Florin HAIDAMAC

Sunt situaţii în viaţa asta de nimic care te fac să te revolţi. Situaţii în care îţi doreşti cu toată inima să fie aplicată la scară generală legea „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Sunt situaţii în care chiar şi cele mai dure pedepse ţi se par blânde în comparaţie cu ce ar merita scursorile respective. Mă refer punctual la pedofili. Aceste gunoaie, cred eu, nu merită clemenţă din partea societăţii. Sunt pentru introducerea pedepsei cu moartea în aceste cazuri. Chiar dacă există un anumit risc. Ştiu că există un principiu în gândirea celor care judecă aceste afirmaţii. Şi anume că „mai bine să scape zece vinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un nevinovat”. Nu sunt de acord. Justiţia nu are, sau nu ar trebui să aibă, marje de eroare. E ca în medicină. O marjă de eroare înseamnă o viaţă de om. Şi totuşi eu aş vota mâine introducerea pedepsei capitale în asemenea cazuri.

Însă nu despre asta vreau să vă vorbesc azi. Ci despre ceea ce numim abuzuri. Nu orice fel ce abuzuri. Abuzurile asupra femeilor. Din start afirm cu toată tăria că în societatea asta, cică modernă, femeia este victima unor diferite forme de abuz. Sunt comunităţi unde e o dovadă de bărbăţie dacă-i ştergi una nevestei peste ochi. Sunt obiceiuri cultivate şi, din păcate, adânc înrădăcinate în mintea tuturor. Să vă dau un exemplu. El, masculul feroce (în mintea lui), consideră că femeia e proprietatea sa, moştenită de la tat-su. De aici pretenţiile ca ea să nu îl contrazică şi să stea tăcută în umbra lui. El poate merge la altele oricând, cu oricine, ori de câte ori are ocazii. În schimb, dacă o prinde pe ea că s-a culcat cu altul, consideră că are dreptul să o desfigureze sau, mai grav, să o omoare în bătaie la propriu. De ce? Cine îi dă lui dreptul de a decide asupra vieţii altei fiinţe? El, dacă se culcă cu o sută de femei, e bărbat. Ea, dacă se culcă fie şi cu doi în toată viaţa ei, e curvă. De ce? Cine stabileşte asta? Din păcate această mentalitate, într-o societate şi aşa debusolată şi lipsită de repere, poartă în ea germenii abuzului.

În adunătura asta modernă, cu gloate semianalfabete şi fără viitor, e greu să mai găseşti bărbaţi care ştiu să respecte femeile pentru ceea ce sunt ele. Nu pentru bucile care se ghicesc prin pantaloni. Nu pentru sânii care sunt puşi în valoare de tot felul de sutiene. Nu pentru fanteziile pe care le declanşează. Pentru munca lor. Pentru delicateţea lor. Pentru faptul că sunt mame. Mame care tremură pentru fiecare respiraţie a puiului lor. Asta în timp ce el e plecat cu sorcova în altă parte. Că, deh, ea după sarcină s-a îngrăşat, poate are şi ceva vergeturi şi nu mai arată ca înainte. De parcă înainte o băga în seamă tare mult. Acum are motiv. Băh, satanică specie prefăcută mai sunt unii „masculi”. 

În sat văd şi aud multe.

Aud că ea s-a măritat la 18 ani, cum fac multe fete pe la ţară. El e mai mare cu câţiva ani. Mai bea uneori, dar „e băiat muncitor”. Nu are slujbă, dar cară lemne din pădure, mai sapă şanţuri, mai dă cu bidineaua, în fine, ”se descurcă”. Eventual, ea pleacă de acasă ca să scape de un tată beţiv sau/şi o mamă indiferentă. Sau pleacă tocmai pentru a scăpa de abuzuri. Şi-l ia pe el. Normal, în primul an rămâne gravidă. Că aşa cică trebuie să fie mersul lucrurilor. Abia acum începe el să-şi arate adevărata faţă. Şi încep bătăile. Şi o trimite înapoi la maică-sa. Abuzată. Bătută. Cu un copil mic. Că e el zmeu. Şi mai trage un şut şi în mâncarea copilului. Că nu e bună. Că ştie el mai bine.

Abuzurile la oraş sunt mai rafinate. Sunt condiţionate de locul de muncă, în principiu. Şi câte femei nu au simţit asta? Câte femei nu au fost abordate la modul „Vrei să te angajez? Trebuie să fii drăguţă cu mine”? Multe. Aşa e? Sau câte femei nu au viaţa grea la locul de muncă doar pentru că „şefu” a pus ochii pe ele? Şi ele înghit abuzurile astea. Pentru că depind de salariu. Pentru că au rate. Pentru că au copii de crescut. De parcă abuzul vine la pachet, dacă te naşti femeie.

La bătrâneţe e la fel. Am văzut moşi care o viaţă întreagă şi-au bătut nevestele. Şi nici când au părul alb nu încetează. Câteodată Dumnezeu vede şi spune că-i de-ajuns. Şi-i dă naibii ăluia o paralizie. Sau un cancer. Şi atunci să vezi cum femeia lui, cea care i-a îndurat bătăile o viaţă întreagă, are grijă de el. Asta da lecţie. Să vezi mâini crăpate de muncă, schilodite de poliartrită, cum schimbă pamperşi. Cum fac de mâncare. Cum vin la dispensar să ia reţeta compensată pentru el. Şi să vezi ochi care au lăcrimat la fiecare palmă, ochi care au îndurat cele mai scârbavnice înjurături, da, aceşti ochi plâng văzând cum suferă el, cel care o viaţă a abuzat-o. Un câine, dacă-l baţi constant şi-l înjuri, fuge. Femeia rămâne. Şi te mai şi îngrijeşte când eşti paralizat în pat şi căcat pe tine.

Foarte multe dintre femeile din societatea asta sunt abuzate. La nivele diferite. Însă, atunci când vine vorba de loialitate, devotament şi sacrificiu, dau adevărate lecţii de viaţă. Câţi dintre voi aştia, sexul cică tare şi erect, sunteţi în stare de aşa ceva? Că în abrutizarea voastră mai degrabă îi spuneţi unei femei „Băi, p..!”, decât să căscaţi ochii la câte face pentru voi. Că dacă vă lasă singuri sunteţi doar o ceată de gorile dezorientate. Gândiţi-vă la toate astea înainte de a înjura, de a desconsidera, de a hărţui sexual, de a abuza o femeie. Dacă nu sunteţi în stare să vedeţi alte calităţi care o definesc, gândiţi-vă că e mamă, în primul rând. Poate chiar mama copilului vostru.