Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 28 dec 2022 - Anul XXVII, nr. 304 (8221)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

La Colegiul „Mihai Eminescu”

Lansare de carte: ”Relațiile dintre România și SUA în perioada lui Nicolae Ceaușescu”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La începutul săptămânii trecute, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava a fost lansată cartea ”Relațiile dintre România și SUA în perioada lui Nicolae Ceaușescu”, scrisă de prof. dr. Anamaria Popescu.

La eveniment au participat prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, prorectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava - prof. univ. dr. Ștefan Purici; decanul Facultății de Istorie și Geografie - prof. univ. dr. Florin Pintescu; lector univ. dr. Vlad Gafița; inspector școlar prof. dr. Daniel Hrenciuc; prof. dr. Silvia Corina Nuțu - directorul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Suceava, dar și profesori din cadrul Consiliului Profesoral.

Activitatea de lansare de carte a început cu o scurtă biografie a autoarei, prezentată de directoarea Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava, Silvia Nuțu.

În cadrul evenimentului, invitații au apreciat actualitatea tematicii abordate, varietatea documentelor, precum și valoarea documentelor desecretizate cuprinse în volumul ”Relațiile dintre România și SUA în perioada lui Nicolae Ceaușescu”.

 

Cercetare riguroasă

Autoarea cărții a menționat faptul că cercetarea istoriei relaţiilor internaționale în anii regimului Ceauşescu a fost un demers dificil deoarece regimul comunist a reprezentat o experienţă eşuată a istoriei secolului al XX-lea și pentru că politica externă a României în anii regimului Ceauşescu a devenit aproape un mit al politicii de independenţă naţională a României.

Subiectul pe care autoarea l-a tratat în paginile acestei cărți este unul care i-a atras atenția atât datorită faptului că ultimul sfert de veac din istoria României comuniste este unul dens și plin de evenimente, dar și prin șansa de a cerceta numeroase fonduri noi de arhivă, multe documente inedite, dosare desecretizate recent.

Aceasta a consultat mai multe dosare din Arhivele Naționale Istorice Centrale, toate provenind din: Fonduri din Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Fonduri din cadrul Secției Relații Externe, Nicolae Ceaușescu, 1965-1989, Secția Cancelarie și Secția Administrativ-politică, Dosare din fondurile Cabinetul 1, Nicolae Ceaușescu, 1975-1989, și Cabinetul 2, Elena Ceaușescu, 1984-1989, precum și Albume foto.

În cadrul Arhivei Ministerului Afacerilor Externe - a studiat dosarele care acoperă teme din cele mai diverse, absolut necesare pentru finalizarea proiectului de cercetare, multe dintre ele recent declasificate și puse la dispoziția istoricilor, precum: Reflectarea României în presa străină; Vizitele lui Nicolae Ceaușescu în Statele Unite ale Americii; Telegrame primite de la misiunile diplomatice ale României privind politica externă a Statele Unite etc.

În Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a fost interesată de problema „defecțiunii” generalului Ion Mihai Pacepa din anul 1978, unde a consultat 35 de volume din dosarul 3.447 din Fondul Informativ. Tot aici a studiat și dosarul penal întocmit diplomatului Mircea Răceanu, condamnat în anul 1989 la moarte pentru spionaj și „trădare”.

Fiind interesată și de documentele emise de autoritățile americane, a făcut apel la excelenta serie de documente diplomatice Foreign Relations of the United States. Astfel, a putut practic acoperi întreg secolul al XX-lea, ceea ce i-a oferit o perspectivă solidă asupra politicii externe a Statelor Unite.

De asemenea, a avut în vedere presa vremii, motiv pentru care a făcut apel la numere din „Neamul românesc“, „România Nouă“, „Opinia”, „America“, „New York Times” sau „Scînteia”, lucrări memorialistice ale foștilor președinți Dwight D. Eisenhower și Harry Truman, precum și amintirile premierului britanic Winston Churchill, Henry Kissinger.

O lectură indispensabilă este cea legată de cazul Mircea Răceanu, care a declanșat un moment de criză în raporturile româno-americane în anul 1989.

Evenimentul s-a terminat cu un moment artistic al elevei Brumă Teodora și corul Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava „Glas eminescian”, coordonat de profesorul Hîrceag Ionuț.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lansare de carte: ”Relațiile dintre România și SUA în perioada lui Nicolae Ceaușescu”.
 Vizualizări articol: 536 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Lansare de carte: ”Relațiile dintre România și SUA în perioada lui Nicolae Ceaușescu”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei