Florin HAIDAMAC

Țara asta e plină de orice. Doar de judecată obiectivă nu. Câţi oameni atâtea păreri. Însă atunci când vine vorba de anumite tabuuri, adânc înfipte în fibra acestui popor, raţiunea lasă locul pasiunii. Și ce poate fi mai pasional, mai personal, mai vocal, mai intransigent ca o dezbatere privind obligativitatea religiei în şcoli? Departe de mine să afirm că deţin adevărul absolut sau că părerea mea e cea mai avizată. Nimeni nu poate susţine aşa ceva. Nici măcar sfinţiile lor. Din cele mai vechi timpuri religia a constituit atât un punct de sprijin pentru toţi cei aflaţi în suferinţă, cât şi un instrument extrem de periculos în mâinile unor oameni lipsiţi de scrupule. Religia nu are grad de comparaţie. Nu putem spune despre o religie că e mai bună ca alta. Nu putem afirma despre practicanţii diferitelor forme de religie că unii dintre ei se află pe calea dreaptă şi alţii nu. Modelul de urmat în gândirea contemporană, europeană, dar şi peste ocean, este acela al toleranţei, al combaterii discriminării de orice fel, inclusiv pe motive religioase. Nu vreau să mă refer la anumite greşeli care s-au făcut de-a lungul timpului. Da! În vremuri întunecate sfinţiile lor au ars pe rug oameni, au condamnat ştiinţele, medicina, arta. Nu e vina lor pentru celebrul “crede şi nu cerceta”. E a celor care au acceptat abuzurile astea. La fel putem vorbi despre medici. Nu e vina lor că, până la apariţia microbiologiei, chirurgii nu se spălau pe mâini şi nu purtau mănuşi când operau. Și au murit oameni din cauza unor infecţii severe transmise, ce să vezi?, chiar de aceşti chirurgi. Nu putem imputa bisericii şi tagmei medicale greşelile provocate de ignoranţa vremurilor.

Problema obligativităţii religiei în şcoli are mulţi susţinători şi mulţi detractori. De ambele părţi se oferă argumente. De ambele părţi este multă pasiune. Și ambele părţi vor să se facă auzite. Total de acord. E dreptul lor. Ce e normal pentru unul poate fi deranjant pentru altul. Nu sunt eu în măsură să dau soluţii. Sincer să fiu, subiectul îmi e total indiferent.

Ceea ce nu mă poate lăsa indiferent în schimb este prefăcătoria. Alături de lipsa de reacţie a întregii societăţi faţă de probleme mult mai grave. Am fost total surprins când am aflat de mitingul făcut de aproximativ o mie de cetăţeni pentru susţinerea punctului de vedere al sfinţiilor lor. Mă întreb de ce nu ies în stradă aceşti cetăţeni atunci când nu au apă caldă şi căldură. De ce nu ies în stradă atunci când sunt forţaţi să-şi trimită copiii în străinătate la studii sau la muncă. De ce nu ies în stradă pentru a protesta faţă de condiţiile din unele spitale. De ce nu ies în stradă pentru drepturile lor fundamentale: sănătate, siguranţă, hrană, igienă. De ce nu ies în stradă să protesteze pentru că avem preţuri europene, dar salarii de mizerie. De ce nu ies în stradă să protesteze când văd că nu sunt locuri de muncă. Asta nu înţeleg eu. De ce nu ies în stradă când mor copiii pentru că nu au părinţii bani pentru operaţii care, ce să vezi?, se fac doar în străinătate şi costă enorm. Nu am să înţeleg asta niciodată. Problemele societăţii sunt multiple. Soluţii nu prea se văd. Chiar aşa o capacitate extraordinară de a îndura privaţiuni are poporul ăsta? Suntem pe ultimul loc la consumul de pastă de dinţi, săpun şi hârtie igienică. Pe primele locuri doar la alcoolism şi corupţie. Lipsa de igienă, coroborată cu lipsa de educaţie şi cu acceptarea benevolă a statutului de sclavi au făcut  ravagii în societatea asta. Dar astea nu se văd.Se vede doar obligativitatea unora de a le spune copiilor că, mai demult, Cineva a mers pe apă şi a vindecat bolnavi fără medicamente iar peste câteva ore profesorii de fizică şi biologie le explică exact opusul.

Religia nu ne salvează de la nimic. Credinţa, însă, DA! Degeaba, tu creştin de duminică, îţi faci cruci peste cruci când treci pe lângă biserici, dacă înjuri, furi, minţi, te bucuri de răul altuia, hrăneşti câini vagabonzi pe la bloc, dar nu cumperi o pâine unui copil flămând. Degeaba toate astea. Credinţa te face să fii bun şi atunci când nu te vede nimeni. Credinţa nu se predă. Credinţa se cultivă. Învăţaţi copiii să spună NU abuzurilor, minciunii, prefăcătoriei. Învăţaţi copiii să nu accepte senini dezorientarea şi valorile răsturnate pe care le lăsaţi voi moştenire. Învăţaţi copiii să lupte pentru drepturile lor fundamentale, nu să-şi caute viitorul ca slugi la alţii. Învăţaţi copiii că şi în ţara asta doar ei pot picta cerul în albastru. Învăţaţi copiii să construiască o Românie după chipul şi asemănarea lor, că asta pe care am construit-o noi o depăşeşte în hidoşenie pe Baba Cloanţa. Învăţaţi-vă copiii o scară normală de valori. Și abia pe urmă obligaţi-i să se roage în şcoală.