pe la bănci. Ăștia care au o singură bucurie pe an. Concediul pe câteva sute de euro în Grecia, Turcia sau Bulgaria. Toți șerbii ăștia stau cuminți în mașini la cozi infernale că, nah, se repară aceleași drumuri “betonate” și anul trecut.

Acum toți suntem obsedați de betoane. De mall-uri. De pub-uri. De distracții urbane. Acum toți suntem în permanentă mișcare. Într-o continuă navetă. Acum am schimbat fața pământului. În așa numitele țări civilizate, normale, există drumuri. Există infrastructură. Există posibilitatea de a te adapta la secolul vitezei și al internetului.

Numai la noi, în minunata Mioriță, nu se poate. Un drum de la Suceava la București sau la mare îl faci în două zile dacă respecți regulile de circulație. Nu ai o autostradă pe care să mergi cu două sute, dacă vrei. Repet, asta în secolul vitezei. Eu trebuie să merg cu 50 prin toate satele. Că stau polițiștii cu radarul în boschete. Nu sunt absurd. Aș merge și cu 30 dacă ar fi nevoie, atâta timp cât știu că pe urmă intru pe autostradă și ajung la mare în 4 ore. N-ai să vezi așa ceva. Statul creează obligații, reguli, legi, dar nu asigură cetățenilor și suportul logistic pentru a le respecta. În mod voit, evident. Ca să stea la vânătoare și să te execute oricând și oricum. Ca să adune bani la buget. Bani care dispar ca lumina în găurile negre. Să fii permanent dator, imputabil, amendabil. E și asta o modalitate de control, nu? Am uitat. Se cheamă democrație.

Mai țineți minte taxa aia de 7 eurocenți introdusă de guvern în prețul carburanților? Aia cu care se lăudau că vor construi autostrăzi. Că vor crea infrastructură. S-au strâns într-un an la buget 620 de milioane ce euro. Asta ca să vedeți cam cum se pun biruri la noi. Și? Ați văzut începută vreo investiție? Nu pe hârtie. În lumea reală. În lumea asta în care ne prostim unii pe alții. În lumea asta în care ne acceptăm benevol statutul de sclavi. Cu taxe peste taxe. Impozite peste impozite. Și, normal, oameni de afaceri de mari ”succesuri” conectați la țeava publică de bani. Pentru prostime, nimic. Doar amenzi, abuzuri, condiții mizere de circulație. Răspunde cineva pentru astea? Nimeni niciodată. Poate așa trebuie să fim ținuți. Poate astea sunt directivele din partea marelui guvern care se numește UE. Zonă de tampon la granița NATO. O zonă în care accesul să fie greu. O fi și asta o strategie de securitate. Cine știe?

Când s-au răsculat iobagii au vrut pământ. Acum nu mai e rentabil să lupți pentru asta. Acum singurul strigăt care străbate România este: Noi vrem asfalt! Ne aude cineva? Sau e prea ocupat guvernul cu penalii, cu majoritățile prin parlament, cu creșterea indemnizațiilor demnitarilor care nu fac nimic, cu orice altceva în afară de problemele reale ale țării?