Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 23 mai 2023 - Anul XXVIII, nr. 118 (8342)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   10 imagini |   ø fişiere video

Festivalul „Zilele TMMVS”

Impresionant spectacol-lectură în Sinagoga Gah, din centrul Sucevei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cea mai veche clădire publică rămasă în picioare în municipiul Suceava - Sinagoga Gah, a găzduit luni, 22 mai, un impresionant eveniment din programul Festivalului Internațional Zilele Teatrului „Matei Vișniec”.

Spectacolul-lectură susținut de Matei Vișniec (autorul textelor), Alain Timár – director al Teatrului des Halles din Agivnon și actorii Clara Popadiuc și Răzvan Bănuț, cu momente muzicale de chitară clasică realizate de Marius Alexandru Aluncărițe, a fost unul emoționant, tulburător, atât din prisma locației mai puțin obișnuite, a mesajului transmis și a emoțiilor care au reverberat în încăperea cu ziduri foarte înalte, acoperite cu picturi simbolice și cu o îndelungată istorie.

Întâmpinați de către Sorin Golda, președintele Comunității Evreilor din Suceava, oaspeții actori, cât și cei spectatori, au avut parte de o scurtă prezentare a Sinagogii, a istoriei evreilor în Suceava și în România, inclusiv partea mai puțin cunoscută unora, a Holocaustului.

De altfel, după cum a mărturisit și Matei Vișniec, unul dintre textele pregătite pentru a fi citite are legătură directă cu atrocitățile care s-au întâmplat în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv în România.

Dar înainte de a se ajunge la partea de spectacol-lectură, cunoscutul regizor, scenograf și artist vizual Alain Timár a rostit, în ebraică, o rugăciune pentru toți evreii morți de aici și din alte părți, victime ale discriminării, totalitarismului și barbariei.

Emoțiile puternice resimțite de el în timpul rugăciunii, care l-au făcut să plângă, au fost transmise și celor prezenți, mulți fiind cu ochii în lacrimi și pătrunși de un fior greu de definit, al legăturii cu cei care au suferit o soartă cumplită.

În acest context a început apoi spectacolul-lectură, cu povești aparent fantastice, dar care se pot transforma oricând într-un coșmar cotidian, după cum istoria ne-o tot arată, despre fluturi carnivori, melci pestilențiali și inteligență artificială care ia decizii extrem de importante în locul oamenilor, până când umanitatea devine ea însăși o poveste... de groază.

Spectacolul-lectură „Memoria locurilor, memoria cuvintelor”,cu Matei Vișniec, Alain Timár, Clara Popadiuc și Răzvan Bănuț, îndelung aplaudat de cei prezenți, s-a dovedit a fi o experiență interesantă, educativă chiar, după cum a remarcat chiar președintele Comunității Evreilor din Suceava.

„Sinagogă în ebraică înseamnă școală, iar noi am avut astăzi cinci excelenți profesori, care ne-au oferit o lecție care trebuie apreciată și reținută”, a spus Sorin Golda, care, profesor de fizică fiind, a remarcat puterea cuvintelor de a fi nu doar unde mecanice cu o anumită frecvență, pentru că ele răzbat chiar până la suflet.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Impresionant spectacol-lectură în Sinagoga Gah, din centrul Sucevei.
 Vizualizări articol: 1769 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Impresionant spectacol-lectură în Sinagoga Gah, din centrul Sucevei5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei