Florin HAIDAMAC

Problema câinilor vagabonzi organizaţi în haite pe străzile minunatei Românii, de care toţi se plâng, dar nimeni nu vrea să o schimbe, este un subiect deosebit de sensibil pentru că are o mare încărcătură emoţională. Ca în orice domeniu, există fanatici de ambele părţi ale gardului. Există ultraşii eutanasierii, care văd treaba asta ca pe o soluţie obligatorie şi imperios necesară. Există ultraşii „iubitorilor de animale”, care văd „căţeii” ca pe o minunată creaţie a unui Dumnezeu nepermis de absent în timpurile astea. Mai există indiferenţii, care nu dau doi bani pe nimeni şi nimic şi pe care nu-i interesează subiectul.

Ceea ce nu mulţi înţeleg este faptul că oraşele sunt construite de oameni pentru oameni. Nu pentru câini, nu pentru mâţe, nu pentru şobolani, nu pentru urşi, nu pentru şerpi şi alte dobitoace necuvântătoare. Dacă voiau oamenii să trăiască în mijlocul animalelor, rămâneau în peşteri sau păduri şi se bucurau acolo de compania acestor vieţuitoare. Că ne convine sau nu, orice societate are la bază reguli. Unele sunt scrise. Legile. Dacă le încalci te duci frumuşel la bulău sau scoţi din buzunar bani ca să-ţi plăteşti greşeala.

Alte reguli sunt nescrise. Cele ale bunului simţ. Din păcate, dacă le încalci pe astea, nu păţeşti nimic.

Nu sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor? Mergeţi, fraţilor, seara pe străduţe lăturalnice. Să vedeţi acolo „iubire” pe bucile voastre din partea haitelor comunitare.

„Creştinilor cu frica lui Dumnezeu”, care vă faceţi cruci când treceţi pe lângă biserici, dar înjuraţi, minţiţi, furaţi şi nu daţi doi bani pe aproapele vostru gândindu-vă că vă vede Dumnezeu că iubiţi animalele şi vă iartă toate păcatele, luaţi câinii de pe străzi şi faceţi ce vreţi cu ei. Nu mă interesează. Vreţi să-i ţineţi în adăposturi până când mor de bătrâneţe? Foarte bine. Vreţi să-mi puneţi o taxă, special pentru treaba asta? Foarte bine. Plătesc. Dar nu mă obligaţi să stau areactiv atunci când eu şi cei apropiaţi mie suntem în pericol. Pentru că voi răspunde cu o violenţă cu atât mai periculoasă cu cât e mai disperată. Nu voi sta să mă uit cum copilul meu  este muşcat şi rămâne traumatizat. 

Eu am dreptul, ca om şi cetăţean plătitor de impozite, la siguranţă şi curăţenie. Nu mai lăsați câinii pe străzi pentru că eu şi alţii ca mine suntem obligaţi să ne apărăm de aceste haite. Şi omul în legitimă apărare, într-o situaţie disperată, poate fi mai periculos decât orice haită de „căţei comunitari”, inofensivi bineînţeles.

Nu mai daţi zoaie la câini prin parcări sau pe la scările de bloc. Aia nu-i hrană. Nu mai răspândiţi purici şi duhoare de animale pe scările de bloc. Eu merg la consultaţii la domiciliul pacienţilor. Şi sunt oameni la care nu mă mai duc pentru că la scara lor sunt câte trei, patru câini umflaţi care muşcă toţi străinii. Ce vină au bătrânii ăia că sunt vecini cu cei care cultivă starea asta de lucruri? Am încercat într-o zi să intru prin forţă. Am împărţit şpiţuri cu generozitate. Doar datorită orelor petrecute la sala de box şi pe terenul de tenis am scăpat nemuşcat. 

Puţin îmi pasă ce faceţi cu comunitarii pe care îi strângeţi de pe străzi. Sunt dispus să plătesc pentru cazarea lor pe viaţă. Dar nu mă mai obligaţi să-i văd pe strazi, în oraşele unde ar trebui să trăiască oameni. Nu-mi mai spuneţi că haitele nu reprezintă un pericol. Ba reprezintă. Şi încă unul foarte mare. La adresa copiilor, bătrânilor şi în general la adresa tuturor celor care nu se pot apăra sau fugi din calea lor.

Haideţi să facem un program naţional, aşa cum e „Prima casă” sau „Prima maşină”. Să-i spunem „Primul câine”. Guvernul, statul, să sprijine cu o anumită sumă de bani pe cei care adoptă un „căţel” de pe stradă. În timp record ar dispare câinii comunitari. Pentru câteva zile. Până îşi vor încasa ăia banii. Apoi le vor trage un picior în c... „adoptaţilor” şi-i vor trimite din nou pe străzi. De asta vă mai rog ceva pe voi, „iubitorii de animale” care hrăniţi maidanezii  pe la scările de bloc sau/şi prin parcări. Să vă cereţi scuze faţă de părinţii ai căror copii au fost desfiguraţi de haitele de comunitari și să țineţi un moment de reculegere pentru copiii omorâţi de aceste haite.

Pe Florin Haidamac îl puteți citi și pe Blogul Vindecătorului