Luni, 15 ianuarie 2024, de Ziua Culturii Naționale, bibliotecarii școlari și profesorii documentariști din județul Suceava l-au celebrat pe poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu, dar şi pe alți oameni de cultură remarcabili.
Programul maraton, pregătit împreună cu bibliotecarii școlari responsabili din toate zonele metodice, a cuprins o serie de evenimente, atât cu prezenţă fizică, cât şi în format online, care au marcat, în diferite registre culturale, importanţa susţinerii culturii naţionale, a matricei românești.
”Ne-am dorit și am reușit ca în această zi să reflectăm la rolul bibliotecii școlare/CDI (Centru de Documentare și Informare), la responsabilitatea de a ne raporta la valorile naționale moștenite, de a construi caractere înainte de a furniza doar cărți, cunoștințe și informații, de a ne pune amprenta prin interacțiune relevantă pentru integrarea culturii noastre în formarea elevilor”, a subliniat prof. Daniela Argatu, de la Casa Corpului Didactic ”George Tofan” Suceava, coordonatoarea bibliotecilor școlare/CDI din județ.
Din program: ”Dor de Eminescu” – recital de muzică și poezie, responsabil - bibliotecar școlar metodist Lăcrămioara Lupăescu, Școala Gimnazială Berchișești; ”Învățăm din Cartea Eminescu”, responsabil - bibliotecar școlar metodist Oana Monica Motrici, Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” Suceava; ”Oameni de cultură românească reprezentativi” – debate, responsabil - bibliotecar școlar metodist Andreea Ciobara, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți; ”Eminescu între viață și cărți” - recital de muzică și poezie, la CDI Colegiul Tehnic ”M. Băcescu” Fălticeni, responsabil - bibliotecar școlar metodist Pavăl Marcela, Școala Gimnazială Bogdănești și profesor documentarist Mattylena Boicu; ”Mihai Eminescu, sinteză a culturii și literaturii române” – schimb de experiență, responsabil - bibliotecar școlar metodist Rodica Crăciun, Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei; ”15 ianuarie - Ziua Culturii Naționale” - recital de muzică și poezie, responsabil - bibliotecar școlar metodist Gabriela Nistor, Școala Gimnazială ”Iorgu G. Toma” Vama;,,Pe urmele lui Mihai Eminescu" - dezbatere, recital de poezie, responsabil - bibliotecar școlar metodist Lăcrămioara Andrei, Colegiul Național ”M. Eminescu” Suceava, și bibliotecar școlar metodist Mariana Barbă, Școala Gimnazială Bosanci.