„Paradisul furat” și „Cerșetorii de începuturi”, două volume semnate de Bogdan Galanton-Moroșan, au fost lansate post-mortem, vineri, 24 mai 2024, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Sala de Artă „Elena Greculesi”. Moderatorul evenimentului a fost directorul Bibliotecii Bucovinei, dr. Gabriel Cărăbuș.
Președintele Societății Scriitorilor Bucovineni (SSB), poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, a prezentat cărțile în cadrul evenimentului organizat de Biblioteca Bucovinei, Societatea Scriitorilor Bucovineni (SSB) și Rotary Suceava - Bucovina. Analizând titlul volumului „Paradisul furat”, Alexandru Ovidiu Vintilă a afirmat că acesta vorbește de la sine: „E clar vorba despre un suflet ultragiat care se resimte în mijlocul unei lumi aflate în degringoladă, într-un context fatal al istorie, al istoriei personale”. La volumul „Cerșetorii de începuturi”, Alexandru Ovidiu Vintilă a semnat prefața, afirmând că această carte este „o confesiune a unei conștiințe morale care simte nevoia să se mărturisească”.
Pe parcursul volumului „Cerșetorii de începuturi”, autorul, Bogdan Galanton-Moroșan, pune la cale o lume, a sa, pe care ne-o descrie dintr-un preaplin emoțional, susține Alexandru Ovidiu Vintilă.
„Încă din debutul cărții, cuprins de o anume stare de spirit, Bogdan Galanton simte nevoia să se confeseze, să intre în dialog cu transcendența și, prin urmare, să se poziționeze într-un teritoriu eminamente uman. El își pune întrebări și își dă răspunsuri cu privire la existența omului, încărcându-și <armele> pentru a merge mai departe în siguranță. Are loc, practic, o reinventare a lui însuși. De fapt, întreaga carte e scrisă într-un regim al căutării purității pierdute, a recuperării timpului ce i s-a dat. Pur și simplu, înaintând înspre miezul volumului ne dăm seama că fiecare dintre noi se poate gândi la propria poveste de viață. Oare întotdeauna am procedat corect, am făcut bine ceea ce trebuia să facem, ne-am comportat exemplar? Iată, cum, nuanțele întregii construcții lirice a autorului capătă accente autoscopice”, scrie în prefața cărții Ovidiu Vintilă.
„Bogdan Galanton, împăcat cu sine și cu lumea”
Pentru Bogdan Galanton, mai spune președintele (SSB), „iubirea este înțeleasă în sens inclusiv religios. El vede iubirea ca fiind atotcuprinzătoare, cuprinde cerul și pământul, pe cei apropiați și pe cei îndepărtați. (...) Iubirea este tot ce e mai bun și mai frumos, înnobilează ființa umană și o salvează. (...) Nostalgia paradisului pierdut e amprenta unei dureri inițiale, originare, pe care actantul liric o resimte și de care se poate elibera doar prin intermediul iubirii. Este vorba despre o iubire totală, fără rest”.
La final, Ovidiu Vintilă a tras concluzia că, „pendulând între sacru și profan, uneori visător, de multe ori elegiac și meditativ, autorul versurilor din acest tom, Bogdan Galanton, ne dezvăluie că este gata să se împace cu sine și cu lumea, alcătuind un portret cuprinzător al ființei muritoare, înnobilate de sentimentul iubirii. Cartea e, am putea preciza, cred, și o asumare tranșantă a unui fel de a fi, o poezie a celui care speră, care nu se dă bătut, o confesiune gravă, în esență, a unui eu eminamente solar, o conștiință morală care simte nevoia să se mărturisească”. La evenimentul de la Biblioteca Bucovinei au participat iubitori de carte, de poezie, familia, prieteni și cunoscuți ai lui Bogdan Galanton, oameni care îi păstrează vie memoria.
Remember
Bogdan Galanton-Moroșan ar fi împlinit în acest an, pe 11 august 2024, 50 de ani. Consilier superior la Garda Forestieră Suceava, Bogdan Galanton a plecat dintre noi în noaptea dintre ani, la trecerea în 2024, lăsând în urmă inimi îndurerate.
Bogdan Galanton-Moroșan a absolvit Facultatea de Silvicultură de la Suceava și a făcut și un masterat în comunicare la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Înainte de a lucra la Garda Forestieră, Bogdan a avut o mulțime de alte activități în care a fost implicat, inclusiv în presă.
În perioada 1993-1996, a fost redactor la Uniplus și Radio AS, la Nord Press Suceava și la Monitorul de Suceava. Bogdan a mai fost inginer silvic la AMBRO și la Direcția Silvică Suceava, comisar în cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu și consilier al Direcției Generale de Control Silvic şi Cinegetic din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar apoi la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Suceava.
Puțini știu poate că sub pseudonimul CDL - „Crucea de Lemn”, pe pagina de Facebook cu acest nume, Bogdan Galanton-Moroșan scria poezii și nu numai, dovedind o sensibilitate aparte, pe care nu o arăta în viața de zi cu zi, unde profesia îi impunea să fie mai sobru, mai dur chiar, mai intransigent.