Alianța Franceză din Suceava organizează miercuri, 15 martie 2023, la ora 18.00, în cadrul După-amiezilor francofone, activitatea „Primăvara Poeților”, în contextul sărbătoririi a 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
„Primăvara Poeților”este o manifestare destinată celebrării artei poetice, inițiată de fostul ministru francez al culturii, Jack Lang, în anul 1999, şi care grupează activităţi diverse, organizate în toată lumea. Invitata celei de-a doua ediţii a acestei manifestări la Suceava este Jocelyne Renou, președinta Asociației franceze „Echanges culturels de Création Littéraire, Artistique, Technique et Scientifique/Schimburi Culturale de Creație Literară, Artistică, Tehnică și Științifică” (ECCLATS), o asociație care organizează diverse activități culturale – conferințe, expoziții, seri de lectură, concerte etc.
Jocelyne Renou, absolventă a Conservatorului de Artă Dramatică și a Școlii Internaționale de Teatru Jacques Lecoq, participă la acest eveniment de mai bine de 15 ani, în ultimii 8 în calitate de organizator și reprezentant al Asociației ECCLATS. Anul acesta, tema aleasă este cea a Frontierelor, ocazie cu care invitata acestei săptămâni ne va propune un recital de poezie fără frontiere.
Participanţii la această activitate vor avea astfel ocazia să asiste la un recital inedit de poeme de pe toate continentele, un moment special şi sensibil, „în care francofonia va fi onorată cu ajutorul limbajului poetic”.Activitatea va avea loc online, pe platforma Google Meet (link de conectare https://meet.google.com/gjd-fsgq-diz).
Elevi de la două licee, implicați în activități francofone
Poezia, creativitatea şi francofonia vor fi sărbătorite şi în cadrul activităţii „Printemps francophone”,coordonată de profesoara Anamaria Munteanu, şi desfăşurată în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă Siret.
Manifestarea va avea loc în cadrul şcolii şi va reuni 15 elevi din clasele a VI-a și a VII-a, care vor desfășura următoarele activităţi: prezentări tematice în limba franceză, un recital de poezie, interpretarea unor melodii specifice „anotimpului renașterii”, precum Hymne à la vie şiDonnez-moi, punerea în scenă a unei piese de teatru tematice – Concert de printemps.
Prin această activitatea, prof. Anamaria Munteanu va încuraja exprimarea liberă a elevilor în limba franceză, utilizarea artei în exprimarea emoţiilor, promovarea valorilor francofoniei.
Tot miercuri, va avea loc şi activitatea „Poètes roumains traduits en français”,coordonată de prof. dr. Loredana Sveica, desfăşurată în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Suceava. „Acțiunea îşi propune să transfere emoția liricii românești spre cea franceză pășind cu atenție pe puntea îngustă între două limbi reprezentând două culturi diferite. Poeților români precum George Bacovia, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Ana Blandiana și mai ales poetului Mihai Eminescu li se vor oferi sonorități noi, inedite, pe parcursul a trei secvențe distincte de recitare în limba franceză. La Chanson de Prevert a lui Serge Gainsbourg, muzica clasică interpretată la pian, chitară clasică și electrică, trompetă vor sublinia sensibilitatea interpretării elevilor de la clasele de filologie ale liceului”, transmit organizatorii. Activitățile se adresează tuturor categoriilor de public și sunt gratuite.