Volumul "Frumuseţe prin detoxifiere", de Kimberly Snyder, care conţine sfaturi de sănătate şi nutriţie aplicate de celebrităţi din lumea divertismentului, a fost lansat la editura Trei, în colecţia "Citeşte sănătos", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
"Nu-mi place să ţin dietă. Îmi place să mănânc sănătos şi tocmai în asta constă filosofia lui Kim. E genială", spune Drew Barrymore despre autoarea acestei cărţi.
Kimberly Snyder, nutriţionistă şi expertă în înfrumuseţare, este cunoscută în lumea celebrităţilor din industria divertismentului, pe care le ajută să arate excepţional.
Kim avea probleme cu părul aspru, stări de disconfort fizic şi un abdomen încăpăţânat, până când a început să călătorească prin lume şi a aflat secrete ale frumuseţii vechi de când lumea. Astfel a descoperit că ceea ce mănânci constituie cel mai bun produs pentru frumuseţe şi a elaborat un program de anvergură care curăţă organismul de toxine astfel încât să poţi arăta splendid şi să te simţi minunat.
"Cartea lui Kimberly Snyder este o lectură obligatorie, care scoate în evidenţă importanţa introducerii în alimentaţie a cât mai multor legume şi fructe. Ea îi învaţă pe cititori cum să valorifice la maximum ceea ce mănâncă", spune medicul Mehmet Oz, celebrul realizator de televiziune.
Astfel, apelând la doar câteva modificări de regim alimentar se poate obţine o strălucire tinerească a pielii, se poate scăpa de acnee, pete de pe ten şi riduri, se obţine un păr cu un luciu sănătos şi unghii tari, se elimina kilogramele în plus.
Kimberly Snyder este membră a Asociaţiei Naţionale a Nutriţioniştilor Profesionişti şi a Asociaţiei Americane a Consultanţilor în Nutriţie din SUA. A fost invitată ca expert în nutriţie la multe emisiuni TV naţionale, precum "Good Morning, America", "E! EXTRA" şi "Good Day, LA".
A scris articole pentru publicaţii precum Lucky, Elle, Nylon, Fitness, Women's Health, Hers, Real Simple, Us Weekly, OK!, InTouch şi Life & Style.