Volumul „Marele război”, semnat de Neculai Roșca, va fi lansat, joi, 12 septembrie 2024, la ora 17.00, la Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava. Cartea este prefațată de lector univ. dr. Gina Puică, iar postfața este semnată de scriitorul Constantin Horbovanu.
Despre cea mai recentă carte a autorului Neculai Roșca, Gina Puică remarcă următoarele: „În scrierile [...] ficționale ale lui Neculai Roșca, deci și în <Marele război>, răul și necunoscutul sunt [...] îmblânzite, expuse în nuanțe; pierderea este transfigurată; grotescul, traumaticul își pierd aerul straniu și neliniștitor, fiind prezentate ca elemente aproape acceptabile ale existenței. Socio-politicul nu lipsește nici el din poveste, autorul aruncând o privire pe cât de atentă, pe atât de tandră asupra unei lumi românești post-1989 deloc glorioase, chiar decăzute, deopotrivă economic și spiritual. De aceea, putem găsi aici și o lecție înțeleaptă de justă măsură oferită epocii noastre marcate de dezbinare, intoleranță și radicalism. Acestor calități le putem adăuga tonul lejer spre dezinvolt al scriitorului, cultivarea unui lexic local, propriu unor localități rurale din județul Suceava, ironia și autoironia prezente la tot pasul, manipularea suspansului, dar și punerea la lucru a tot felul de tradiții mai vechi sau mai noi.”