Florin HAIDAMAC

Boala face parte din viaţa tuturor. Nu există zi în care să nu auzi de cineva că e bolnav. Organismul uman, această extraordinară maşinărie complexă şi insuficient înţeleasă, din păcate, nu e capabil de fiecare dată să iasă învingător din lupta cu factorii care-l agresează. Că ne convine sau nu, în fiecare zi suntem supuşi unui stress continuu. Cum ar fi: suprasolicitări de natură psihică sau fizică, potenţiale infecţii bacteriene, virale sau fungice, plăgi, contuzii, fracturi, frig sau căldură excesivă, radiaţii, anumite chestii toxice din mâncare sau aer şi multe altele. Unele organisme sunt mai rezistente, altele nu. Unii stau toată viaţa pe lângă cabinetele medicale, alţii nici nu ştiu cum arată spitalul. Totul e legat de modul în care sistemul imunitar reuşeşte să ne protejeze. Şi asta e ceva determinat genetic. Nu mai credeţi toate vrăjelile pe care vi le servesc toţi vânzătorii de medicamente. Eu unul nu am descoperit în practica mea de 14 ani în linia întâi vreun medicament minune care să întărească imunitatea. Unii ar spune că e vorba şi de stilul de viaţă. Sunt de acord, până la un punct. Există multe excepţii. Pot da exemple de persoane care au dus o viaţă echilibrată, fără excese, fără băut, fără fumat şi au făcut cancer pulmonar sau gastric la 45 de ani. De asemenea, pot să vă povestesc despre anumiţi moşulici care toată viaţa au tras rachie şi au fumat mahoarcă, au fost şi în război, unii au stat chiar în lagăre şi chiar şi acum, la 80 de ani, umblă rupţi de beti pe biciclete, cu ţigara în gură, fără să aibă habar de vreo pastilă.

Acum e moda bio. Mă buşeşte râsul numai când aud de astea. Păi voi, ăştia, care cultivaţi legume bio, aerul poluat nu dăunează produselor voastre? Radiaţiile din atmosferă, apa poluată, pământul sufocat de tot felul de toxine, de care marea majoritate nici nu aţi auzit, toate astea sunt ecologice? Vă păcăliţi singuri. Şi-i păcăliţi, poate fără să vreţi, şi pe cei care vă urmează. Nimic nu mai e bio pe planeta asta. Şi tot noi suntem responsabili de asta.

Boala face parte din viaţă. Pot spune că se naşte odată cu noi. Şi din păcate nu e doar apanajul bătrâneţii. Mulţi copii suferă de tot felul de boli, unele chiar incurabile. Privindu-i, începi să-ţi pui anumite întrebări despre rostul lumii ăsteia.

***

E frig. Plouă. Dimineţile sunt deprimante pe o aşa vreme. Şi atunci când ai dormit doar trei ore, e de-a dreptul un chin să faci faţă unei zile de luni. Eu mă consider de fier. De mine nu au voie să se prindă bolile. Nu am voie să păţesc ceva pentru că foarte mulţi oameni depind de mine. Şi totuşi uneori mi se mai întâmplă câte o chestie care îmi reaminteşte că nu pot trage de mine la nesfârşit. Totul a început cu o cumplită durere de stomac, care m-a trezit din somn la ora 3 şi nu m-a mai lăsat să dorm. M-am chiniut îndelung. La 8 a trebuit să plec la cabinet, că aşa sunt eu, căpos. Cică de fier. Drumul a fost liber. Conduceam ca prin vis, mai mult din reflex. Parchez într-un final în faţa dispensarului. Plouă mărunt. Un vânt rece încearcă să-mi intre până în suflet. Intru. E frig și în cabinet. Ceaiul de mentă e deja gata. Încerc să aprind o ţigară, dar îmi face rău. O sting. Nu sunt în apele mele. În stomac parcă am un pumnal, în creieri o mare pastă. Mă adun cum pot şi încep consultaţiile. Am la uşă foarte mulţi copii răciţi, deși nu mai este sezon de guturai. Vremea asta. La şcoală e dezastru. Sunt multe clase în care lipsesc mai mult de jumătate din elevi. Nu am ce face. Dau tratamente pe celebrele reţete electronice, și mă enervez cu cardurile de sănătate. Termin copiii, asa cum fac de fiecare dată. La mine au prioritate.

Intră o femeie.

-          Bună ziua.

-          Bună ziua. Ce aţi păţit? Mă interesez eu cu voce şoptită.

Mi-e tare rău dar nu vreau să las asta să mă doboare.

-          M-a trimis al meu la dispensar, spune ea încet.

-          Pentru ce?

-          Păi.. Eu sunt însărcinată. Am un copil de 8 luni. Şi nu pot creşte încă unul. Şi m-a trimis al meu să fac ceva.

Nu ştiu ce să spun. Ştiu cum stau. Ştiu că o duc tare greu. Totuşi nu mă pot abţine să mă întreb de ce dracu nu a venit la mine la contracepţie. El, marele mascul, după ce a făcut-o pe Rocco Sifredi, nici nu vrea să audă de încă un plod. Pun pariu că i-a tras și câteva peste ochi. Normal, nu muncesc pe nicăieri. El e zilier prin pădure iar ea stă acasă. Şi câţi nu sunt ca ei.

-          Nah, şi eu ce să fac cu tine?

-          Nu ştiu. El m-a trimis.

-          Bun. Ia du-te tu la farmacie şi cumpără un test de sarcină apoi vino înapoi să văd eu dacă eşti gravidă.

Pleacă. Pe mine m-au năpădit crampele. Pe fond nervos, în mod sigur.