La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Sala de Artă „Elena Greculesi”, va avea loc vineri, 13 decembrie 2024, la ora 11.00, Gala Premiilor Societății Scriitorilor Bucovineni (SSB). Cu această ocazie, spun organizatorii, pe lângă decernarea premiilor, mai mulți elevi talentați ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava vor susține un recital de vioară, chitară și canto popular. De asemenea, va fi lansat ultimul număr pe anul acesta al revistei „Bucovina literară” (prezentare: Alexandru Ovidiu Vintilă, redactorul-șef al publicației).
Juriul care a hotărât acordarea premiilor a fost următorul: prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc (președinte), prof. Isabel Vintilă, doctor în filologie, și L.D. Clement, directorul cotidianului „Crai Nou” (membri). Președintele SSB, scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă, a transmis că, și în acest an, se va atribui, In Memoriam, Premiul „Carmen Veronica Steiciuc”, poeta și fosta președintă a SSB, plecată prematur dintre noi.