În Foaierul Muzeului de Istorie Suceava a avut loc joi, 23 februarie 2023, vernisajul expoziției de pictură „Bucovina - sanctuar al credinței și al spiritualității românești”, semnate de pictorul Dimitrie Roman. Artistul s-a bucurat de un public numeros, care a transformat un vernisaj într-o sărbătoare, o întâlnire între artiști, iubitori de artă, familie, prieteni, consăteni, foști elevi etc.
Expoziția, care poate fi vizitată până pe 20 martie 2023, este organizată de Muzeul Național al Bucovinei, cu prilejul sărbătoririi anului „Ciprian Porumbescu”.
Gazda evenimentului a fost directorul adjunct al Muzeului Național al Bucovinei, Ion Mareș, care a vorbit elogios despre artist și opera sa, pictor care scoate la lumină ce este frumos în trecut, în tradiții, în spiritualitate, punând totul în valoare prin desen, prin culoare.
Pe simeze sunt expuse 29 de lucrări, șase dintre ele fiind realizate de artist recent, special pentru anul „Ciprian Porumbescu” (patru lucrări în acrilic și două în ulei pe pânză).
„Ca personalitate, Roman Dimitrie dispune de forță, stăpânire de sine și o mare ambiție și are un mare spirit de anvergură. Are un caracter puternic, simț practic, creativitate, inițiativă, talent de lider și abilitatea de a-i influența pe ceilalți”, susține criticul de artă Delia-Ioana Leizeriuc, consilier al Direcției Județene pentru Cultură Suceava.
Dimitrie Roman lucrează cu o mare încărcătură emoțională ce este transpusă natural, mai susține criticul de artă, care adaugă faptul că în expoziția de la Muzeul de Istorie „avem de-a face cu expresia unei înțelegeri profunde a relației dialectice dintre tradiție și inovație, intervenită asimilării esențiale a valorilor trecutului, pe baza căreia a putut deschide un drum larg manifestării tumultoasei sale energii imaginative, pentru instaurarea unor principii noi în filosofia sa artistică. Evocatoare, decorative, simbolice, emblematice toate lucrările sale comunică într-o umanitate nedisimulată clădită ferm pe baza spiritualității”.
„Domnul profesor este o voce specială, un timbru special în peisajul artistic sucevean”
Artistul plastic Camelia Sadovei, președinta Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), a afirmat că pe artistul plastic Dimitrie Roman, „cel mai tânăr” membru al UAPR - Filiala Suceava, nu poate să-l asemene aproape cu nimeni. „S-a construit pe sine și a avut răbdare să aștepte atât de mult timp ca să poată picta în libertate. Îl prețuim pentru că este un om de o înaltă și aleasă spiritualitate, cum reiese din lucrările lui, care spun mai multe și mai bine despre dumnealui. (..) Domnul profesor este o voce specială, un timbru special în peisajul artistic sucevean. Este atât de special, încât nu pot să-l asemui aproape cu nimeni. Să-i arătăm cu toții înaltă prețuire. Vă mulțumim tare mult și cât mai mult timp pentru dumneavoastră și opera dumneavoastră”, a spus, la vernisaj, Camelia Sadovei.
Recital de vioară
La eveniment a fost prezentă și prof. Loredana Ceică, inspector de arte IȘJ Suceava, care i-a mulțumit profesorului Dimitrie Roman pentru că a fost un adevărat dascăl, un reper, mereu lângă elevii săi, pe care a știut să-i valorizeze, să-i promoveze. Inspectoarea Ceică a venit însoțită și de Ștefan Capră, elev foarte talentat din clasa a IX-a de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, care a interpretat Balada lui Ciprian Porumbescu (coordonator prof. Cristina Cleopatra Ungureanu), în aplauzele publicului.
Profund emoționat, artistul i-a strâns mâna tânărului violonist și l-a felicitat pentru momentul muzical dăruit publicului. Elevul a primit o Diplomă de onoare din partea Asociației de Cultură, Artă și Tradiții „Ciprian Porumbescu”, pentru prestația artistică deosebită, diplomă care i-a fost înmânată de Gabriela Teișanu, consultant artistic pe artă populară la Centrul Cultural „Bucovina” și interpretă de muzică populară, consăteană cu artistul Dimitrie Roman, ambii fiind din Ilișești.
Artistul a mai avut parte de câteva surprize. La eveniment au fost mai mulți membri de vază ai comunei Ilișești, viceprimarul, șefii bibliotecii, ai căminului cultural, profesori de istorie, preotul paroh din comună etc., oameni care știu să-și prețuiască valorile, fiii satului, și care au dorit să fie alături de artistul plastic Dimitrie Roman la un eveniment important din viața lui.
La vernisaj a participat și directorul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Angela Zarojanu, care l-a invitat cu drag pe Dimitrie Roman să expună și în spațiul expozițional de la teatru, dar și directorul Direcției Județene pentru Cultură Suceava, Antoniu-Alexandru Flandorfer, care a vorbit despre spiritualitate, monumentalitatea operei semnate de Dimitrie Roman, adresându-i artistului mulțumiri pentru că a optat să colaboraze încă de la prima expoziție cu Direcția Județeană pentru Cultură Suceava. Artista plastică Lucia Pușcașu i-a felicitat pe oamenii care au organizat expoziția, l-a felicitat pe artist și i-a adus mulțumiri pentru ceea ce realizează.
„Elementele zugrăvite pe pânze sunt strâns legate și de noi, de moștenirea artistică, istorică și culturală”
Fiecare persoană prezentă la vernisaj a dat propria definiție artei semnate de Dimitrie Roman, fiecare lucrare a prins alt contur, pentru că a fost trecută prin sufletul celui care a privit-o, admirat-o, însușit-o poate.
Dincolo de relația personală dintre privitor și operă, publicul sucevean, în majoritatea lui, a văzut în artistul Dimitrie Roman un om atent la detalii, la imagini care poartă o taină, care creează o emoție.
Artistul a reușit să oprească clipa pe o bucată de pânză, să însuflețească momente deja trecute, să zugrăvească cu talent rodnic ceea ce sufletul i-a dictat de-a lungul vieții. „Dimitrie Roman nu doar evocă, ci folosește tradiția, miturile, moștenirea spirituală ca pe un sprijin, ca pe un punct de plecare. Toate elementele zugrăvite pe pânze sunt realmente strâns legate și de noi, de moștenirea artistică, istorică și culturală din ADN-ul nostru, transmisă ereditar de la străbunii noștri”, a mai completat criticul de artă Delia Leizeriuc.
Artistul Dimitrie Roman este absolvent al Facultății de Arte Plastice din Iași și al Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București. Are la activ expoziții personale și participări la expoziții de grup, dar și aprecieri și diplome pentru rezultatele obținute cu elevii la olimpiade și la diferite concursuri în perioada când acesta a fost profesor și director al Școlii cu clasele I-VIII Nr. 5 „Bogdan Vodă” din Rădăuți.