Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 17 sep 2022 - Anul XXVII, nr. 219 (8136)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   15 imagini |   ø fişiere video

„O viață în slujba României”

Tocul folosit de Nicolae Titulescu la semnarea Tratatului de la Trianon, „vedeta” expoziției temporare de la Muzeul de Istorie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Tocul folosit de distinsul diplomat Nicolae Titulescu la semnarea, în anul 1920, a Tratatului de la Trianon este „vedeta” expoziției temporare „Nicolae Titulescu. O viață în slujba României”, vernisată vineri, 16 septembrie, la Muzeul de Istorie Suceava.

În expoziție se află și bicornul de la uniforma de diplomat, adică o pălărie cu două colțuri,un costum care a aparținut lui Nicolae Titulescu, un joben, camera sa de filmat, un geamantan etc., o serie de obiecte personale de mare valoare, dar și documente și fotografii originale.

Sucevenii și nu numai au prilejul să vadă în această expoziție temporară, care va fi deschisă până pe 30 septembrie 2022, 118 piese de patrimoniu, documente și fotografii de epocă originale, cu privire la viața, activitatea diplomatică și cariera politică a distinsului diplomat Nicolae Titulescu.

Evenimentul cultural este organizat de Muzeul Național la Bucovinei, în colaborare cu Muzeul Olteniei din Craiova. Expoziția face parte dintr-o serie mai largă de manifestări dedicate împlinirii a 140 de ani de la nașterea marelui om politic și diplomat, care și-a pus amprenta asupra întregii politici externe românești și europene din perioada interbelică.

Profesorul doctor în istorie Mihai Aurelian Căruntu, de la Muzeul Național al Bucovinei, a completat expoziția „Nicolae Titulescu. O viață în slujba României” cu 13 panouri fotodocumentare, care vin să întregească informațiile asupra vieții și activității acestui diplomat român de excepție. Directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, a declarat că după închiderea acestei expoziții, panourile fotodocumentare se vor constitui într-o expoziție fotodocumentară ce va circula prin școlile din județul Suceava.

Emil Ursu a mai spus la vernisaj că ne aflăm în fața unei expoziții dedicate „poate unuia dintre cei mai mari diplomați români, Nicolae Titulescu, personaj și personalitate istorică marcantă, expoziție care a fost posibilă grație unei colaborări foarte bune cu Muzeul Olteniei din Craiova și care oferă publicului sucevean lucruri inedite, noi și, evident, spectaculoase. Expoziția are peste 100 de piese, toate din colecția Muzeului Olteniei, muzeu care deține peste 1.000 de piese de patrimoniu care constituie Colecția <Nicolae Titulescu>“.

 

Expoziție-omagiu

La vernisajul expoziției a fost prezent arheologul Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei din Craiova, care a subliniat importanța simbolistică a uneia dintre piesele expuse la Suceava, tocul folosit de distinsul diplomat Nicolae Titulescu la semnarea, la 4 iunie 1920, a Tratatului de pace de la Trianon cu Ungaria. „Este una dintre piesele de referință și care se află la loc de cinste în expoziția permanentă a Muzeului Olteniei. În expoziție sunt multe alte documente care arată aspecte din viața, atât publică, cât și personală a lui Nicolae Titulescu. În Oltenia mai există un obiectiv important, care ține de Nicolae Titulescu, este vorba de Casa memorială a lui Nicolae Titulescu, care se află în județul Olt, în localitatea care-i poartă numele”, a mai spus directorul Muzeului Olteniei din Craiova. Și muzeograful Lucian Popescu Vava, de la Muzeul Olteniei din Craiova, venit la Suceava, a precizat că expoziția urmărește să reamintească, să perpetueze imaginea acestui mare diplomat, Nicolae Titulescu, un patriot veritabil, „care, în opinia mea, poate fi și un model inspirațional pentru liderii noștri politici de astăzi, mai ales având în vedere contextul internațional actual”.

Am mai aflat de la muzeograf Lucian Popescu Vava și faptul că obiectele păstrate de muzeul craiovean provin de la Georgel Nenişor, fiul Corneliei, una dintre surorile lui Nicolae Titulescu, care a donat importante documente de familie. Și aceștia nu sunt singurii care au ales să încredințeze instituției de cultură din Bănie documente și obiecte personale ale distinsului diplomat Nicolae Titulescu. Întreaga expoziție se constituie ca un omagiu adus acestui remarcabil om politic, jurist și profesor, membru titular al Academiei Române, orator de calibru, care a intrat în conștiința publică românească și europeană, în primul rând, ca diplomat, îndeplinind funcțiile de ministru plenipotențiar al României la Londra, ministru al Afacerilor Străine la București și președinte al Ligii Națiunilor de la Geneva.

 

Curiozități

Profesorul doctor în istorie Mihai Aurelian Căruntu, de la Muzeul de Istorie Suceava, care a realizat cele 13 panouri fotodocumentare ce vin să întregească informațiile asupra vieții și activității acestui diplomat român de excepție, a prezentat câteva aspecte despre politica României în perioada interbelică, „politică marcată fără îndoială de marea personalitate a politicii externe a României, care a fost Nicolae Titulescu”. „În acea perioadă, în România, a dovedit faptul că poate fi un lider regional, și un lider care a luat anumite inițiative care trebuiau să aducă pacea și stabilitatea în această zonă a Europei. Nicolae Titulescu a reușit, pentru scurt timp, să închege niște <mici Uniuni Europene>. (Uniunea Europeană a fost înființată în anul 1951). Prin aceste alianțe create în această parte a Europei, s-a făcut o încercare de a crea o unitate europeană, tocmai pentru această zonă a butoiului de pulbere al Europei”.

Profesorul Mihai Aurelian Căruntu a amintit și câteva lucruri mai puțin cunoscute despre Nicolae Titulescu, și anume faptul că era superstițios, nu circula într-o zi de 13, purta niște iconițe în călătorii, era o adevărată arhivă ambulantă, pentru că mergea mereu cu multe cufere cu documente. „El a fost mereu un soldat al păcii. Când a ajuns ambasador în Anglia nu știa limba engleză, și a avut mult de suferit, deoarece nu suporta limba aceasta mai rece ... de altfel, atunci când era cald el apărea tot foarte încotoșmănat, și vara se punea lângă o sobă...”, a mai povestit Mihai Aurelian Căruntu.

 

Fotografii

Publicul care alege să viziteze expoziția are ocazia să-l descopere pe Nicolae Titulescu la vârsta copilăriei, alături de surorile sale, Cornelia și Paula, apoi elev, mai târziu, student la Paris, sau în clipe de relaxare, împreună cu soția sa, Ecaterina, la Cannes. În expoziție veți descoperi și o serie de documente și fotografii care îl înfățișează pe Titulescu în compania unor diverși oameni de stat ai vremii, fapt ce atestă importanța eforturilor sale politice și diplomatice în vederea consolidării Micii Înțelegeri și înființarea Pactului Antantei Balcanice, semnat la Atena, la 9 februarie 1934.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tocul folosit de Nicolae Titulescu la semnarea Tratatului de la Trianon, „vedeta” expoziției temporare de la Muzeul de Istorie.
 Vizualizări articol: 693 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Tocul folosit de Nicolae Titulescu la semnarea Tratatului de la Trianon, „vedeta” expoziției temporare de la Muzeul de Istorie0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei