Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” invită „micii cititori” să se înscrie și să participe la atelierele de creație „Re-Creativ”, organizate în cadrul Programului „Luna Diasporei”, inițiat și derulat de către Consiliul Județean Suceava.
Pe parcursul lunii august, copiii sucevenilor care trăiesc în Diaspora și se întorc în România, în vacanță, precum și cititorii fideli ai bibliotecii, vor avea ocazia să decoreze prin tehnica șervețelului diferite materiale din lemn sau sticlă. În acest fel, ei vor avea posibilitatea să își dezvolte abilitățile artistice, să creeze obiecte de decor și, nu în ultimul rând, să socializeze și să lege noi relații de prietenie.
Atelierulde creațiepentru copiise va desfășura în fiecare zi de miercuri, între orele 11:00-13:00, în Sala de Artă „Elena Greculesi”. Înscrierile se fac la Secția artă și informare audio-vizuală din cadrul Bibliotecii Bucovinei sau la telefon 0230 530 798, interior 24.